Când, mirosind a lumânare stinsă,
Din cel ce-am fost nimica nu mai sunt,
Aş vrea să nu mă risipiţi în zare –
Lăsaţi-mă la locu-mi pe pământ,
Să pot s-ajung un bulgăre de lut
Şi-apoi pe-o roată de olar, un vas,
Şi tot ce n-am putut să fiu cândva
Aş deveni din ce am mai rămas.
ION LAZĂR DA COZA

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
Frânturi de vis (Epitaf)
Gheorghe A. Stroia
Când ochii stinși
vor căuta spre stele,
ţărâna-n trupul gol
se va sfărma,
purtând pe-aripi
de clipe tot mai grele
frânturi de vis
din viaţa Mea și-a Ta…