Precuvântare
Cu multă emoție și pe nerăsuflate am citit manuscrisul doamnei DUMITRU ANETA, intitulat foarte sugestiv CHEMAREA NUCULUI, care m-a fascinat. În primul rând am fost atras de planul cărții, de conținutul bogat în teme filosofice, religioase, culturale și în al doilea rând de forma literară de redare a lor, într-un stil cursiv, natural și captivant.
Această carte mi-a adus aminte de o poezie: „NUCUL”, în care autorul ei, Ștefan Octavian Iosif, ne vorbește despre binefacerile unui nuc prin descrierea acestuia. Poetul ne aduce aminte de anii lui de copilărie petrecuți în fața nucului din grădina sa.
Asemenea procedează și ANETA DUMITRU, care, inspirată de Sus, face o descriere a eroului principal Nicolae prin toate etapele vieții, din copilărie și până la pensionare. El a învățat multe taine ale vieții de la bunicul lui, care a sădit în curtea sa un nuc, care să fie o lecție de viață pentru nepotul lui. Nepotul învață multe lucruri de la acest copac, care, la rândul lui, vorbește cu pământul, cu păsările și cu toată natura înconjurătoare. Nucul are un mare rol în viața omului – acesta este firul roșu care străbate toată cartea. Din punct de vedere religios, nucul face legătura dintre pământ și cer.
Dumnezeu a pus multe medicamente în acest copac: fructele lui conțin vitamina A și multe derivate din B, și anume: B2, B6 și B12; de asemenea, au vitamina E. Nucile sunt bogate în grăsimi nesaturate și acizi grași Omega 3; sunt o sursă bună de proteine și oferă grăsimi sănătoase pentru inimă. Au un mare rol în îmbunătățirea activității creierului uman. Pentru acest motiv bunicul îl îndemna pe nepotul lui, Nicolae, să consume zilnic zece nuci, care mai au rolul de a fixa calciul în oase și stimulează digestia.
Între nuc și om există multe puncte comune. Un nuc, ca să crească mare, puternic, trebuie să-și înfigă adânc rădăcinile în pământ; la fel și omul, ca să ajungă cineva și ceva deosebit în viață, trebuie să se adâncească în istorie, cultură, religie, de unde să-și extragă seva cunoașterii tainei vieții și a mântuirii.
Ca să crească mare, nucul are nevoie de o îngrijire deosebită; la fel și omul, trebuie prelucrat de mic, cu multă atenție, până la adânci bătrâneți.
Această carte minunată: CHEMAREA NUCULUI, este un manual care ne arată cum să educăm copiii și ce valori să le insuflăm pentru a crește în duhul credinței în DUMNEZEU.
Școala în viața elevului și a studentului este foarte importantă. Învățatul nu se oprește la poarta școlii, ci continuă în afara ei; este vorba de „școala după școală”. Excursiile pe care le face Nicolae prin țară, vizitând mănăstiri, munți, muzee etc. i-au consolidat cunoștințele teoretice.
Dragostea lui pentru acel nuc l-a urmărit toată viața, atât în România, cât și în America, unde a plecat să-și desăvârșească studiile prin obținerea unui doctorat științific. Dorul de casa părintească, de nucul bunicului l-a făcut să revină acasă, în „Grădina Maicii Domnului”, România.
Autoarea Aneta Dumitru face o pledoarie pentru importanța Bisericii în viața noastră în toate etapele existenței noastre, prin preotul Calistrat și părintele Mihail.
Cartea este un îndemn să iubim natura, florile, copacii etc., care sunt toate creația lui DUMNEZEU. Nucul ne însoțește până la moarte, ca dovadă coliva la slujba de înmormântare și la toate soroacele conține miez de nucă.
O felicităm pe autoarea acestei cărți, ANETA DUMITRU, pentru talentul ei literar, precum și pe toți cei care vor citi această carte de suflet scrisă cu inima pentru inimi.
Mare este DUMNEZEU!
Pr. prof. dr. Milea Mihail
Membru în Uniunea Scriitorilor din România și UZPR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..