Uneori, din teama de a nu părea că te preocupă să vinzi nisip în Sahara, decât să-ți descarci conștiința de vorbe către cine pare că-i prea plin de vorbele sale, alegi discuția de taină cu lăuntrul tău, că datul omului este să fie mai îngăduitor cu sine, mai cu seamă dacă alții nu doar că nu îl înțeleg, îl mai și contrazic până la a vrea să-l golească de personalitate ca pe un buzunar întors pe dos.

Cu atât mai puțin ai putea afla la tot pasul povățuitori fără să fie flecari, cu referire la nesfârșitele, complicatele și încurcatele brazde ale ogorului scriitoricesc. De aceea, tot ce-i rămâne convenabil îndeletnicitului cu ziditul de universuri livrești este ca mai degrabă să se plângă sieși, să se sfătuiască mai înainte de oricine cu sine, să se chibzuiască mai mult asupra a ce și cu cine vorbește, decât asupra a ce ar vrea și ar și avea de vorbit.

Și totuși, eu am găsit două interlocutoare cu o singură privire în două oglinzi, ce m-au înțeles și cu care discuțiile noastre de cândva, într-o dimineață de iunie, la o cafenea în orașul Buhuși, au fost neprevăzut de agreabile. Una și cealaltă sunt două frumoase cu inimi frumoase, două temperamente cu spirite minunat de luminoase. Gela și Ramona se numesc. Asistente medicale amândouă, la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, una mai fină, veselă, generoasă, inteligentă, cu simțul umorului, plăcută, seducătoare ca cealaltă.

            Niciodată n-am vrut să trag de limbă pe cineva ca pe ele. De ce?! Pentru că găsisem oamenii potriviți pentru o cauză potrivită. Ce face omul la durere?! Strigă, întreabă, cere ajutor la tot, toți și toate ce-ntre cer și pământ îl mângâie cel puțin cu ascultarea și compasiunea…! Dar să fii bolnav și să te bucuri de compania unor două asistente pe două flancuri ca două ziduri ale plângerii spre care-ți învârtești fața ca după mingea albă la o partidă de tenis de câmp, aceasta-i providența personalizată în două ființe umane cu înger în ele.

            Însetat de știri medicale de resortul traumelor mele, am declanșat un asalt de întrebări contra răbdării celei mai tari posibile, căci voiam să aflu în câteva minute ceea ce n-am știut o viață de om.

Și totuși, firul discuțiilor a fost segmentat de noduri nedezlegabile, justificate de către asistente cu simpla, repetabila delimitare de competențe. Aceste rigide motivări ce nu pot fi deviate într-un fel sau altul și nici nu au făcut aceasta asistentele. Deși este atâta nevoie să te ajute cineva când și tu pe tine însuți te părăsești, iar drumul către doctor îți pare și prea lung, ezitant și prea peste mână, doctorii nefiind întotdeauna în cea mai bună dispoziție de a te ghida fie și cu o jumătate de gură la telefon, ori cu două silabe într-un mesaj scris.

Aceasta ne este soarta…, lumea medicală românească se rostogolește ca turnată pe o cascadă în vârtejurile zisului progresism și-i vai de omul bolnav supus unor rigori privind consultațiile, internările, tratamentul, nu în ambianța nelimitat de flexibilă a comportării din partea personalului medical și a celor mai permisibile proceduri medicale pentru victimile propriilor suferinți. Se bate moneda pe tiparul politic, sunt plini de mândrie oamenii politici pe seama ficțiunii c-ar fi născocit ei nu știu ce binefaceri în profitul pacientului însă era de un milion de milioane de ori mai convenabil altădată tot travaliul acesta între bolnav și medic, între acasă și la spital, între boală și disperare, între viață și moarte. Acum, tot ce înseamnă rigoare, operativitate, modernitate, competență în domeniul medical este mai complicat și de mai mare durată decât pregătirea unui cosmonaut pentru explorarea misterelor din Cosmos. Este mai lungă durata de formalități, mai științifică, mai sofisticată, mai tocătoare de nervi și răbdare decât consultația, diagnosticarea și îngrijirea medicală în sine. Iar internarea este precum clipa, niciodată perceptibilă în prezentul ei: nici nu apuci să o numeri că deja e alta. Toată bătaia de cap, lungă și aglomerată cu chichițe pe seama unei internări sfârșește fără să îți dea timp de a te dumiri unde te afli, că după cinci zile, musai ești externat, mort-copt, pe picioarele tale sau pe targă, viu sau mort. Ce ți se poate face în cinci zile?! Ți se sparg toate venele ca să ți se tragă sângele și vlaga pentru niște analize tipologice și ieftine, că pe cele scumpe le plătești și efectuezi în particular, altădată – depinde cât ai de trăit și cum stai cu portofelul; ești îndopat cu ser cât încape și medicamente cât scapă printre degete Guvernului; te iradiază maxim ca să te copieze pe dedesubt și cam asta-i tot…, n-ai când să zici hop, că te trezești peste gard…!

