CARMEN POPESCU: ” Cine sunt eu?  mă-ntreb adeseori.”

Vă propun să pășim într-un univers care pare tot timpul la fel, dar diferă de la scriitor la scriitor, în funcție de  meșteșugul folosit  în definirea imaginilor prin cuvânt. Cuvântul este unitatea lexicală, unealta de indulgență a condeiului în conturarea frumosului. Fiecare scriitor este o rezultantă a evoluției sufletului său. Este un preaplin al timpurilor, eliberat în versuri sau proză. Proiecția cuvântului este înțeleasă în totalitate, doar când îmbraci haina respectivei elevări. Altfel, subiectivismul este îmbobocit sau înflorit, în funcție de absorbția informatiei în evoluție. Dar cea mai frapantă evoluție este însăși viața celui care o oferă consumului.

Nu toți scriitorii sunt acceptați de exegeza momentului. Într-o perioadă de frământări politice și sociale, formatul-cuvânt vechi este greu digerabil. Se dorește o eliberare a lui de reguli impuse, se cere o scriere așa cum îți trăiești clipa îmbibată în lumesc, cu tot ce-i aparține lui, libertatea, lejeritatea exprimării împotmolindu-se în cuvinte grotești.

Dincolo de pseudonimul Angelina Nădejde, găsim o poveste. O poveste în versul clasic, liber sau versul metric și silabic personalizat. Ea ne trimite în aceeași lume măcinată de lacune, dar pendulează între scrierea clasică și cea modernă.

Pentru poetă important este mesajul pe care vrea să îl transmită. Construcția care se creează în noi este mai importantă decât a vizualiza o rigoare a prozodiei.

Întregul volum este o continuă comunicare a eului liric cu receptorul, pe care acesta o face în mod direct, cu ajutorul figurilor de stil. Este mai degrabă  o comunicare cu imaginea ei din oglindă. Înflorește și se ofilește în teme literare clasice, pe care le abordează cu mare finețe, având la îndemână întregul arsenal al liricii scrise.

Poezia autoarei nu aparține doar momentului, este poezie a eternității. Natura, copilăria, familia, iubirea sunt temele preferate. Ele curg unele din altele și toate, dintr-o înțelepciune personală, dobândită prin evoluția ei interioară. Angelina este aleasă să scrie. Poeziile oferite spre lectură par simple, dar fiecare cuvânt folosit are o încărcătură energetică specială. Le potrivește meșteșugit, construcțiile sunt ample, cu elemente intercalate (construcții gerunziale, participiale), interogații retorice, tocmai pentru a da greutate întâlnirii cu semenul și cu Dumnezeu. Îndemnul, de a se dezvolta o apropiere a omului cu Divinitatea, este de fapt soluția pentru eliberarea de temerile cotidiene. Pentru Angelina, Divinitatea înseamnă forța eliberatoare,  idealul absolut. Cunoașterea este conținută de însăși existența ei în rugăciune. Complexul pare simplu, barierele cad, timpul este măsurat în anotimpuri. Își descoperă rădăcinile ființei  prin regăsirea de sine. Până a-și descoperi originile, întrebări existențiale de tipul:

” Cine sunt eu?  mă-ntreb adeseori.”(Grăunte de lumină), i-au frământat popasul teluric. Răspunsul îi stă la îndemână. Se află în ea, înainte de venirea pe lume. ” Grăunte de lumină încolţit/ Pe-un bulgăre de viaţă în ninsori,/ Pierdut printre genuni,  în albul infinit?” (Grăunte de lumină)

Chiar dacă periplul prin lumea pământeană nu este suficient de confortabil, Angelina este educată interior să găsească singură rezolvarea situațiilor neconforme cu principiile ei.

”Dar m-a luat în braţe Dumnezeu.// Şi, arătându-mi calea sprea Lumină,/ Mi-a fost de-ajuns, reînvăţasem mersul/ Prin praful lumii, veşnic clandestină/ Aflat-am vieţii — tainele şi sensul. (Grăunte de lumină)

Poezie simbol pentru întreaga operă a autoarei, este expresia unei conștiințe frământate, aflate în perpetuă căutare, eliberată de dileme doar prin acceptarea lui Dumnezeu.

Ideea non-ființei, a morții escaladează și ea poetica volumului. Tristețea rămâne să acopere rănile. ”La această adresă,/ ca şi cum  nimeni n-ar fi locuit vreodată,/ liniştea provoacă durere.” (Casa cu veranda îndoliată)

Sau:

”Azi, lampa este stinsă, nu-i nimeni la fereastră,/ Doar cetele de îngeri ce-aşteaptă în pridvor!”   (La bădița Ion Creangă)

Prezentat într-un colind, respectul pentru luminătorii din vechime ai locului, pentru harul lor artistic, emană firescul sufletului poetei.

