Don Quijote
Iau o mână de noroi
Și mă dau pe față, ușor.
Trec peste greață
Cu forța a unui războinic mohican
Și stomacul unei dansatoare de can-can
Pierdută prin Paris
Printr-un vis, prost.
Plimbându-mă blând cu un cuțit ruginit
Pe o felie de toast
Credeam că mai am un gând, când
Uitându-mă la cer spre soare
Orbesc și mă dau cu ulei
Ca să lucesc, și să-l orbesc și eu pe el.
Și mă întreb eu așa, sigur degeaba,
Într-un loc unde măreția nu e construită
Ci mediocritatea, sărbătorită
Pășind pe coji de ouă moi
Cu grația și delicatețea unui car tras de boi,
Mă întreb eu așa în sinea mea,
Oare cine mai ridică mori de vânt
Lângă groapa de gunoi.
Șincai
Strada duce printre dealuri
Printre găuri în asfaltul umed
umplute cu cocoloașe de nisip ieftin
și pietriș din râu.
Îți încearcă aderența în
curbe semnalate prost
Unde ne lăsăm duși de vânt, cu motorul oprit
Și unde cerbii bat valea de sus în jos.
Pământul crapă sub copite, sec
Atins de lacrimile ce au căzut
În locul unde te-am văzut, ultima oară
Stând înalt, sprijinit de gard
Mă așteptai
În capătul drumului
Pe care nu mai pot să mă întorc.
Undeva în mijlocul Ardealului
Dorul aleargă cu cerbii în ecoul văii
Și strada duce printre dealuri.
Avea mama o vorbă
Am luat privirea de astronaut din cer astăzi
Cine m-a pus, nu știu
Dar acum mă uit în pământ
Cu o privire acuzatoare
Căutând vinovați și rezolvare.
Nimic nu s-a întâmplat
Nimic de aflat
Dar mi-am adus aminte dintr-o reclamă
Că mai bine să fi prevenit decât să fi tratat.
Mi-am întrebat umbra deci:
„Umbro, încotro?”
Am stat și am privit-o timp de 5 minute cum se uita în toate părțile cu aceeași disperare cu care un copil caută să facă un pact cu Mesia înainte să fie pedepsit fără să fi făcut nimic.
Nu știa ce să facă,
Până acum nu mult timp comenta într-una, din culise
Acum nu știe altceva decât să tacă
Și dacă cerul nu ar fi așa senin s-ar strecura după un nor fără nicio rușine ca găinile care dispar în fundul grădinii, când se cacă.
„Haide, du-te!
Șterg cu tine pe jos linie imaginară ce ești,
Te umplu de voma.
Și apoi dau cu tine de pământ
Ca surdu’, nevrând, în toba.
Fă un gest, te rog!
O fi greu, înțeleg,
Dar măcar fă-o de dragu’ meu, futu-i!
Ia-o din loc, du-te în dreapta, du-te în stânga, nu contează, du-te într-o parte și am să-ți scriu o carte, jur!
Fă-te aripi și zboară dar mișcă-te, naibii!
Du-mă în față, înapoi, du-mă undeva, la dracu’,
Să-l luăm și pe ăla la puricat, săracu.
Ia-o din loc și fă-ți treaba
Și ia cu tine și gândul ăsta al meu
Cum că fac umbra pământului degeaba.”
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..