Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » POEZIA ADUNĂ OAMENI FRUMOȘI LA SUFLET, CU TRĂIRI ALESE

POEZIA ADUNĂ OAMENI FRUMOȘI LA SUFLET, CU TRĂIRI ALESE

„ILUZIA UMBRELOR DIN ȘOAPTE” ne-a adunat pe câțiva împătimiți ai scrisului la invitația autoarei Florentina Danu la lansarea cărții cu acest nume metaforic. Toți cei prezenți au simțit vibrația sufletului lor la chemarea sufletului sensibil al poetei cu har în ale scrisului și ale organizării evenimentelor culturale, și au făcut tot posibilul să ajungă la Vila Fabian din Râșnov, jud . Brașov. Spațiul pensiunii s-a umplut de bucuria revederii celor veniți din: Suceava, Bârlad, Galați, Tulcea, Făurei, Rm. Sărat, Buzău, București, Craiova, Scornicești, Drobeta Turnu Severin, Brașov, Constanța, care își împărtășeau experiențele trăite în timpul ce s-a scurs de la ultima întâlnire din nov. 2024.

                                                   
În sala pregătită pentru lansare, Florentina își intră ușor în rolul de moderator începând cu propriul cântec „Prietenii mei dragi”, pe care îl interpretează de fiecare dată când este invitată să susțină un program artistic, oriunde in țară și în afara ei. În emulația creată, fiecare participant este invitat să se prezinte, la microfon, atmosfera devenind din ce in ce mai relaxată după fiecare vorbitor. Despre volumul de poezii ” Iluzia umbrelor din șoapte” vorbesc pe rând, tot cu emoții în glas, emoții constructive pentru că este vorba de frumosul din poezia scrisă cu suflet din suflet: poetul Trandafir Sâmpetru organizator, la rându-i, de simpozioane, concursuri naționale și internaționale; poeta Olga Grigorov, prietena de suflet a autoarei și a multora dintre cei prezenți, organizator de tabere literare, animatoarea întâlnirilor; poeta Daniela Vîlceanu, o prezență agreabilă, cu un discurs bine structurat și Natașa Peteu, prof. dr. în istorie, creionând prin intervenția sa tematica poeziilor din volumul lansat. Între luările de cuvânt, Florentina cântă… cântecele ei susținute de Dj. Nicu Tudose, venit tocmai din Constanța, fără de care întâlnirile noastre n-ar avea niciun farmec, conferă ineditul lansării de carte. Doritorii citesc, la alegere, una, două poezii din cartea primită de la autoare. Felicitări, Flori! Ești o minune de om. Felicitări tuturor celor care au susținut, prin prezența fizică și implicare, acest eveniment!
Concluzie: A fost frumos, a fost sublim…lui Dumnezeu îi mulțumim c-a fost posibil să venim!

A consemnat Georgeta TUDOR.

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.