Profunda simplitate a poeziei lui Mihai Horga

             În decursul timpului am scris mai multe recenzii despre cărțile octogenarului romașcan Mihai Horga. Astfel, în iunie 2016 am scris despre cartea sa Crepuscul, în aprilie 2021 despre savurosul Amalgam de cugetări, iar în 2024 despre tâlcurile (mini)maximelor din volumul Seva cuvintelor. De fiecare dată am apreciat neobositul efort al autorului de-a găsi, vorba lui M. Eminescu, „cuvântul ce exprimă adevărul” prin polifonia lexicală (aparent, simple jocuri de cuvinte) și prin riguroasa simplificare înspre esențializare.

Iată motivul pentru care închei comentariul la Amalgamul de cugetări cu următoarele concluzii: „Hazul, buna dispoziție și ironia elegantă sunt alte inepuizabile resurse spirituale cu care Mihai Horga izbutește să-și delecteze cititorii nepripiți și de care, desigur, Amalgamul nu duce lipsă. Îndeosebi a treia însușire din cele mai sus menționate, vrând-nevrând m-a dus cu gândul la sobrul și blajinul I.A. Bassarabescu (1870-1952), nu atât în calitate de maestru al genului scurt (Sâmburele, Pe drezină, Leandrii, Vulturii etc.), cât în cea de umorist delicat, «care nu-și permite să râdă de eroii lui, decât pentru că în taină le dăruiește iubirea și compătimirea sa» (Tudor Vianu)”.

Această tenace căutare a cuvintelor potrivite pentru o cât mai captivantă înveșmântare a ideii, il aseamănă întrucâtva pe Mihai Horga cu gânditorul german Martin Heidegger, astfel văzut de mine (cu ajutorul lui Jeanne Hersch, fosta lui studentă) în amplul articol Martin Heidegger și Karl Jaspers – ultimii mohicani ai marii cugetări într-o lume cu spiritul tot mai mic din 5 februarie 2015: „Iată de ce Heidegger, «dincolo de fiinţarea utilă care ascunde fiinţa» (J. Hersch), descoperă limba şi noile sensuri atribuite cuvintelor cu ajutorul unor prefixe sau sufixe, cuvinte despre care cu îndreptăţire se afirmă că până la el «păreau adormite în vocabularul grec sau german». Care este principala explicaţie a raportului atât de special al lui Heidegger cu limbajul, încât cugetările lui fundamentale nu pot fi reproduse fidel decât în termenii săi, acele cuvinte elaborate de el, respectiv acele cuvinte vechi altfel întrebuinţate decât în vorbirea curentă sau potrivit tradiţiei şi care nu numai că «nu pot fi separate nicicum de mişcarea filosofică ce se efectuează în şi prin ele» (J.Hersch), dar nici nu se lasă traduse prin altele? Ea (explicaţia) constă din influenţele venite pe de o parte dinspre presocratici, pe de altă parte dinspre doi compatrioţi: poetul romantic Friedrich Hölderlin şi gânditorul în manieră artistică Friedrich Nietzsche, amândoi având o deosebită preţuire faţă de presocratici”…

De data asta, Mihai Horga le oferă cititorilor Fluturele tomnatic, un surprinzător volum de versuri mai mult schematice și aluzive (unele aproape moderniste, altele într-o aproximativă formă clasică), versuri incitant-derutante și voit nefinalizate în cunoscuta-i manieră lirică, ce – zic eu – te obligă să le incluzi în neîncorsetata familie a haiku-urilor horgiene: „În parcul plin de flori,/Vise, fiori…/Fete, băieți…alei, boscheți/Primăvară năvalnică/Inimă zburdalnică/Cine-i de vină?/Tu – ești divină!” (Parcul I.O.R.); „Pe-al ulițelor labirint/Revăd imagini ce nu mint/Dezleg al vieții mele scop/privind ca în caleidoscop/Las urma pașilor pierduți…” (Străzile au amintiri); „Ieși mândro la poartă/ Pe la ora 9/ Să ai ie nouă/ Că așa se poartă…” (La cules de vii…).

Numele volumului este același cu al delicatului rondel Fluturele tomnatic, în care autorul dialoghează cu fluturele mult întârziat, întrebându-l în izbutitele versuri finale: „Nu ți-e teamă c-ai să mori/În zboru-ți întârziat/Îndrăzneț dar înghețat/De ploi reci, chiar de ninsori/ În noiembrie brumat?…”

Cu nimic mai prejos în plan artistic este Rondelul florilor de soc („Înmiresmate flori de soc/De-un alb imaculat/Cu voi s-a încheiat/Al primăverilor soroc”), sonetul Eminesciana „Fiind băiet, cutreieram /O floare-albastră căutam/În codrul des și privegheam/Visând în somn, păsări pe ram”), rondelul Muzei Euterpe („De timp nimenea nu scapă/Timpul trece ca o apă/Vremea toarce-al lumii caier/Timpul, ca un fir de aer…”) și poezia Cincizeci de ani („Când nonvaloarea văd adăugată/De unii semidocți sau grafomani/Pe o balanță deja dereglată/Aș zice s-așteptăm cincizeci de ani…”).

Volumul debutează cu nostima Poezia („Poezie-fantezie/Elegie-nostalgie/Ficțiune-perfecțiune/Inspirație-creație”), incluzând – printre alte „fantezii” horgiene – pamfletul Distanțare („Să ne iubim «de la distanță»/Ne-ndeamnă astăzi media/ Și în această circ-umstanță/A început comedia”) și o serie de acrostihuri, închinate femeii, lui…Mihai Horga și unor renumiți poeți români: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc, George Bacovia, George Topîrceanu.

Sighetu Marmației,                                                           George  PETROVAI

10 iunie 2026

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Profunda simplitate a poeziei lui Mihai Horga/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 iunie 2026