SFÂNTUL GHEORGHE PELERUNUL – MOȘUL CU PSALTIREA 

„Domnul înalţă pe cei blânzi şi smereşte pe cei păcătoşi până la pământ.” – Psalmi: 146; 6

În Secerar sau Gustar – cum i se mai zice din bătrâni lunii august –, pe 17, în 2018, a fost rânduită ziua de prăznuire a primului sfânt, și deocamdată singurul din calendarul ortodox român, care poartă numele de „Pelerinul”. El, care a „secerat roadele rugăciunii și ale nevoinței” și care „a gustat, săturându-se și dăruind și celorlalți, din copleșitoarea iubire de Dumnezeu”, a devenit prietenul și ocrotitorul tuturor celor care îi respectă testamentul simplu: să facă milostenie și să deschidă Psaltirea în fiecare zi, rugându-se Domnului în psalmi. Gheorghe din Șugag așa a făcut, încă de când era copil în casa părintească, iar Psaltirea l-a luminat și l-a călăuzit pe drumul spre Hristos și spre iubirea de oameni, ca acum să-l pomenim ca: Sfântul Gheorghe Pelerinul.

Sf. Gheorghe Pelerinul s-a născut în anul 1864, în Şugag (astăzi în judeţul Alba) din părinţi binecredincioşi, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.
Încă din fragedă vârstă mânca puţin, postea şi iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar şi atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea, iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite şi făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeieşti. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învăţat-o pe de rost.
    La vârsta de 24 de ani, s-a însoţit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântaţi de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soţ şi tată nu şi-a neglijat deprinderile sale duhovniceşti, împlinind cu mai mare evlavie faptele credinţei şi căutând mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui.

  Drumul spre sfințenie

    Fiind milostiv şi lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deşi el însuşi trăia în sărăcie. Nu se tulbura de mustrările celor apropiaţi, ci tuturor le spunea cu încredere şi pace:
„Nu vă tulburaţi, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare şi să facem voia Lui”.
Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta şi pe sine şi pe cei din jur. Astfel „omul lui Dumnezeu” era totdeauna în pace, blând şi neîngrijorat, cu faţa luminoasă şi cu inima senină, ca unul care vieţuia în lume cu trupul, dar totodată cu spiritul mai presus de lume şi de trup. Rugăciunea neîncetată şi bucuria cerească umpleau inima, însoţindu-l toată viaţa.
După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviinţarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulţi ţărani din satul său. Luând cu sine Evanghelia şi Psaltirea, a mers pe jos până la Constanţa, apoi cu vaporul până la Ierusalim.
Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumnezeiasca Liturghie şi celelalte slujbe, apoi s-a dus şi la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor.
La peştera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie şi rugăciune neîncetată. Astfel avea să-şi mântuiască sufletul său şi să aprindă evlavia în inimile multor oameni.

Ispitirea din pustia Egiptului

Înainte de a începe această vieţuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoinţă aspră şi post, cu multe ispite de la diavolul, în pustia Egiptului de Sus. Uneori îl speria vrăjmaşul cu năluciri de fiare şi şerpi veninoşi, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea și cu arşiţa.

Odată, diavolul i-a aruncat căciula de pe cap, vrând să-l pornească spre mânie, dar îndârjit de credință a hotărât să o lase jos şi a făgăduit lui Dumnezeu că, până la moarte, va umbla cu capul descoperit.
Diavolul i-a aruncat şi bocancii, încât nu mai avea cu ce să se încalțe, iar nebiruitul ostaş al lui Hristos a cerut de la Dumnezeu încuviințare să umble toată viaţa sa desculţ, atât vara, cât şi iama.
Altă dată, satana i s-a arătat sub chipul unui plugar, care-l lăuda pentru nevoinţă, ca să-l facă să cadă în ispita trufiei, dar înţeleptul Gheorghe l-a biruit prin smerita cugetare.
Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu multă stăruinţă a trecut de încercarea celor patruzeci de zile de post, izbăvindu-se din toate ispitele venite fie de la neputinţele firii, fie de la vrăjmaşul diavolul. Îndată după aceasta, bunul nevoitor a mers la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului.

