Bănuiesc că fiecare dintre noi a pus o ancoră undeva, fiecare are un loc esenţial, de reper, un loc pe care‑l poartă în suflet, oriunde s‑ar afla. Despre mine ştiu că oriunde am făcut umbră pământului, tot acasă am rămas, gravitând în jurul stâlpului casei, înfipt nu departe de portiţa grădinii Liţei Nuţa, din Mărginimea Sibiului. Mai ştiu că am purtat, neîncetat, întrebări despre mine şi despre noi, despre ce suntem, încotro ne îndreptăm şi ce am putea deveni. Am gândit răspunsuri la aceleaşi întrebări din unghiuri diferite, influenţată de perspectiva locului de unde am privit şi am încercat să înţeleg…
Cartea “Departe de ţara cu dor” este un jurnal al descoperirii lumii departe de casă. Volumul este o culegere de impresii personale, subiective, cele mai multe de călătorie, surprinzând reflectarea noastră în oglinzi de lumi străine. Sunt gânduri şi revelaţii avute în lumea largă, pe care le datorez celor de acasă şi mie. Le încredinţez, aşadar, cu dragoste şi recunoştinţă, frumoasei limbi române.
Doream să vă semnalez prezentarea cărtii, ce va avea loc la librăria Humanitas din Sibiu, pe data de 24 septembrie 2015, la ora 18:00.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..