Studiu – Din seria: „Viața cultelor”


Câteva aspecte cu privire la activitatea, rolul și importanța Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC)


Prolog – Câteva date din istoricul instituţiei
Apariţia instituţiei actuale se leagă de însuşi momentul de întemeiere a statului român modern prin Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti. Imediat după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Tării Româneşti, în ianuarie 1859, a fost înfiinţat la Iaşi şi la Bucureşti câte un Minister al Cultelor. Începând din anul 1862, odată cu unificarea administrativă a Principatelor Romane, a luat fiinţă Ministerul Cultelor, a cărui existență continuă până astăzi. În anii 1867-1921 a funcţionat sub denumirea de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, tocmai pentru a accentua caracterul principal al activităţii Bisericilor în educaţie şi instrucţie, cunoscându-se faptul că în perioada respectivă şcolile confesionale aveau o mare pondere în sistemul educaţional românesc.
După realizarea Marii Uniri din 1918, Ministerul Cultelor şi Artelor a devenit organul central al statului pentru problemele cultelor religioase (1921-1930), pentru a reveni la forma denumirea Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1930-1939), apoi s-a reorganizat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor (1940-1945), iar în perioada 1946-1957 a redevenit Ministerul Cultelor; din anul 1957 a funcţionat sub denumirea de Departamentul Cultelor. Asocierea cultelor cu artele în perioada interbelică se justifică în special prin activitatea de depistare, restaurare şi conservare a monumentelor istorice religioase, şi prin constituirea şcolii româneşti de restaurare în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice.
După decembrie 1989, Departamentul Cultelor redevine pentru o scurtă perioadă Ministerul Cultelor (ianuarie-iulie 1990), după care funcţionează până la finele anului 2000 sub forma de Secretariat de Stat pentru Culte. În aceşti ani, legătura instituţiei cu Guvernul s-a realizat prin intermediul unui ministru de stat, iar în anii 1996-2000 s-a aflat în subordonarea directă a Primului Ministru. Din 29 decembrie 2000 s-a revenit la formula interbelică, Ministerul Culturii şi Cultelor, iar din 29 decembrie 2009 s-a reînfiinţat Secretariatul de Stat pentru Culte, în subordinea/subordonarea directă a Primului Ministru.
Din luna mai 2012, Secretariatul de Stat pentru Culte s-a reorganizat ca instituţie publică în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, fiind condusă de un director general. Din decembrie 2012 Secretariatul de Stat pentru Culte s-a reorganizat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în coordonarea Primului Ministru.
În decursul vremii, Ministerul Cultelor s-a implicat permanent în ridicarea prestigiului vieţii şi activităţii cultelor religioase recunoscute din ţară, fiind, spre exemplu, deosebit de activ în momentele importante ce au dus, în urmă cu 140 de ani, la obţinerea autocefaliei (1885) şi, în urmă cu 100 de ani, la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie (1925).
Încă de la înfiinţarea sa în anul 1859, Ministerul Cultelor a fost condus de personalităţi reprezentative ale vieţii politice, ştiinţifice şi artistice ale vremii, dintre care îi menţionăm pe Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, C.A. Rosetti, Titu Maiorescu, Vasile Conta, Take Ionescu, Spiru Haret, I.G. Duca, Simion Mehedinţi, Octavian Goga, P.P. Negulescu, Vasile Goldiş, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, episcopul academician Nicolae Colan, Ion Nistor, Constantin Giurescu, Ion Petrovici.
http://culte.gov.ro/?page_id=438

Despre activitatea Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) în prezent
Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) care, începând cu 23.06.2023 este condus de domnul Secretar de Stat Ciprian – Vasile Olinici, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-Ministrului, prin Cancelaria acestuia, fiind principala instituție care gestionează relațiile dintre stat și organizațiile religioase din România. Totodată, oferă expertiză în domeniul vieții religioase și participă direct la elaborarea și aplicarea politicilor publice privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
Care sunt obiectivele Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC)?

Asigură respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţia României şi de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, în ceea ce priveşte libertatea conştiinţei şi a credinţelor religioase. Dezvoltă parteneriatul dintre autorităţile publice centrale şi locale şi cultele recunoscute de lege, în domeniile social, cultural şi educaţional. Secretariatul de Stat pentru Culte se conduce după principiul fundamental conform căruia cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome şi egale în faţa autorităţilor statului.

