Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANTOLOGII » CUVINTE PE ARIPI DE GÂND (antologie româno-franceză)

CUVINTE PE ARIPI DE GÂND (antologie româno-franceză)

CUVINTE PE ARIPI DE GÂND
Antologie româno-franceză
Coautor Maria Filipoiu

LA CEAS DE RUGĂCIUNE

În ropot de timp vin sărbători creștine,
cu Sfântul Nicolae darnic, blând și bun,
iar când ninge cu daruri din zări senine,
grăbește sania la fratele Crăciun.

Mereu mi-am dorit „o veste minunată”,
în casa inimii să-mi aducă pace,
când Prunc se naște din Maică Preacurată
și azimă pentru praznic sfânt se coace.

În mirul din priviri îl scald pe Pruncul Sfânt
și îl învălui cu pânza de sub pleoape,
pe aripi de gânduri, rugă să-și ia avânt
la Tatăl din Ceruri, de suflet aproape.

Colindele sfinte își trimit ecouri
în suflete, cu harul purificator
prin noaptea magică să primim cadouri
cu soarta țării mai bună în viitor.

La ceas de rugăciune, din gândul sfetnic
am scris pentru suflete fără prihană,
cugetare ce se pierde-n timp vremelnic
la lumina sărbătorilor de iarnă.

© Maria Filipoiu
*Antologia „Cuvinte pe aripi de gând”/2015 (o lectură cu peste 1000 de cititori în 2014)
* Portal „Creștin Ortodox” http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-nicolae/la-ceas-rugaciune-147356.html
*Antologia religioasă „Ochi de lumină”/2015
.

COPILĂRIE FĂRĂ MOȘ NICOLAE

Revăd copilăria mea
într-un sat uitat de lume,
unde „Moșul” nu ajungea
să-nfăptuiască minune.

Drumul era prea lung și greu
pentru-a moșului magie
și se împotmolea mereu
în nămeți de sărăcie.

Dar nuielușa nu lipsea
niciodată de la ușă,
să-mi amintească viața grea,
când mă-ncălzeam la cenușă.

N-aveam ghete lustruite,
iar cizmulițe curate,
erau vechi sau peticite,
pe „Moși” ținându-i departe.

Spălam bocanci și ciorăpei,
sperând că voi primi ceva,
dar numai frig intra în ei
și cu fiori mă aștepta.

Scrisori peste scrisori scriam,
„Moșul” de mine să știe
că în sat de munte trăiam
în pace și tradiție

Priveam cu ochii lăcrimând
la un muc de lumânare,
dorind să vină mai curând
Moș cu dar de sărbătoare.

Voiam un lucru cât de mic,
să mă pot lăuda cu el,
dar nu mi-a dăruit nimic
pe notele din carnețel.

Azi știu că la omul sărac
nu stă nici cenușa-n vatră.
Boii nici la vale nu trag,
„Moșii” nu vin niciodată.

Ajungând mamă de copii,
ghetuțe la toți lustruiam.
„Moșii” veneau cu jucării,
căci rolurile lor știam.

*Antologia „Cuvinte pe aripi de gând” ,2015
*Portal „Creștin Ortodox”
http://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa/poezii-ortodoxe/copilarie-fara-mos-nicolae-147382.html.

LEGENDA LUI MOŞ NICOLAE

Din vremurile străbune,
De sărbători creștine,
La copii, ca prin minune,
Sfânt Moș-Nicolae vine.

An de an la fel de darnic,
Minuni poartă-n sacul său.
Misiune duce paşnic,
Ca nemuritor erou.

În încălţări lustruite
Pune daruri pe furiş.
Ca-n legendă sunt menite
Cu har din mituri desprins.

Mai strecoară pe sub uşă
La copii năbădăioşi,
Câte-o “sfântă” nuieluşă,
De-a fi buni și respectuoși.

