Să numim aici, acum, chiar și o mică parte din ce am avea de evidențiat privind activitatea impresarială competentă, cu argumentul gradației de valoare supreme pe care o conferă judecătorul irevocabil – publicul – a unuia dintre cei mai notabili impresari români, Pepino Popescu, un cuprins al unor două, trei pagini nu este suficient. De cert prestigiu nu doar la noi ci și în lumea artistică de peste hotare, Pepino Popescu este preluat și în atenția artiștilor internaționali, răspunzând favorabil ofertelor de spectacole pe scenele marilor orașe de pretutindeni în România. La noi, în vremea contemporană recidivează slăbiciuni strămoșești – nu scoatem acum la suprafață eterogenitatea temperamentală, culturală, tradițională, mitică, istorică a românului neaoș, menționăm însă că preponderența noastră de valoare o formează dragostea de melos, pe ritmuri melodice scriindu-se monografia spirituală a patriei noastre azi, ca și ieri. Iată pentru ce avem nevoie de impresari inteligenți, cu preferințe pentru artele spectacolului, nu pentru decadența lui prin înădușire cu antimuzică – supraplinul de sunete răcnite ori lălăite de către cântăreți fără talent ori cu talent dar care introduc în spectacol ieftinătatea cântecului de prost gust. Nu doar de foarte îndoielnică muzicalitate sunt astfel de voci și astfel de zise piese muzicale, ci chiar vinovate pe de-a dreptul de o înrâurire a plăcerilor degenerate și degenerative, indecente, aculturale, amuzicale, țintind concentrarea cu orice preț pe trocul banilor cu disprețul, încheindu-se pe seama unor astfel de târguieli contracte grase, pe sume necontrolate legitim, cu interpreți amatori de chilipiruri ce cântă orice, oricum, oriunde, terfelind spiritul muzicii, calitatea muzicii, fondul curat al muzicii, forma estetică a muzicii, meniriea muzicii… Se cultivă astfel incultura , se decorează inestetica, spectacolului muzical. Frumusețea, melodismul cântecului, poezia sublimă a cântecului, mesajul configurat în uman și emoțional suferă. Managementul muzical a intrat în mântuielile unor impresari neinteresați să așeze în coordonate etice și estetice spectacolul muzical.
Dar să sperăm că această stare retrogradă de lucruri nu este preponderentă și că din această perspectivă de cerințe, să ne așteptăm ca impresarul Pepino Popescu să nu rămână singular în universul zguduit de previziuni sumbre al spectacolelor, suferinde de o boală bolnavă cum ar spune azi Adrian Păunescu, și fără drept de îndoială că ar și interveni eficient, așa cum îl cunoaștem, pentru curățarea până la rădăcină a muzicii de steril, a impresarierii de incompetență armonizată cu multă prostie, multă delăsare, multă bătaie de joc, multă zeflemea, multă oribilitate, mult kitsch. Impresarului Pepino Popescu n-ar avea a-i reproșa nimic – l-ar apăra pe Pepino Popescu în cel mai categoric fel și cu cea mai validă justificare, chiar cel ce armonizează într-o afinitate afectivă muzica și poezia, menestrelul și deopotrivă prințul cântecului nostru de suflet, acel cântec energizant, minunat de plăcut, chemător la strigările conștiinței, patriot român, patriot sportiv, patriot poet, spirit universal, artist cu inimă frumoasă, artist cu suflet frumos și solemn, de vultur, artist cântăreț cu înger și sunet de trâmbiță și de harpă – acea trâmbiță din mâna îndemnătoare la bătălia eroică pentru Independență, cu viteazul din frunte, rege și oștean Carol I, acea trâmbiță din mâna dorobanțului gornist zugrăvit magnific de Nicolae Grigorescu, acea trâmbiță de la gura heruvimilor, acea harpă din mâna melodului rege David – Tudor Gheorghe –, unul brav, frumos român harnic rostitor de cânt și poezie, într-un car tras de o stea peregrinând în lung și-n lat iubitele-i plaiuri românești, răzbătând la cer, la râu, la mare, la câmpie, la pădure, la munte, la inimă și suflet, la patrie, la istorie, unul între români, Gheorge Tudorul nostru de care să ne bucurăm că-l avem, acum când îl avem drept, tare, cu ochi vii de șoim, cu spirit dârz de stejar, cu inimă luminoasă de sore, cu trează conștiință de glie, melodul, singurul, eternul Gheorghe al nostru, Gheorghe Tudor. El l-ar apăra pe impresarul Pepino Popescu, căci dacă el se încredințează grijii de organizare impresarială lui Pepino Popescu, aceasta-i destul ca impresarul să nu fie acoperit vreodată nici de guri detractare cu atacuri la persoană de prin fițuici ieftine de ziare scandaloase măzgălite de către cine, ajungându-i în mână un microfon se crede ziarist de reportaj.