Cine conduce instituția?

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) este condus de un secretar de stat, în prezent, cum spuneam mai sus, fiind domnul Ciprian – Vasile Olinici, numit prin decizie a Prim-Ministrului, care este sprijinit în activitatea sa de personalul de conducere din cadrul instituției: directorul de cabinet, directorul general, directorul general adjunct și un șef serviciu (Direcția Generală Relații Culte și Organizații Religioase (DGRCOR), directorul și directorul adjunct (Direcția Economică, Resurse Umane și Administrativ (DERUA).
Care sunt sursele sale de finanțare?

Secretariatul de Stat pentru Culte este finanțat de la bugetul de stat, Secretarul de Stat pentru Culte deținând calitatea de ordonator principal de credite.
Care sunt principalele atribuții ale Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC)?

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) are următoarele atribuții principale:
– asigură relaţiile statului cu toate cultele, asociaţiile religioase şi asociaţiile şi fundaţiile care au şi obiective religioase din România;
– sprijină toate cultele, asociaţiile religioase şi asociaţiile şi fundaţiile care au şi obiective religioase, potrivit statutelor de organizare şi funcţionare ale acestora, în vederea participării lor la viaţa socială şi spirituală a ţării, urmăreşte ca în relaţiile dintre culte, asociaţii religioase şi asociaţiile şi fundaţiile care au şi obiective religioase să fie excluse orice forme, mijloace şi acţiuni de învrăjbire religioasă;
– participă la soluţionarea amiabilă a conflictelor dintre culte, asociaţii religioase şi asociaţiile şi fundaţiile care au şi obiective religioase;
– monitorizează aplicarea actelor normative interne şi internaţionale referitoare la respectarea libertăţii religioase;
– elaborează studii şi sinteze documentare referitoare la viaţa religioasă din România, precum şi despre activitatea cultelor şi organizaţiilor religioase din alte ţări; organizează dezbateri, cu participarea specialiştilor români şi străini, privind teoria şi practica laică şi ecleziastică în acest domeniu;
– gestionează resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizării personalului clerical şi neclerical, potrivit legii;
– acordă sprijin financiar în condițiile legii cultelor religioase recunoscute pentru:
– plata contribuţiilor pentru completarea drepturilor salariale ale personalului neclerical, inclusiv a sumelor aferente necesare pentru plata tuturor contribuţiilor stabilite de lege;
– construirea, în condiţiile aprobării documentaţiilor tehnico-economice potrivit reglementărilor în vigoare, precum şi repararea lăcaşurilor de cult care aparţin cultelor recunoscute de lege;
– proiectarea, restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult care sunt monumente istorice şi care aparţin cultelor recunoscute de lege;
– restaurarea şi conservarea bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil ale cultelor recunoscute de lege;
– completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri şi aşezămintelor de asistenţă socială acreditate şi licenţiate;
– amenajarea şi întreţinerea muzeelor şi a colecţiilor muzeale deţinute ori administrate de către unităţile de cult;
– achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţilor unităţilor de cult şi de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea;
– sprijinirea activităţilor de asistenţă socială şi medicală organizate de cultele recunoscute de lege în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni şi alte forme de asistenţă;
– susţinerea unor acţiuni cu caracter intern şi internaţional realizate de cultele recunoscute de lege;
– construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult aflate în proprietate, folosinţă gratuită sau în concesiune de cel puţin 15 ani, pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea;
– proiectarea, construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor, protopopiatelor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ proprietate a cultelor religioase;
– achiziţia de mijloace fixe potrivit listei de investiţii necesare dotării lăcaşurilor de cult, aşezămintelor sociale şi medicale, instituţiilor media, muzeelor cultelor religioase;
– realizarea de producţii audio-video despre activităţile cultelor religioase.
http://culte.gov.ro/?page_id=8


Secretariatul de Stat pentru Culte, promotor al libertății de religie și al parteneriatului dintre Statul român și cultele religioase

