ARIPI
mie, celui ce n-am fost…
Poate n-am fost
cel mai bun copil,
nici n-am cântat în
cel mai dulce tril,
dar știu că lacrimi
calde pe obrajii mei
își amintesc aroma
din florile de tei.
Poate nu am știut
că sunt un roi hoinar,
nici că aș fi primit
al versurilor dar,
dar știu că-n mine
multe lumi încap,
iar setea lor doar
eu știu s-o adap.
Poate nu am crezut
în stele ce se-aprind,
nici în speranțe albe
ce-n clipe te cuprind,
dar știu că viața mea
nu-i o aceeași farsă,
căci sufletul își află
cărarea către casă.
Poate voi fi cândva
înalt cât e un Om
și înflori-voi bogate
roade, cât un pom,
dar știu că Veșnic,
El, Cineva, e-aici,
Mare cât Universul
cu-aripi de rândunici.
© versuri și pictură: Gheorghe A. Stroia, România, Brumărel 2023

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..