Minunile credinței

Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă neîndoielnică şi mângâietoare că rugăciunile şi postul au fost bineplăcute şi primite de Dumnezeu, lumânarea din mâna lui s-a aprins singură.
După ce a mers în pelerinaj şi la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase. Într-o noapte, în timp ce se afla în biserica din Şugag la rugăciune, l-a văzut aievea pe diavolul venind la el şi zicându-i cu mare mânie:
„Ce faci aici, Moş Gheorghe?”
„Mă rog lui Dumnezeu” a răspuns bătrânul cu îndrăzneală, iar vrăjmaşul a fugit de la el.
Altă dată bătrânul povestea celor mai de aproape ai săi:
„Într-o duminică, pe când mă întorceam de la sfânta biserică, am văzut la cârciuma din Şugag mulţi săteni la băut, şi printre ei, mulţime de diavoli, aşa cum n-am mai văzut în altă parte”.
Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci şi-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin străin şi călător în hotarele ţării. Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla fără grabă, desculţ şi cu capul descoperit, postea şi se depărta de toate desfătările lumii, cutreierând prin părţile Sibiului, Făgăraşului şi Braşovului. Aproape în fiecare an făcea câte un pelerinaj la Ierusalim, călăuzind cetele pelerinilor.
Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, credinciosul Gheorghe a trecut Carpaţii şi s-a aşezat la Piatra Neamţ, unde a primit o cămăruţă în turnul din clopotniţa Bsericii Sfântul Ioan Domnesc, lăcaş ctitorit de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
În scurtă vreme a ajuns cunoscut de preoţi, călugări şi mireni, care îl preţuiau ca pe un adevărat om duhovnicesc. În acest loc a rămas până la sfârşitul vieţii sale, având acolo toate bogățiile sufletului: biserică, chilie, liniște și timp de închinare la mănăstiri în împrejurimi, propovăduind Evangelia lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârşit minuni şi vindecări, atât în vremea vieţii pământeşti, cât şi după moarte, fiind cinstit de credincioşi.

