Dedic aceste simple rânduri tatălui meu care zace, aproape inconștient, pe un pat de spital, luptându-se cu un cancer păcătos…
Mi-aduc aminte, tată, de-a mea copilărie,
Când în candoarea-mi lină erai un arhiereu,
Păreai un rege dac ce purta din pruncie,
Pe umeriI săi falnici, pe însuși Dumnezeu.
Îmi amintesc, părinte, de poznele-mi trecute,
Că-n loc de moț în frunte îmi răsăriră coarne,
Vergile de bătut loveau atunci tăcute
Și din acea durere creștea în urmă carne.
Și n-am uitat, tataie, când îmi dădeai povață,
De-a fi în lume om…nu fals, nu pușlama,
Să fiu respectuos pentru ce-nseamnă viață
Și să nu contenesc tot răul a blama.
Să las politichia , că e plină de cutre,
Mi-ai ordonat odată cu vocea de stăpân,
Poporului nu-i place să vadă-aceleași mutre,
Partidele se duc, iar grijile rămân…
Atunci, în ochi-mi puri de biet copil de școală,
Hercule îmi păreai, ce sfarmă munții-ntregi
Și aș fi mers cu tine la luptă, la răscoală,
Căci te vedeam, tătucă, un Zeus printre regi…
Astăzi, eu însumi, mă simt sărman moșneag,
Iar pe la tâmple timpul se lăfăie cărunt,
Te voi iubi întruna, mi-ai fost atât de drag
Și… trece viața, tată, ca umbra pe pământ.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..