Sau un beţişor sculptează,
Să poată părea mai şic.
Dar îi impresionează,
Cât ar fi „darul” de mic.

Copiii-n Ajun așteaptă
Pe Moș să-l întâlnească,
Dar nu s-a-ntâmplat vreodată,
Vreunul să-l zărească.

Fiecare copil scrie
Bilet cu năzuință,
Moș-Nicolae să-i știe
Cea mai mare dorință.

În ghetuțe e așezat,
Iar Moșul când citește,
Lasă darul așteptat
Ca-n magică poveste.

Cât de multi copii aşteaptă
Pe Moş să facă minuni,
Nu se va ştii niciodată,
Dar devin cuminți și buni.

Toți învață lucruri bune
Și-i ascultă pe părinţi.
În vremea de rugăciune
Pe Moși revăd între sfinții.

Şi vor duce mai departe,
Peste ani, adulţi fiind,
Ritualuri scrise-n carte,
pe fiii lor păcălind.

Nimeni din lume nu știe
Moșul de unde vine.
Străbătând mitologie,
Misterios rămâne.

*Antologia româno-franceză „CUVINTE PE ARIPI DE GÂND”, 2015
*Portal Creștin Ortodox
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-nicolae/legenda-mos-nicolae-147380.html
.
COLIND DE PĂRINTE PENTRU FIU

Copile bun, de zări înaripat,
Cu taina nopții te aștept și-n vise,
Să te aud cântând la colindat,
În seara când țin ușile deschise!

Să te zăresc venind din amintiri
Ce ți-au înduioșat copilărie,
Îmi așez brațe de gând în priviri,
Vrând să te-mbrățișez cu bucurie.

Din ochii ațintiți în calea ta
Se risipește rază de lumină.
Prin ceața vieții te voi aștepta
Lângă pătuț, singură și străină.

Mă-ngenunchează soarta în destin,
Să nu mai pot păși dincolo de prag.
De al iubirii dor îmi leg suspin
Și-n ultima speranță te aștept cu drag!

Apăsătoare-i singurătate,
Ce mă conduce pe nesfârșite zări,
Prin nopți de dorințe colindate
Vor răsuna ale inimii chemări.

Răsună colindu-n sufletul meu,
Cu ecouri de aduceri aminte.
Pe nesfârșite zări duc dorul tău,
Copile adorat, bun și cu minte!

