Sâmbătă, 16 dec. 2023, în localul Școlii Gimnaziale „Nicolae Ioan Jilinschi”, a avut loc „botezul” pruncului nou născut ASCIOR (Asociația pentru Civilizația Ortodoxă) VERNEȘTI, într-o atmosferă de mare sărbătoare, asigurată de gazdele primitoare: directorul unității de învățământ prof. Grațiela Laura PETCU, împreună cu echipa sa. Mulțumiri din toată inima și felicitări pentru organizare!
Din spusele dlui președinte ASCIOR INTERNAȚIONAL, ing. Nicolae Ioan MUSAT, nașul de botez al „pruncului”, ASCIOR Vernești este primul „născut” în mediul rural. Să sperăm că va avea o „creștere” sănătoasă după promisiunile făcute de primul gospodar al comunei Daniel NĂSTASE, care a fost alături de invitați și organizatori de la început până la sfârșitul evenimentului, oferind la final, tuturor, cadouri din partea lui Moș Crăciun. Mulțumiri!
Pruncul proaspăt botezat a fost binecuvântat de invitați prin alese cuvântări rostite, așa încât fiecare să aibă satisfacția împlinirii misiunii pe care și-a asumat-o venind la acest eveniment:
-jurnalist, scriitor Roxelana RADU
-jurnalist, scriitor Maria MÂNZALĂ
-scriitor Marilena RĂGHINARU, vicepreședinte ASCIOR internațional
-scriitor Floarea DIMIAN, vicepreședinte ASCIOR internațional
-poet Adi DOGARU
Alese mulțumiri!
Atmosfera de sărbătoare a fost amplificată de glasurile minunate ale celor care ne-au oferit cântece și colinde:
– interpret și compozitor Laura CONSTANTIN, prim-vicepreședinte ASCIOR Internațional
-interpret /elevă Denisa STANCIU
-interpret /elev Mihai Florentin OPREA
-corul Școlii Gimnaziale „Nicolae Ioan Jilinschi”, cu tânărul interpret Văvăluc Andrei, instructor prof. Angela COCOȘ
„Pruncul” ASCIOR VERNEȘTI are deja o familie:
-președinte, scriitor prof. Georgeta TUDOR
-prim vicepreședinte, jurnalist Eduard SÂRBESCU
-vicepreședinte informatician Elena MIHALCEA
-vicepreședinte scriitor Sofia MARIN
-vicepreședinte sculptor Aurel COJANU
Evenimentul s-a desfășurat purtând titlul ARC PESTE TIMP ca urmare a descoperirii, în ziarele anului 1953, de către Eduard Sârbescu, că la Vernești s-a înființat prima grădiniță cu program prelungit, pe durată limitată, reînființându-se după 70 de ani.
Reușita acestei manifestări culturale n-ar fi fost posibilă fără ajutorul celor din „culise” care au asigurat sonorizarea (Sebastian BUTU, Director General ASCIOR), transportul unor invitați ( Adi DOGARU, Gheorghe MIHALCEA).
Felicitări tuturor celor prezenți, organizatori, invitați! Mulțumesc bunului Dumnezeu că ne-a îngăduit să ducem totul până la bun sfârșit!


A consemnat, Președinte ASCIOR Vernești, Scriitor Prof Georgeta TUDOR.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..