IERTÂND, AM DEVENIT LUMINĂ

(Un necesar poem al iertării)

Pe toți vă iert… și-n templul meu tăcut,
Aprind o stea din sfântă îndurare;
Nu vreau să port cenușa din trecut
Și vin spre voi cu pace și iertare.

Vă iert pe cei ce mi-ați furat lumina
Sub măști țesute din surâs și har,
Dar Dumnezeu mi-a prefăcut ruina
În zori de zi  peste-un bogat hotar.

Vă iert pe cei ce m-ați lovit pe-ascuns
Cu vorbe reci și suliți otrăvite;
Din rana mea a înflorit un plâns
Cu lacrimi tulburi care-au fost sfințite.

Vă iert pe cei ce m-ați lăsat în noapte,
Când pașii-mi căutau un blând liman;
Și l-am găsit, căci dinspre el vin șoapte
Cu psalmii scriși pe cerul diafan.

Vă iert pe cei ce mi-ați vândut himere,
Jurând iubire fără rădăcini;
Azi adevărul mi-a pulsat putere
Să-nlocuiesc ciulinii cu albi crini.

Vă iert pe cei ce-ați vrut să-mi frângeți zborul,
Să-mi stingeți glasul și al meu destin;
Dar și mai limpede mi-e azi izvorul,
Iar cerul mi-este-acum și mai senin.

Pe toți vă iert… și vă încredințez

Aceluia ce judecă dreptatea;

Eu doar iubirea-n suflet o păstrez,

Căci prin iertare-mi crește demnitatea !

Deci iert pe toți… și plec fără povară

Ca pomul drept ce scapă de furtuni –

Din orice rană crește-o primăvară

Cu spinii arși de sfinte rugăciuni.

Vă iert pe cei ce mi-ați umbrit cărarea
Cu vorbe reci și zâmbete de lut;
Dar Domnul mi-a vegheat mereu chemarea,
Și zorii-n suflet splendid s-au născut.

Vă iert pe cei ce m-au împins departe,
Când noaptea îmi părea fără hotar;
Din lacrimi Dumnezeu mi-a scris o carte
Cu pagini vii și slove de nectar.

Vă iert pe cei ce mi-ați furat seninul
Și-ați semănat neghină peste vis;
Azi m-ați covins că-ntotdeauna crinul
Reînflorește sub un Cer deschis.

Vă iert pe cei ce mi-ați sucit plăcerea
În ceasuri grele, pline de frământ;
Simt cum credința mi-a schimbat durerea
În cântec pentru cor de îngeri, sfânt.

Vă iert pe cei ce-ați vrut să-mi frângeți zborul,
Spre-a-mi pune deznădejdi în pieptul meu;
Căci mi-ați dublat viteza spre Izvorul
Atotputerniciilor lui Dumnezeu!

Și-atunci… vă iert ! Trecutul-l las să-apună,

Ca umbra dusă de un vânt ușor;
Căci numai inima ce vrea să fie bună
Devine Cer, Lumină și Izvor!

2 iulie 2026 

by

Referinţă Bibliografică

IERTÂND, AM DEVENIT LUMINĂ (Un necesar poem al iertării)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 iulie 2026