Eugen Serea
Phoenix

Pluteam peste hotarul a două lumi, stingher,
Abia călcând pe ape, dar încleștat de cer
Cu gheare ca de vultur ce sfâșie, flămând,
În inima de piatră a duhului de gând…

Încețoșată, luna, îmi îmbia argint,
Neînstelată, noaptea, potiru-i cu absint,
Și-n spaime de luceferi ce nu renasc din Hău
Mă învăța un șarpe ce-i bine și ce-i rău…

Aveam pe umeri aripi de plumb ce se topeau
În picături de sânge ce bezna cotropeau
Și închegau spirale de Timp fără de Grai
Ca funii de Lumină din Leagănul de Rai…

Mă-nfiorau lucarne de iad până la os,
Văzduhul era fraged și îl gustam, sfios,
În pânze de păianjeni se-ntretăiau viori
La fâlfâit de păsări văzute doar când mori…

În pomul cunoștinței, fosforescent, gălbui,
Se pârguiau otrăvuri cu sâmburi amărui
Și legănau în palme de vânt din răsărit
Rotunde, ca de miere, icoane fără schit…

Un clopot de-ndoială mi-a sfărâmat apoi
Cu dangătu-i, în unde de stele și noroi,
Tot sufletul ce-odată credeam că-i diamant
Și m-am văzut, Iisuse, neantul din Neant…

Și mă pândeam eu însumi, să simt și să-nțeleg
Ce fiară a terorii din mine să dezleg…
Mai ești Tu, oare, Doamne, o Lacrimă să-mi frângi,
Rătăcitor, abisul, la pieptul Tău să-l strângi?

Ce rece-mi era viața din frunte și din piept!
Ce greu s-au scurs milenii, din urmă să le-aștept?
Mă-ncovoia tăcerea ca pe un curcubeu
Atins de Legământul de Fiu de Dumnezeu…

Când mai aveam o clipă, sau poate un eon,
Îngenuncheat cu mâna pe arcu-i, Ghedeon
Văzându-mă ca sete, dar și ca ochi deschis,
M-a oglindit în Cruce…Și m-am trezit din Vis!

( vol.Ninsoare în august)

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea- Phoenix/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 martie 2022