Împlinirea a 160 de ani de la înfiinţarea Ministerului Cultelor, al cărui continuator este astăzi Secretariatul de Stat pentru Culte, reprezintă un moment semnificativ în viața Statului Român modern, care ne oferă atât prilejul oma¬gierii memoriei ctitorilor și perso¬nalităților care au condus această instituţie, cât şi pe cel al reflecției asupra modului în care cooperarea dintre Stat și cultele religioase s-a dezvoltat de la constituirea Statului român și până în prezent.
1. Actul constitutiv al Ministerului Cultelor, denumit iniţial ca Minister unic al Cultelor şi Instruc¬țiunii Publice, este strâns legat de numele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care prin măsurile ini¬ția¬te la acea vreme a dorit așezarea statului făurit în anul 1859 în cadre moderne. Astfel, unificarea administrativă a celor două Principate Române în noul stat numit România (1862) a însemnat nu numai încetarea activității Marei Logofeții a Credinței în Țara Românească și a Vorniciei Bisericești în Moldova, înființate în temeiul Regulamentelor Organice, ci și apariția unei structuri administrative moderne și unitare.
Pe parcursul istoriei sale, institu¬ția administrației publice centrale cu atribuții în domeniul vieții religioase, condusă de personalități precum Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, Titu Maiorescu, Spiru Haret, Simion Mehedinți, Octavian Goga ori Nicolae Iorga, a funcționat fie ca structură de sine stătătoare, cu rang de minister, departament sau secretariat de stat, fie parte integrată în cadrul altor ministere (Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Ministerul Cultelor și Artelor, Ministerul Culturii și Cultelor).
Experiența acestor 160 de ani a arătat că, pentru o bună funcțio¬nare instituțională și pentru recu¬noaș¬¬terea rolului important al cultelor în societatea românească, este necesar ca instituția centrală de stat cu atribuții în domeniul vieții religioase să nu fie subordonată altor ministere (cu prio¬rități culturale, educațio¬nale, de ordine publică sau de asis¬ten¬¬ță socială), ci să se recunoască faptul că viața religioasă a cetă¬țe¬nilor este o valoare suficient de importantă pentru a fi garan¬tată și protejată ca atare, prin¬tr-o instituție de stat distinctă. Fără îndoială, așa cum se mențio¬nea¬ză și în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, „Statul român recu¬noaște cultelor rolul spiritual, educațional, social – caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale”, însă numai existența unui organism statal de sine stătător reflectă în mod deplin specificul și amploarea activității cultelor religioase.
2. Primii 130 de ani de existență a acestei instituții au fost marcați de preocuparea deosebită a auto¬ri¬tă¬ților vremii de „supraveghere și con¬trol” al activității cultelor religioase. Astfel, Legea 54/1928 privind regimul general al cultelor pre¬vedea că „Statul are asupra tuturor cultelor dreptul de supraveghere şi control, care se va exercita prin Ministerul Cultelor” (art. 25).
Pe de altă parte, însă, două momente esențiale în istoria modernă și contemporană a Bisericii Ortodoxe Române, respectiv recunoaș¬te¬rea de către Patriarhia Ecumenică a Autocefaliei în anul 1885 și a Patriarhatului în anul 1925, au fost posibile și datorită implicării deosebit de active a Statului român.
3. Raporturile Stat-Biserică vor suferi schimbări esențiale odată cu instaurarea regimului comunist, accentuându-se atribuțiile de supraveghere și control. În acest sens, Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase, noua re¬glementare în materie, enunța atri¬buțiile Ministerului Cultelor prin verbe precum „examinează”, „aprobă”, „încuviințează”, „suspendă”, „verifică”, „recunoaște”, „anulează” etc. Cu toate acestea, nici un act normativ din acea perioadă nu a reglementat expres separarea Statului de Biserică.
Ulterior, Decretul nr. 334/1970 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului Cultelor prevedea dreptul acestei instituții de a „înfăptui politica statului cu privire la organizarea şi activitatea cultelor” (art. 1), de a avea drept de control şi supraveghere a întregii acti¬vități a cultelor, de a aproba înfiinţarea unităţilor de cult și a mănăstirilor, de a suspenda orice dis¬poziții ale cultelor şi de a cere acestora orice fel de date şi informaţii.
4. Însă ultimele trei decenii, odată cu schimbările politice de după decembrie 1989, au dus la o dezvoltare a relației dintre Stat și culte fără precedent în istoria României, pornind de la principiile democratice ale libertății de conști¬ință și ale libertății credin¬țelor religioase, precum și de la prevederile art. 29 alin. (5) din Con¬¬¬¬¬sti¬tuție, potrivit cărora „cultele religioase sunt autonome faţă de Stat şi se bucură de sprijinul acestuia…”. Așadar, înțelegând rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești, Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit constant activitatea acestora din punct de vedere financiar, edilitar, cultural și educațional, devenind un partener de dialog esen¬țial al cultelor recunoscute.
