Nu-l cunoști, el nu te știe,
Doi străini, atâta tot,
Aveți întrebări…o mie,
Oare vrea? Eu oare pot?
Simți o legătură…poate,
Sufletele își vorbesc,
Multe șoapte sunt și toate
Îți șoptesc…e ce-mi doresc
Dar nu știi de ce anume,
Pare doar un alt bărbat,
Însă e ceva ce-ți spune,
Că e tot ce ai visat
Îți dorești să facă pasul,
Te întrebi de vrea, sau nu,
Trece clipa, trece ceasul,
El acolo…aici tu
O poveste adevărată
Care nu a început
Cu acel “a fost odată”,
Tu ai vrea, el ar fi vrut?
Veți rămâne două vise,
Visul lui și visul tău,
Doar iubiri ce nu-s aprinse,
Un oftat…păreri de rău
Și așa dispar speranțe,
Doar din teama de-a nu fi
Victima unei instanțe,
În care nu te-ar iubi…

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..