Ioan Miclău-Gepianu: ATLANTIS ȘI SAHARA

(Revăzută și adăugită)

Când era Sahara o grădină,

Și-n râuri răsfrângea a cerului lumină,

Când lacul și izvorul cu fețe cristaline,

Șopteau un basm idilic în tainice suspine,

Atlantis spre adâncuri porni să se încline.

Sahara grațioasă privea cu ochi gingași,

Netulburată încă, de-ai sorții vitregi pași,

Ce apăsau spre moarte Atlantisul voios,

Cum large guri de ape de sânge însetate,

Sorbeau viața dulce a unui stat frumos.

”O, tu Sahara verde, când lacrimile mele,

Seca-vor la izvor, stingând și-al nopții stele,

Acoperindu-mi fruntea cu-al apei greu suspin,

Din cerurile-nalte un foc dogorâtor,

Va coborî să-ți ardă gingașul chip vergin!”

”O, tu Atlantis, zău, de ce mă mai blestemi,

De ce-n al tău păcat vrei azi tu să mă chemi?

Doar tu ziceai că-n viață mă vei iubi mereu;

Și cât e universul ce astăzi ne înghite,

Nu văd de ce-aș putea să fiu de vină eu?

Din neștiute adâncuri, prin gură de vulcani,

Țâșnea magma topită de milioane de-ani,

Și înspre cer zvârlea sinistre limbi de foc,

Cutremure porniră să crape continentul,

Trăgând spre fund de ape geograficul său loc.

Sahara pârjolită de foc și uscăciune,

Privea spre cerul galben cu multă amărăciune!

Iar ploile musone opriră-ncet, încet,

Pân-ce câmpia-i verde cu râuri cristaline,

De vânturi năpădită, devine un deșert!

Iar ploile musone spre alte zări se-ndrept!

2018

Restituire: 2026

Ioan Miclău-Gepianu

by

Referinţă Bibliografică

Ioan Miclău-Gepianu: ATLANTIS ȘI SAHARA (Revăzută și adăugită)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 iunie 2026