Actualele atribuții ale Secretariatului de Stat pentru Culte, cuprinse în Hotărârea de Guvern nr. 44 din 13 februarie 2013 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte, (n. aut. care, între timp, a fost modificată și înlocuită cu H.G. nr. 725/28.06.2024) reflectă sfera largă a competențelor acestui organism central și rolul său proeminent în cultivarea rela¬țiilor dintre culte și a acestora cu statul și cu autori¬tățile centrale și locale.
Astfel, Secretariatul de Stat pentru Culte contribuie la buna desfășurare a vieții religioase în societate prin: monitorizarea aplicării actelor nor¬mative interne și inter¬na¬țio¬-n¬ale referitoare la respectarea libertății religioase; participarea la soluționarea amiabilă a conflictelor dintre culte; ela¬borarea și avizarea proiectelor de acte normative cu im¬pli¬ca¬ții în domeniul vieții religioase; analizarea și întocmirea planurilor de învățământ și a programelor analitice pentru pre¬darea religiei; analizarea lega¬lității înființării unor noi culte și asociații religioase; sprijinirea salarizării personalului clerical, monahal și neclerical, atât în țară, cât și în străinătate; sprijinirea activi¬tăților de asis¬ten¬ță religioasă și socială în armată, penitenciare, spitale, în că¬mine de bătrâni, case de copii și în alte ins-tituții; acordarea de sprijin financiar pentru construirea, repararea și restaurarea lăca-șu¬rilor de cult, a bunurilor din patrimoniul cultural național, a clădirilor administrative bi¬se¬ricești și a institu¬ții¬lor de în¬vă¬țământ teologic; achi¬zi¬țio¬na¬rea de imobile necesare des-fă¬șurării activității de cult în România și în comunitățile românești din străinătate etc.
5. Cele mai importante momente de cooperare instituțională între cultele recunoscute și Statul român după 1990 au fost întâlnirile care au dus la redactarea textului De¬cla¬rației cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană de la Snagov din anul 2000 şi a actualei Legi nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (în anul 2005).
Totodată, în ultimii ani, mai ales în perioada pan¬demiei, au fost organizate numeroase ședințe comune de lucru cu larga participare a au¬to¬rităților publice centrale, dintre care, fără precedent, trei întâlniri ale repre¬zentanților cultelor religioase cu prim-mi¬niș¬trii Guvernului României. Toate acestea au fost posibile cu contribuţia Secretariatului de Stat pentru Culte.
În același timp, cooperarea dintre Stat şi Biserică în domeniul vieţii sociale se explică atât prin încrederea de care se bucură Biserica în rândurile popu¬lației României, cât şi prin nevoia de a face faţă mul¬tor probleme de ordin social: sărăcia, sănătatea precară a cetățe¬nilor, migrația, șomajul, ajutorarea bătrânilor, a copiilor, a persoanelor defavorizate etc.
Așadar, Biserica Ortodoxă Română are convingerea că, în colaborare cu instituțiile Statului, este chemată să aducă o contri¬bu¬ție permanentă şi multiplă la viaţa societății româ¬nești mai ales pe plan spiritual, cultural, educațional şi social – filantropic. Această misiune derivă nu numai din nevoile contextului social de astăzi, ci în primul rând din mesajul Evangheliei, care nu desparte iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de oameni, tocmai pentru că Dumnezeu iu¬bește pe toți oamenii şi dorește mântuirea lor.
În încheiere, ne exprimăm apre¬cierea deosebită față de domnul Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte între anii 2013 şi 2022, (n. aut. din 23.06.2023, Secretar de Stat pentru Culte este domnul Ciprian – Vasile Olinici) care a făcut demersurile legale și a obținut în mod constant creșterea sprijinului financiar al Statului pentru salarizarea personalului cultelor, pentru construcții și reparații, a modernizat interacțiunea dintre institu¬ția sa și cultele religioase în ceea ce privește utilizarea banilor publici, realizând aplicații informatice care să asigure deplina corectitudine tehnică în acest domeniu atât de important. De asemenea, a răspuns cu promp¬titudine solicitărilor cultelor religioase și a contribuit la identificarea de soluții în fața provocărilor sociale care au impact asupra vieții religioase din România.
Desigur, în prezent apar noi pro¬vocări şi noi priorități care necesită o intensificare a cooperării dintre stat şi cultele religioase.
Toate acestea ne îndreptățesc să afirmăm că, în prezent, cooperarea cultelor religioase cu Secretariatul de Stat pentru Culte este una necesară şi firească, libertatea religioasă fiind un drept fundamental al cetăţenilor unei societăți democratice.
Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR)
Mesaj transmis la împlinirea a 160 de ani de la înființarea Ministerului Cultelor, al cărui continuator este Secretariatul de Stat pentru Culte, joi, 10 februarie 2022, București, Aula Academiei Române
http://culte.gov.ro/?p=5124
https://basilica.ro/mesajul-patriarhului-daniel-la-aniversarea-a-160-de-ani-de-la-infiintarea-ministerului-cultelor/
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/mesaje-si-cuvantari/secretariatul-de-stat-pentru-culte-promotor-al-libertatii-de-religie-si-al-parteneriatului-dintre-statul-roman-si-cultele-religioase-169136.html
https://doxologia.ro/secretariatul-de-stat-pentru-culte-promotor-al-libertatii-de-religie-al-parteneriatului-dintre