În fine…! În ce mă privește, fac reverență până la pământ în fața întregului personal medical – medici, asistente, infirmiere, brancardieri – mai sus nu vorbeam despre nimeni dintre acești îngeri ai martirilor din spitalele durerilor, vaietelor, plânsului, descurajării, singurătății și  chinului. Eu vorbeam despre brutul unor legi, obiceiuri ritualic manipulative, de fațadă politică, anarhii, infiltrări partidice, monstruozități instituționale ce contaminează de sus până jos funcționarea sistemului sanitar contemporan românesc. Și mai și ajung la vârful comenzilor niște mânji de politicieni suferinzi înșiși de boala apucaților, căpiaților…, boală a inimii omului fără inimă, boală a minții omului fără minte, boală a necunoașterii omului crud, boală a mediocrității omului fără nicio experiență…! Cum să manifeste empatie cu omul bolnav, cum să-i slujească omului bolnav niște zvârlugi de politicieni ce dacă vor fi fost vreodată vătămați de ceva, de incompetență umplută cu aroganță și vehemență în lipsă de scrupule au fost vătămați?!

Însă, ce plăcută a fost întâlnirea cu asistentele Gela și Ramona – Cojocaru și Vătavu…, inițial nu am găsit ca necesară relevarea numelui de familie însă, totuși, nu scriu acum o carte de suspans. Am întrebat tot ce am vrut pe asistente, asistentele mi-au răspuns tot ce au vrut ele. Am aflat tot ce a fost pe înțelesul meu, mi s-a spus cât nu a depășit competențele asistentelor. Și a fost de folos…!

Sunt un nemăsurabil bine și sufletesc și corporal niște prietene asistente, chiar și în scurte momente de întâlnire la un ceai, în oraș, dar sunt mai ales o minune pentru cine le are și acasă.

Eu am declarat: într-o altă viață, dacă va mai fi una, neapărat mă voi căsători fie cu o doctoriță, fie cu o asistentă, fie cu o infirmieră, fie cu câte una din fiecare, pe rând, că veșnicia-i lungă și voi avea tot timpul pentru cât de multe căsnicii numai și numai cu doctorițe, asistente, infirmiere și toate celelalte în solda omului bolnav, singurul îndreptățit să le fie loial și să le adore…!

Abia de curând, după traversarea unor patru luni pe patul de spital îmi dau seama ce avere înseamnă că ai la casa ta ținând de nevastă ceea ce am numit mai sus…! Te simți imens de mult în siguranță, ești ajutat când nu te mai poți sluji singur, ești îndeaproape, ferm și cu pricepere susținut întru apărarea sănătății și vindecare, ești întărit în lupta pentru viață…!

Toată viața ne ospătăm cu himere. Într-un fel este bine, într-un fel este rău: ne sedăm conștiința cu impresia că moartea-i departe de a ne fi aproape. Până într-o zi când nimic nu ne mai poate minți.

Moartea-i cea mai perfidă arătare împielițată, când nu te aștepți îți zguduie năprasnic ușa sufletului și intră cu brutalitatea unui tanc peste viața ta pe care o biruie într-o fracțiune de secundă.

Cine, ca mine, are prietene asistente, învață, se instruiește cum să intre în jocul ei și să o fenteze, barem, ca să mai prelungească acest joc șocant, chiar dacă în cele din urmă se pecetluiește un rezultat ca o ultimă sfidare. Un sfat cuvenit la timpul cuvenit, din partea omului potrivit la locul potrivit, un îndemn, o încurajare, o speranță pot fi elemente tactice fundamentale în jocul de-a viața și moartea. Să ai coechipieră o doctoriță, o asistentă, o infirmieră, înseamnă să fii în componența unui lot cât mai îndelungat timp triumfător.

Dragi prietene Gela și Ramona, nimic nu se mai poate face în legătură cu dezlegarea mea de neșanse la piept cu tarele medicale, dar voi fi cel mai cuviincios sărman bolnav din lume păstrându-vă prietene, fiindu-vă recunoscător, prețuindu-vă, respectându-vă, admirându-vă. Toată viața mea voi fi așa, niciodată să nu vă gândiți altfel…!

(Aurel V. ZGHERAN)

by

Referinţă Bibliografică

Gela și Ramona, asistente medicale: o singură privire, două oglinzi/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 iunie 2026