Milostenia Sfântului Gheorghe Pelerinul

Moș Gheorghe a propovăduit Evanghelia zeci de ani, desculț și cu capul descoperit, pe crivățul din Gerar sau pe căldura lui Cuptor. Blândețea vocii, înfățișarea neobișnuită, Psaltirea și crucea pe care le strângea la piept oriunde mergea, sfaturile duhovnicești scurte și smerite, binefacerile, prorociile și minunile pe care le făcea – toate îl făcuseră cunoscut nu doar în Piatra Neamț, ci în toată Moldova.
„Moș Gheorghe, hai să-ți dau niște opinci și-o căciulă, că tare ți-o fi frig!”,  îl rugau câte unii, care nu erau obișnuiți cu nevoințele lui și se lăsau însuflețiți de o milă nepotrivită (Matei 16, 22), ca a ucenicului Petru care, din compătimire, voia să-L întoarcă pe Domnul de pe drumul crucii.
 „Lasă, drăguță, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!” , le răspundea „Pelerinul”.
Dacă tălpile goale care se arată a fi mai puternice decât gheața și zăpada nu le arată nimic despre puterea lui Dumnezeu, ce ar putea el să le explice prin cuvinte? 
„Mulțumesc, drăguță, dar nu am nevoie de nimic. Dumnezeu să vă primească dragostea, dați la alții mai săraci!”
„Ține de-aici, Moș Gheorghe, câțiva gologani, să te rogi și pentru noi!” – dar Moș Gheorghe nu primea niciodată mai mult de un ban de la fiecare. Îi strânge în punga pe care o poartă cu el, iar în drumul lui trece pe la brutărie, de unde omul lui Dumnezeu cumpără un sac de pâine, mare lucru, căci în târg mămăliga-i temelie, n-au oamenii cu ce plăti pâine în fiecare zi. Moș Gheorghe trimitea pe cineva să lase sacul de pâine la turn, până s-o întoarce el, la asfințitul soarelui.
Omul lui Dumnezeu străbate de dimineață până seara tot orașul, cântând Psaltirea, bucuros de toți cei pe care-i întâlnește în cale. Întrerupea psalmii numai ca să vorbească despre Evanghelie, celor care îi cereau cuvânt de învățătură.
Când Psaltirea era aproape gata de cântat, Moș Gheorghe făcea cale-ntoarsă către turnul clopotniță. Rostind ultimii psalmi, zărea ceata de săraci care-l așteptau și-l întâmpinau la turn, seara, știind că îi omenește pe fiecare cu pâine și vorbă de folos sufletului. Văduvele și orfanii îi cereau bani și se minunau că Moș Gheorghe băga mâna în pungă și scotea exact cât are nevoie fiecare, fără să se uite sau să numere vreodată.  
După întâlnirea cu săracii și cerșetorii târgului, Moș Gheorghe „urca în turn singur, numai cu Psaltirea sub braţ, unde zăbovea în rugăciuni de taină până se însera După asfinţitul soarelui mânca legume fierte şi se culca”, spunea Părintele Ioanichie Bălan, în „Patericul românesc”. Dar dacă era luni, miercuri sau vineri, Moș Gheorghe nu gusta nimic.
„La ora 11 noaptea, bătrânul cobora din turn, se închidea în biserică şi se ruga acolo singur, neştiut de nimeni, până dimineaţa.” Avea cheie de la părintele și în fiecare noapte priveghea în biserica Sfântului Ioan Domnesc. Pe lespezile reci de piatră făcea metanii, rostea rugăciuni, îi pomenea pe cei de la care primea milostenie, se ruga pentru toată lumea și pomenea simplu toți sfinții din calendar, pe rând: „Maica Domnului, miluiește-ne pe noi păcătoșii! Sfinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sfinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” (și tot așa).
În zorii zilei, se-ntorcea în turn, se mai odihnea o oră-două, apoi pleca din nou la drum cu Psaltirea – cartea de rugăciuni cea mai iubită în viaţa bătrânului Gheorghe Lazăr. O ştia pe de rost din tinereţea sa şi o rostea regulat în fiecare zi.
De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților Români – 17 august, Sfântul Gheorghe Pelerinul. De aceea, credincioșii români se roagă lui a fi mijlocitorul rugăciunilor către Dumnezeu:
„Pe nevoitorul cel mare și următorul sihaștrilor, pe fericitul pelerin al lui Hristos, în cântări să-l cinstim, strigându-i cu evlavie: Sfinte Gheorghe, prin rugăciunile tale, luminează calea vieții noastre!” – Troparul (Sursa: Basilica.ro)

Psaltirea Maicii Domnului – Psalmul 106

„Mărturisiți-vă Domnului, caci este bun, mărturisiți-vă și iubitei sale Maici, caci mari sunt milele ei asupra noastra. Căci ea ne povățuieste pe calea adevaratei înțelepciuni, ne arată cărările pașnice ale adevărului ceresc, ne învață frica de Domnul și din inima care o iubește izgonește dragostea de lume care este vrăjmășie cu Dumnezeu. Fericiți suntem noi, căci rugăciunile noastre sunt bine plăcute în fața ei. Oasele noastre se vor umple cu grăsimea harului ei. Sufletele cele flămânde se vor sătura și cele însetate se vor adăpa, căci din sânul ei va izvorî un izvor viu și veșnic pentru mântuirea noastră.
Slavă Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Tie, Preasfântă Stăpâna de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria!”

*Candela arde numai dacă are ulei, așa cum rugăciunea este auzită de Dumnezeu, când este rostită de suflet. – Maria Filipoiu
*Pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe Pelerinul, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi!
Amin!

Maria Filipoiu / UZPR
București – România

by

Referinţă Bibliografică

Sfântul Gheorghe Pelerinul – moșul cu Psaltirea/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 august 2021