Epilog – Rolul religiei și al cultelor religioase în societatea contemporană

Se știe că societatea a reprezentat permanent un suport pentru credința religioasă. Principalul suport a fost cel uman, credincioșii sunt cetățeni ai unui stat, respect legile și reglementările politice, dirijând o parte din venituri spre Biserici.
Educația, cultura, sănătatea, organizate și întreținute de stat, folosesc religiei, cultelor religioa-se, bisericilor și personalului de cult.
Statul oferă religiei protecție politică, legalitate și siguranță. Toate acestea pentru că și religia și cultele religioase răspund unor așteptări și participă la realizarea trebuințelor societății.
În primul rând, prin credincioși, religia și cultele religioase în general, influențează întreaga viată socială și subsistemele care există în societate: sistemul proprietății, al producției și con-sumului, formele de realizare a puterii, specificul culturii și civilizației, relațiile dintre cetățeni. În ansamblu, putem aprecia că religia reprezintă un factor pozitiv în societate. Sunt însă și forme de religiozitate care se exprimă împotriva progresului, îndeamnă la destabilizare, con-travin ordinii publice și juridice, încearcă să elimine din viața socială comunitățile altor religii, contestă familia, degradează personalitatea propriilor aderenți etc.
În al doilea rând, putem sublinia că religia a avut, în general, rolul de a participa la realiza-rea stabilității sociale. Frecvent, biserica este considerată „o stâncă a ordinii” în calea valurilor mișcătoare ale vieții cotidiene.
În al treilea rând, religia reprezintă și un important factor de coeziune socială. Credința este baza spirituală care îi adună pe oameni, îi integrează, îi mobilizează. Ei depind unii de alții pe baza intereselor și a reglementărilor, dar mai ales pe baza credințelor comune. Când alte forme de coeziune (sociale, economice, de rudenie, politice, etnice) slăbesc, religia le suplinește, oferind consolare spirituală, conciliere pastorală, reintegrarea în activități sau grupuri sociale, suplinește singurătatea sau abandonul.
Un rol important are religia și cultele în realizarea progresului social. Deși arată credincioșilor calea mântuirii și fericirii în viața veșnică, religia nu mai condamnă și nu mai consideră un păcat bogăția, prosperitatea și dezvoltarea personală, realizate prin muncă cinstită, în spiritul iubirii și ajutorării aproapelui. Credința și biserica mobilizează pe credincioși la realizarea pro-gresului cultural, moral, economic, în măsura în care acestea nu sunt împotriva voinței lui Dumnezeu.
Școlile și primele universități erau pe lângă biserici și mănăstiri, profesorii erau teologi, în lăcașele de cult s-au păstrat mari biblioteci. Este încă și astăzi controversat rolul cognitiv al religiei. Întrebarea care se pune este dacă omul modem, conectat la cele mai variate forme de informare, mai poate considera religia ca o sursă de cunoaștere. Sunt destui cei care consideră că religia este modul de viată spiritual al celor ignoranți, iar filozofia și știința sunt preocupări pentru intelectuali. Putem aminti afirmația Fericitului Augustin care aprecia că „neștiința prețuiește mai mult decât știința, deoarece prima vine de la Dumnezeu, iar cea din urmă vine de la oameni”. Știm că pentru un credincios religia este singura explicație adevărată, dar și că mulți oameni de știință nu contestă rolul religiei în viața spiritual. Albert Einstein spunea „cine bea paharul științei până la jumătate, va rămâne ateu; cine îl bea până la final, îl descoperă pe Dumnezeu”.