În cuprinsul breslei profesionale a celor ce slujesc artelor spectacolului se detașează impresarul Pepino Popescu și el român mai român între ceilalți, român de succes – de ce oare nu se organizează și o gală a bărbaților de succes, nu doar a femeilor…, atunci să-i vedem pe pasionații latino balcanici de politică ambulantă ce cred în gura mare că adevărul e numai și numai la fiecare dintre ei, dar n-ai ce le face dacă atât știu și atât pot, altceva nimic…! Săi lăsăm în treaba lor, noi vorbim aici despre un impresar de succes în managementul artistic, fără a avea vreo impresie că este superfluu cuvântul din cuvânt pentru el – nici noi, de altminteri nu uzăm de el mult până să depășim peste rama bunei măsuri un tablou din cuvinte, puțin cât să lăsăm și cititorului loc de reflecții. Nu ne apucăm să înșirăm aici de la cele mai comune realizări ale sale, până la cele de singulară referință, marca Pepino Popescu, da, marca Pepino Popescu, pentru că există o tipologie specială și autentică a tot ceea ce realizează el în modul unei rare meticulozității, cheie a reușitelor magna. Să vorbim exagerat de mult ar fi ca și cum am face o expertiză cu ochelar de vedere a unei explozii solare, ori cu ochelar de soare a acoperământului nopții până la zarea întunecată a mării. Nu se poate, o cronologie elaborată ține de multă cercetare, iar descoperirile țin de o anume fișă de evidență, nu de caracteristica unui eseu, nici n-ar fi încântat Pepino Popescu, în modestia-i nobilă, să-i umflăm biografia, au alții această preferință, împăunându-se ei pe ei, noi nu o avem, căci decența este întâia ce se remarcă între calitățile umane ale sale. Iar apoi, atotcuprinzătorul de bune și de rele Google, aduce în evidență cu mai mare exactitate decât mi-ar fi mie cu putință, repertoriul deplin al unei fructificări maxime a muncii și priceperii sale, uneori sacrificiului, dar și talentului impresarului Pepino Popescu, desăvârșit, căci activitatea de impresariat calitativ suprem este de facto o artă a organizării artelor scenei întru o slujire optimă și admirabilă a publicului, ceea ce realizează maxim susnumitul protagonist al paginilor de față, unul dintre primii impresari români, cum spuneam, în sintagmă cuprinzând proporționalitatea realizărilor raportată la indicele valorii.
Am spus, vedeți bine, unul dintre cei, nu cel mai…! Dacă nu am făcut o referire răspicată cu cel mai, este pentru că am motivul respectului pentru toți cei ce-și împlinesc menirea cu dăruire și efecte pozitive,, iar de aceea se cere să înveșmântez în cuvinte deopotrivă pe toți. Am presupunerea că nu are de ce să se supere nimeni dacă spun că în vremea aceasta contemporană cu norocul fără noroc, după cum ar spune principesa Ileana, impresarul despre care-i vorba, Pepino Popescu prin urmare, de harnic și priceput profesional ce este și-n egală măsură de plin de dragoste pentru munca sa și de responsabilitate în fața publicului, se situează pe aliniamentul întâi întru numărarea spectacolelor cu circuit național în primul rând, grandioase, sublime, vibrante, cu protagoniști interpreți de foarte înaltă gradație a valorii și popularității, însă nu doar numerică fiind evaluarea, ci și din planul evident al valorii.