Maria Filipoiu: poet, eseist, jurnalist UZPR

Facebooktwitterby feather

Despre Maria FILIPOIU

Biografie de autor - MARIA FILIPOIU (Liga Scriitorilor Români) Născută cu numele de POPA MARIA la 8 Septembrie 1954, în Satul Văvăluci, Comuna Bozioru, Județul Buzău. Studii:Colegiu Național „Dimitrie Cantemir" București; Șc.Tehnică Sanitară Fundeni. * Cărți de poezie publicate sub numele de MARIA FILIPOIU: ●,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"(2008); ●,,Expresii populare și trăiri proverbiale”(2008); ●,,Cinstire înaintașilor-coordonator”(2014); ●,,Ecouri străbune"2015; ●,,În zodia poeziei"(2015) - „La Poarta Divinității” (2017) - „Recurs la Unire - Centenarul Marii Uniri” (2018) - „Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine” 2019 *Peste 35 premii obținute la competiții literare: ●Premiul-I- Concursul Național de Poezie „STEAUA SEVERINULUI”(2015) ●Premiul-III- Concursul Național de Poezie „Dor de Dor-DROPIA DE AUR"(2015) ●„Premiul de Excelență", Asociația Culturală Bogdania(2015), pentru promovarea tradițiilor populare românești. ●Concurs literar „Limba Română este Patria Mea"(2013)/Guvernul României și Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova ●Premiul-Cenaclul „Grai Matern" la Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu și Academia Europeană, Secțiunea / Ediția a-II-a (2015) ●Premiul Editurii Dandes-Press, pentru vol.„În zodia poeziei” și vol.colective, 2015 ●Premiul pentru originalitate „Tradiții de Sărbători Pascale", TVR2(Ioana Drăgan) și altele * Coautor în peste peste 100 de antologii și volume colective de poezie: ●„Poezia, prietena mea”(2014); ●„Poezii, poezii”(2014); ●„Călătorie în regatul cuvintelor Vol.IV; Vol.V; Vol.VI; Vol.VII”(2014-2015); ●„Iluzii de vară”(2014); ●„Iubirea, un colț de rai”(2014); ●„Nostalgii de toamnă”(2014); ●„Cinstire înaintașilor"(2014); ●„Nostalgii de vară"(2015); ●„Privește visând, iubito”(2014);●„Scrieri pentru istoria literaturii române” (2015); ●„Versuri pentru istoria literară... de mâine”(2015); ●„Zborul frunzelor în ceruri”(2015); ●„Magia sărbătorilor de iarnă”(2015); ●„Cuvinte pe aripi de gând”(2015); ●„Ieri, ca prin vis”(2015); ●„Anotimpuri românești -Toamna”(2014); „Iarna”(2015); „Primăvara”(2015)●„În așteptarea sărutului promis”(2015); ●„Cu tine în gând”(2015); ●Antologia „Scrisul de azi: Poezie și Epigramă"(2015); ●„Să nu-l uităm...”(2014); ●,,Cauciucuri de sezon”(2014); ●,,Voci feminine”(2015); ●,,Călător prin anotimpuri” (2015); ●„Gânduri pentru mai târziu”(2015) ●„Lumina din noi-religioasă"; ●„Inefabilul iubirii"(2015); ●„Simbioze lirice, Vol.IX”(2014); „Vol.X”(2014); „Vol.XI”(2015); ●„Terapie prin poezie(2014); ●„Limba noastră eminească”(2014); ●,,Din livada înflorită a iubirii”(2014)●„Ochi de lumină-religioasă”(2015); ●„Surâsuri înlăcrimate"(2015); ●„Limba noastră cea română"(2015) ●„Pod de dor către bunici”(2015); ●„Lumina sufletului-religioasă"(2016); ●„Sub curcubeul prieteniei"(2016); ●„Perlele Domnului-religioasă”(2015);●„Colecția Olănești- Iarna”(2015); „Primăvara”(2015); „Vara”(2015); „Toamna”(2015); ●„Fiori de taină”(2015); ●„Satule, izvor de dor"(2015); ●„Căpușa"(2015); ●„Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”(2016); ●„Ninsori albastre cerne cerul”(2015); ●„Cu tine în gând…”(2015) ●„Dor românesc”(2016; ●„Colindele zăpezilor târzii"(2016); ●„Mugurii primăverii”(2016); ●„Femeile cu trandafiri roșii în păr”(2015); ●„Renaștere"(2016) ●„ Actori printre Astre" - Armonii Culturale și altele * Colaborator și publicist peste 50 de reviste literare scrise și online: ●„Bogdania”; ●„Singur”; ●„Cervantes”; ●„Literatura de azi”; ●„Confluențe Literare”; ●„Creștin Ortodox”; ●„Grai Românesc”; ●„Prodiaspora și Rexlibris”; ●„Dor de Dor", ●„Amprentele sufletului"; ●„Starpress Internațional"; „●eCreator"; ●„Sfera Eonică”; ●„Destine Literare”;●„Steaua Severinului”; ●„Popasuri culturale românești”; ●„Cetatea lui Bucur"; ●„Rădăcinile iubirii"; ●„Nomen Artis-Dincolo de tăcere"; ●„Melidonium" și altele * Organizații din care face parte: - LSR / Liga Scriitorilor Români - USLR / Uniunea Scriitorilor de Limbă Romană - UIOC / Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație - Cenaclul Literar „Cetatea lui Bucur” - București