În cadrul manifestărilor dedicate din SĂPTĂMÂNA BIBLIOTECII ADJUDENE, Ediția a XXXVIII-a 2021, vă invităm să vizionați Miniexpoziția online de pictură contemporană intitulată LEGAȚI DE STELE, prezentată de GHEORGHE A. STROIA. Chiar de Moș Nicolae, 06.12.2021. începând cu ora 14.00…
Am ales să intru în jocul culorilor, fără să le cunosc, fără să le simt, fără să le fi fost măcar o clipă prieten. Ele m-au învățat aproape totul. M-au recunoscut, mi-au adulmecat sufletul și, cel mai probabil, și-au găsit acolo cerul, nuanțele, norii, soarele, vântul, stelele, universul, chipurile, florile, munții și marea, și le-au scos la iveală, așternându-le cuminte pe fiecare pânză. Îmi sunt deja dragi, îmi sunt deja foarte apropiate, am început să le simt, să le cunosc, să le fiu prieten fidel, să ne iubim într-o nebunească îngemănare. LE ADOR! (Gheorghe A. Stroia)
Miniexpoziția poate fi vizionată aici: EXPOZIȚIE 2021

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..