Rigoarea unor astfel de evaluări o formează marca, precum stă scris în rândurile din față, a ce a făurit, făurește și în mod cert va făuri Pepino
Popescu prin arta impresarierii competente contemporane românești. Se vădește aici o concluzie cu bază cronologică a trecutului și prezentului, dar și premeditat: impresarul Pepino Popescu a dăruit, dăruiește și neîndoios va dărui în toate sălile de spectacole, acolo unde forma sa de organizare raportată la forma de reușită se identifică mirabil cu numele său, în explozia unei bucurii așa de mari încât am văzut, vedem și vom vedea aievea bucuria în forme și sunet intrându-ne-n privire și suflet! Suntem, datorită lui Pepino Popescu, privitorii și auzitorii unor spectacole izbutite doar prin muncă epuizantă fără a descuraja și dragoste nemărginită de profesie. Aceste vocații și acte de voință, știință și talent ale sale sunt în puterea determinării deopotrivă a tinerimii cât și a vârstelor următoare până la cele înaintate, să mențină uniform cadența cu predilecție fie retro, fie la zi, în vogă. Culegerea de roade de către impresarul Pepino Popescu este verificată prin de fiecare dată casele închise la spectacole. Pe lângă aceasta mai sunt multe, nenumărat de multe alte drepte și cu argument coordonate ale valorii reale ale sale și rezultatelor, în consecință. Cu atât mai mult că se manifestă la vedere azi o tipologie a valorii îmbrăcate în costum de paradă, ieftin, efemer și în nelimitată și necontrolată publicitate nebazată pe nimic altceva decât pe un covor ce într-o zi fuge de sub picioarele oricui. Acest fenomen decadent în impresariatul spectacolului nu este reprezentat de realizări ci de promisiuni de realizări fără țineri de cuvânt.
Despre impresarul Pepino Popescu se mai poate spune în rând cu ce s-a și spus până acum, faptul că este deschis, cinstit, de cuvânt în colaborare cu presa și scriitorii. Sub semnătură o declar: niciodată nu a refuzat o întâlnire cu mine, o discuție ori o chemare cu invitație și locuri – dublă întotdeauna – la spectacolele cele mai frumoase și grandioase, în București, cel mai adesea. Așa, cu această atitudine a impresarului Pepino Popescu și cu înlesnirea prin invitații a prezenței pe viu la actul cultural și artistic impresariat de către el, s-au întrupat în cronici anticipative, publicitare de spectacole, în cronici propriu-zise de spectacole, în reportaje de prezentare, în eseuri și interviuri…, din care am împăturit unele articole de presă și mai multe file de carte, acoperind un vast spațiu cultural și artistic al scenelor românești cu protagoniști români și internaționali.
Ultima perioadă, pentru mine devenită regretabilă, a încetinit această colaborare, dar nu s-a oprit, eu supus în mai mare ori mai mică măsură unei aglomerări de comandamente în ce privește ocupația ziaristică și livrescă, am mai domolit elanul întrucâtva obositor, dar fascinant, al prezențelor în sălile de spectacole. Activând ceva mai retras ca altădată în mediul cel neștiut cât de mult stresant, cât de mult istovitor, cât de mult costisitor este – aceasta nu se vede de la suprafața finită, dimpotrivă –, am ales să mai explorez și orizonturile altor tematici, ca să-mi mai cruț timpul, sănătatea și cheltuielile. M-am dedat, prin urmare, scrisului mai facil al compoziției eseistice, rod al imaginației ca primordialitate, nu al culegerilor de informații și inspirație de la fața locului. Deplasări frecvente prin țară, primordialitatea în această privință deținând-o Bucureștiul, cheltuieli, cum am spus deja, oboseli, cum corpul nu are puterea graiului de a mărturisi-o mai valid și altele, m-au împins cu o mână înspre rărire și cu cealaltă înspre renunțare. Am ales-o pe prima, însă mă întorc, eu nu m-am născut să stau într-un loc, nici să mă mulțumesc cu jumătăți de renunțări.
Nu m-am oprit de tot, domnule Pepino Popescu, impresar cu întâietate preferat de către mine, sunt aici, mai sunt încă, uneori, pentru câte vreun eveniment…, în ce vă privește, pentru întotdeauna.
Iar către acei nebuni frumoși ai marilor săli de spectacole, poate că le-ar spune Fănuș Neagu, un îndemn în care angajez toate acumulările mele de experiențe în lumea mare, viu colorată și înalt vibratoare a spectacolelor scenei românești: dacă e vinovatul a toate acestea impresarul Pepino Popescu, mergeți să vedeți, mergeți să auziți ceea ce și oricare spectacol grandios, mirific din lumea întreagă invidiază, căci fiecare spectacol nou, impresariat de către Pepino Popescu este mai frumosul, singurul mai frumos ce poate-nvinge frumosul anterior și acela tot marca Pepino Popescu…!
(Aurel V. ZGHERAN)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..