” Se umblă cu uratul, bădie ieşi afară,/  Vin îngerii în cete, lumină să-ţi aducă, /Deschide-le portiţa ca-n vremi de-odinioară/ Şi spune-le poveşti,  pe prispă, la bojdeucă.” (La bădița Ion Creangă)

Sau:

” Ţi-au înflorit castanii, profesore,  la tâmple/ Şi porţile luminii mereu îţi sunt deschise,/ Vin îngeri să se-nfrupte şi cu nesaţ să-şi umple/ Cămara cu poveţe, ca să-şi clădească vise.” (Jertfit întru zidire)

Sunt elogiate femeile din familie, mama, bunica, dar și persoane modeste din apropierea acesteia.

” O, mamă, câte griji  porţi zilnic tu, în tine!/ De-ar fi să ni le spui, ai întrista o lume!/ Şi câte lacrimi verşi, ce frică te-mpresoară/ Când stai de mă veghezi ca boala să dispară.// Spui rugăciuni în şoap            te, te-nchini pe la icoane,//Eşti salcie-aplecată spre mine, plângătoare./ Genunchii            ţi-s  jăratec, altarul – al tău suflet,/ Durerea ţi-e ofrandă,  iubirea – un descântec”(Mama, izvor de iubire)

Sau:

”Bunica mea, de ce când stai/ Şi  mă priveşti, ţi-s ochii umezi,/ De parcă vezi un colţ de rai,/ Te uiţi la mine, nu ştiai…// Că m-am născut să-ţi fiu lumină” (Bunica mea)

Sau:

Uitaţi printre noi…// în întuneric/ şi case fără de ferestre spre bucurie/ se sting în tăcere,
oameni./ Speranţa nu bate niciodată la uşile lor;/ a rămas zidită  vie, dincolo de prag.// ( Uitați printre noi)

Angelina ne trimite în aceeași lume măcinată de lacune existențiale pendulând între scrierea clasică și modernă.

”Printre nămeţi murdari, ai unei lumi nătânge,/ Plecat-am să colind cu leru-i, Doamne, ler,/…// Plecat-am să colind în închisori de suflet,/ Acolo unde-s îngeri pe viaţă condamnaţi/ Să-şi ducă viaţă singuri, al neiubirii zvârlet,/ Copii fără de nimeni, de aripi retezaţi.”

Eticul și esteticul își au originea în împletirea binelui, adevărului și frumosului, valori care reprezintă năzuința omului spre o viață desăvârșită. Poezia  Angelinei  este oferită ca un mijloc de perfecționare morală a oamenilor.

”Numai respectarea legii morale asigură conservarea individualității, a personalității omului, a evoluției lui. Nu trebuie ieșit din cercul securizat al normei generale, al tradiției care reglează comportamentul.” Ioan Slavici

Valorile etice, morale sunt dublate de cele spirituale: patriotismul, iubirea, sacrificiul, fidelitatea, curajul, spiritul de dreptate, generozitatea, inspirația. Ele se răsfață în tot volumul autoarei.

Tema iubirii ocupă o întindere semnificativă în volum. Este trăire tristă, neîmplinită. Se consumă într-un singur sens, dinspre poet spre persoana iubită. Bogăția și frumusețea sentimentului sunt estompate  de ambiguitate dar sunt înălțate prin magia limbajului și forța lui de sugestie. Iubirea este privită pământean, dar eliberată prin spiritualizare.

” Pictează-mi, iubite, pe faţă, surâsul,/ Nu-i greu să o faci, doar pune culoare,/ Înmoaie penelul în seva şi plânsul/ Durerii din mine ce ţine cu gheare.” (Portretul iubirii)

Sau:

”Nu ţi-am mai scris, de ce-aş mai face-o, oare,/ Când primăveri se pierd fără de tine?!/
Dureri în ploi, tristeţi molipsitoare/ S-au rătăcit prin toamnele din mine. (Prizoniera singurătății)

Invazia figurilor de stil este evidențiată în cadrul temei naturii. Sensibilitatea poetei capătă contur în explozii florale, de culori vii, dătătoare de viață. Toamna o deprimă, dar se reechilibrează prin albul iernii. Construcțiile metaforice creează imagini de o frumusețe rară.

”Au înflorit cireşii,/ O, Doamne, ce splendoare!/ Şi-au pus hlamide albe,/ Brodate-n roz de soare.// Sărută cerul  floarea,/  Când vântul o răsfiră/ Şi se cunună zarea,/ Iar fluturii conspiră.//
-atâta frumuseţe/ La nunta de petale…” (Au înflorit cireșii)

Cuvântul oferit de Angelina Nădejde este sărbătoare. Este un elogiu al măreției ei interioare. Vă recomand cu căldură să aduceți în inimile voastre nemărginirea viziunilor unui poet contemporan.

Carmen Popescu

15.01.2017

by

Referinţă Bibliografică

CARMEN POPESCU: ” Cine sunt eu?  mă-ntreb adeseori.”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 ianuarie 2017