Religia s-a desprins ca domeniu de preocupări înaintea juridicului și chiar a politicului, oferind un sistem de norme și criterii utile conviețuirii sociale.
Ulterior, unele din aceste norme au fost reglementate juridic: să nu ucizi, să nu furi, interzi-cerea căsătoriei între rudele apropiate ș.a. Alte criterii au rămas doar în domeniul religios: umilința, smerenia, respectul pentru părinți, castitatea ș.a. Între viața politică și cea religioasă au fost întotdeauna relațiile cele mai active, pornind de la faptul că omul este în același timp și cetățean și credincios.
Învățătura lui Iisus Hristos, bunăoară, este „să dai Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Rămâne însă libera voință și alegere a omului ce și cât dă lui Dumnezeu și cât Cezarului.
Au existat situații de subordonare a statului de către biserică. în astfel de cazuri, statul a fost condus de personalul de cult, jurământul era religios, educația, morala, cultura, știința erau controlate sau realizate de Biserică.
Subordonarea bisericii de către stat a îmbrăcat forme variate. Legislația poate recunoaște anu-mite privilegii pentru Biserică. Spre exemplu, în România, Constituția din anul 1923 stabilea că Biserica Ortodoxă era „dominantă”, iar cea Greco – Catolică avea „întâietate”.
În Grecia, credința ortodoxă este religie oficială. Statul sprijină și protejează religia sau anu-mite biserici, considerându-le componente necesare ale sistemului politic. Preoții sunt plătiți din bugetul statului, conducătorii religioși și statutele bisericilor sunt recunoscute sau confir-mate de autoritățile politice. La rândul lor, Bisericile recomandă supunere față de politic, con-solidează prestigiul și autoritatea acestuia. Deseori, statul este un arbitru între biserici și culte, pentru evitarea conflictelor religioase.
Parte a societății europene democratice, societatea românească de astăzi este una plurală ori pluralistă: oamenii de etnii diferite, de credințe diferite, cu preocupări, interese și convingeri diferite, singuri sau reuniți în jurul unor organizații religioase, politice, culturale sau cu pre-ocupări sociale, au responsabilitatea de a-și construi împreună atât prezentul, cât și viitorul.
Aceasta este atât o responsabilitate personală, individuală, cât și una comună: atât cetățenii, cât și toate organizațiile care acționează în societate și care nu aparțin statului, alcătuiesc îm-preună societatea civilă, laboratorul în care, din întâlnirea acestor identități, interese și pre-ocupări diverse, se plămădește ori se realizează binele comun.


Dr. Stelian Gomboş


https://steliangombos.wordpress.com/

by

Referinţă Bibliografică

Studiu – Din seria: „Viața cultelor” Câteva aspecte cu privire la activitatea, rolul și importanța Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 19 august 2025