Ioan Miclău Gepianu: EMINESCU PRINTRE ARDELENI

Motto:

”…Mihai Eminescu- Luceafărul poeziei românești, a fost și va fi

de-a pururea luminătorul culturii române”..

Ioan Miclău Gepianu

EMINESCU PRINTRE ARDELENI

Călător, senin la suflet, pășea vesel peste lunci,

Iar zefirul pe-a lui aripi grămădea miresme dulci;

Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vieții,

Sfințind inima aleasă din chiar zorii tinereții.

Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,

De la Nistru pân la Tisa vedea Țara-n pârguire,

În acele vremi de zbucium, ”Familia” era mare

Căci la-l lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare.

Muza Crișurilor încă, cu a ei valuri semne dete,

Să observe Cernăuții, mândrele-ardelene fete,

Ce s-ar duce de mirese pân-la Siretului maluri,

Pe când floarea moldovimii spre Ardeal cugeta-n zaruri.

Iar Mlădița Bucovinei, răsărind pe mândrul deal,

Prinse rădăcini de dragul românescului Ardeal.

Slavici, cu-a lui șiriană limbă îl primi ca pe un frate,

Timișoara și Beiușul, Blajul cel cu școli înalte!

– Te salut dar, mică Romă, Dumnezeie-ți mulțumesc,

Căci mi-ai dat să pot eu, astăzi, tot Ardealul să-l privesc!

Pădureni cu șuba albă, moți, mocani, în harnic iureș,

Stăpâniți Târnave, Crișuri, mureșenii a lor Mureș.

Dar tot focul din iubire vi-l adun în al meu suflet,

Să-l ridic în veșnicia veacurilor pe-al lor umblet;

Precum Iisus rădicata toate relele din lume,

Să le ia-n povara aspră, curățind-o cu-al Său nume.

*

LA IZVOR CU DULCE APĂ

La izvor cu dulce apă, dorul mână cu-nsetare,

Dalba ciută și regina tainei codrilor adânci,

O scânteie, o fantasmă, punct rostogolit din zare

Pare-a fi când ea coboară la izvorul dintre stânci.

Lasă-ți mintea să alerge după ochii cei albaștri

Ale muzei ce-și mlădie trupul pe un vers de aur,

Chiar de urmele-i m-or duce spre a templelor sihaștri,

Ori de spini va fi cununa pe-al meu creștet pusă laur.

Căci tot una-mi este mie, de mă lauzi ori mă blestemi,

Nici viața n-are farmec, nici folos de-i cu-ntristare,

Așadar, lăsați-mi soarta s-o ridic deasupra peste-mi,

S-apuc polii și văzduhul, cerul reflectat în mare!

Însă-n codrii căprioarei v-aș ruga să nu intrați,

Înainte ca din inimi răul tot să-l deșertați,

Astfel cerul cel albastru nu cumva să-l tulburați,

Nici izvoarele ce picur printre falnicii Carpați.

Eu am stat la paza porții marei Europe în vremuri,

Am oprit hoardele lumii cu-a lor cruzi năvălitori,

De se depănau ca firul unor nesfârșite ghemuri,

Însă în Carpați găsiră bravi Români apărători.

Bibliografie:

Cartea ”Poezii alese” autor Ioan Miclău, Ed. ”Cuget Românesc”, Bârda, 2005.

by

Referinţă Bibliografică

Ioan Miclău Gepianu: EMINESCU PRINTRE ARDELENI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 iunie 2026