Joi, 11 iunie 2015, între orele 15 – 18, va avea loc, la Palatul Parlamentului, Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi”, vernisajul Salonului Naţional „Mihai Eminescu” în cadrul căruia se va desfăşura Expoziţia Naţională de medalii, insigne, plachete, filatelie, cartofilie, carte veche, grafică, pictură şi alte materiale dedicate, de-a lungul timpului, lui Mihai Eminescu, poetul nostru naţional.
Manifestarea este organizată de Camera Deputaţilor –Centrul Internaţional de Conferinţe, Direcţia de Marketing,în colaborare cu Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu”, din cadrul Societăţii Numismatice Române, cu ocazia comemorării a 126 de anide la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti, a celui mai mare patriot român, Mihai EMINESCU.
La această manifestare sunt invitaţi să participe un număr însemnat de colecţionari, pasionaţi de Eminescu, din Bucureşti şi din întreaga ţară.
Un frumos program artistic se va desfăşura în cadrul vernisajului unde se va recita şi cânta din opera lui Mihai Eminescu.
PRREZENŢA DUMNEAVOASTRĂ NE ONOREAZĂ!!!!
Cu consideraţie,
Mihai Costin
Preşedintele Grupării Colecţionarilor
de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu”

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..