Între azi și final nu mai e decât mâine…! Viața, ce barbarie dezirabilă…! Da, cum am spus: barbarie dezirabilă…! Pentru că ne place ca un fruct dulce, catifelat cu arome seducătoare, frumos, îmbietor…, ni se dă fără rezervă în toate splendorile gustului, formelor, culorilor și miresmelor lui îmbălsămitoare și ne părăsește fără rezervă. Acest joc irezistibil de ademenitor și teribil de provizoriu se identifică despotic de ferm în sintagma barbarii dezirabile, chiar dacă ea pare compusă din două antonime.
Pe lumea asta numai viața trece definitiv. De aceea e și cumplit de răvășitoare obsesia cunoașterii în ce fel iese din timp ultima clipă a fiecăruia dintre noi oamenii…! Cât de dramatic izbucnește în conștiința noastră forța emoției acelei ultime clipe…?! Ce mirare, ce spaimă, ce regret, ce durere încleștează fiecare gând al muribundului, în ce disperare se scufundă el încercând să se agațe de acel fragment indivizibil al ultimei clipe, ca să mai înșface un ultim licăr de lumină, o iute zărire a lumii din care pleacă, o ultimă gură de aer…, eliberând un ultim suspin, o ultimă lacrimă…?! Ce n-ar da el să mai apuce răsăritul unei zile în plus ca să-și conștientizeze plecarea, să și-o explice, să strângă puternic în brațe pe cine îi este cel mai drag și după care i se rupe inima la despărțire, să mai schimbe o vorbă cu cei dragi și cu oricine, să se acomodeze cu propria-i dispariție, să se calmeze, să se pregătească în liniște de plecarea sa pe drumul fără de întoarcere?!
Nimeni nu știe dinainte cum este ultima clipă. Ceea ce o face mai de temut este nu doar misterul ce-o ține departe de înțelegerea noastră anticipativă ci și cruda lege fără tocmeală a capătului de drum. Ea pune eternul capac la tot și la toate, barând radical posibilitatea revenirii în lumea conștienței. Nu ni se restituie niciodată timp pentru a rumega fenomenul ultimei clipe, căci nu există în mintea omului frământare mai neliniștitoare ca vrerea de a mai retrăi cât o scânteie măcar și din toată ființa sa ceea ce se trăiește o singură dată și dispare împreună cu omul: viața…!
Cât trăiește omul traversează un proces fizic și spiritual incredibil de complex, dar cred că ultima clipă, momentul terminus al lui are cea mai grea încărcătură de emoții cărora niciunul dintre savanții lumii nu le-a stabilit vreodată intensitatea, modul lor de activare, vibrația…! Cu toate acestea n-a fost, nu este și nu va fi nimeni care să poată evita această linie trasabilă ca delimitare ori să aibă rutina propriei morți, căci murim o singură dată și pentru totdeauna.
Sfintele Scripturi nu mă contrazic, nici eu nu le contrazic pe ele. Spun doar că ce a fost omul, niciodată n-o să mai fie după ce a trecut hotarul întoarcerii în lut. Scrierea biblică nu dezvăluie în vreun fel faptul că omul s-ar întoarce după Apocalipsă așa cum a fost și cine a fost…! Nu…! În niciun caz…! Dacă nu ne-am transforma, de ce-am mai muri…?!
Așa că, trăiți oameni buni!…! Ultima clipă nici ea nu vine de două ori…! Cam asta-mi trecea mie prin cap întreagă noaptea aceasta, de n-am putut să închid un ochi…! Capul mi-a fost autostrada gândurilor celor mai migratoare printr-o lume-n cerc pe care-o răscolesc de-a lungul și de-a latul câteodată. Ca mirul de bună și ca torentul de izvorâtoare, pălinca-și desăvârșește minunea lucrului ei când mă zgâlțâie fiorii deportării ce m-așteaptă. Tare-aș vrea să explorez un pic meleagurile veșniciei și mai ales să învăț a-mi trăi resemnat ultima clipă. Cred că nu voi putea, sunt prea sigur că îmi va părea cumplit de rău. Dar ce să fac?! Așa cum a îndurat moartea atâta omenire, am să o îndur și eu…! Cred că va depinde și de cantitatea de pălincă umblătoare prin fiecare celulă a corpului meu (dacă va fi mai mare e greu de crezut că mă va suporta moartea pe mine…!).
Așa că, dragele mele de prin toate laturile lumii, mai adunați-vă pe acasă, că visez mult și decadent, dormind puțin și în fugă. Noaptea asta fără somn nici mult, nici puțin, nu știu ce mi-a venit că am parcurs roată lumea cu gândul și, Doamne, ce mi s-a mai făcut dor de un vin spaniol și de cine mi-l aduce ca să sting pălinca de Bihor și să nu mai bag așa de mult în seamă rosturile vieții și morții că nici nu le-am întocmit, nici nu le pot modifica eu…!
Pacea, dragostea, liniștea și sănătatea cu voi, mai veniți pe acasă, că aici timpul e o apă încet curgătoare, dulce și curată, da nu de băut ci de pus cu busuioc la răsărit…!
(Aurel V. ZGHERAN)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..