Între etajele speranțelor moderate, optimismului drămuit ori pașilor pierduți, ale Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, ca ale spitalelor de oriunde, ascensoarele sunt niște transportoare cu ceas…! În ritmul tic-tac-ului lor traumele umane, temperarea și vindecarea lor,

viața, agonia și moartea circulă în sus și în jos zi, noapte, neîncetat, într-o uniformitate a unor  permanente repeziciuni și precipitații fără loc și îngăduință de pripeală. De aceea, ascensoarele spitalelor nu este greșit spus că sunt niște transportoare pe verticală, cu ceas. Un ceas ce bate, măsoară și cântărește clipele vieții și morții, durerii și alinării, răbdării și disperării…! Tic-tac-ul ceasului ascensoarelor acestorea se armonizează pozitiv sau zguduitor de decadent cu pulsul inimii celor ce urcă ori coboară, pentru unii nemaimăsurând și nemaicântărind decât o ultimă inutilă venire și definitivă plecare, din păcate.

Conductorii ce slujesc de la comenzile unui simplu buton bolnavilor, aparținătorilor, personalului medical sunt martori ai toate acestea, intrând inevitabil în centrul activ al dramelor spitalicești, și nu mai puțin bunădispoziției celor ce au motive de a se bucura în acest spațiu în care lacrimile vărsate de-a lungul timpului ar umple vadul unui râu. Unul dintre ei este Teodorina Bucur, liftieră Spitalul „Prof. dr. Eduard Apetrei” Buhuși, cel mai blând, vesel, generos, om frumos, poate că din întreaga breaslă despre care niciodată nu m-aș fi gândit că ar trebui să scriu, până când calea de legătură între exterioarele și interioarele șirurilor de saloane ale coridoarelor de la etaje am observat că este deservită de către omul potrivit la locul potrivit – cât de amabilă dovedește a fi doamna de la pupitrul traficului liftier cu bolnavi pe picioare ori pe targă, personal medical, instrumentar medical, bucătărie ambulantă, vizitatori, aparținători! Câtă deferență manifestă prind pe defuncți! Ce amabil și manierat vorbește, cât de serviabil dirijează ea un lift pe cât de mare și greu, pesemne, pe atât de supus unor simple porniri și opriri de la niște butoane rotunde, mici cât nasturii mari! Competența profesională impecabilă, dar și conduita pur umană își au reperul cel mai pozitiv reliefat în cum se poartă cu oamenii. Este foarte operativă privind serviciile liftiere…, în deplasările du-te, vino cu rulanta ei „colivie”, liftiera Teodorina Bucur se poate spune că acordă un anume intermezzo comunicativ plăcut, vesel și decent, irezistibil chiar și cel puțin pentru un schimb de două trei cuvinte.

Liftiera de model Teodorina Bucur, magnetică uman printr-o conduită de interrelaționare aparte, este soția profesorului de matematică Gheorghe Bucur, căruia i-am fost coleg întru slujirea școlărească pe când, la rându-mi eram profesor – până ce m-am dedicat exclusiv picturii bisericești, apoi îndeletnicirii cu scrisul gazetăresc și livresc, pe care îl practic încă, deși pentru unii aceasta ar însemna un domeniu imposibil…, în schimb, pentru mine înseamnă vitalitatea cu preponderență, pe lângă aerul pe care-l respir: Eu și cu ochii închiși aș fi scris cronici de ziar și aș fi făurit cărți…, aș fi scris chiar și cu ochii lui Homer…! Ce frumos îi șade omului frumos…! Și cine este omul brumos?! Omul cu inimă frumoasă este frumos, omul bun este frumos, omul blând este frumos, omul vesel este frumos, omul civilizat este frumos, omul modest este frumos, omul generos este frumos. Toate acestea este liftiera spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” din Buhuși. Fapt ce mă determină, ca un de mai multe ori, fie pacient, fie aparținător urcând toate, dar toate etajele spitalului, uneori pe brațe, uneori pe targă, alteori conducând însumi persoane apropiate aflate în atare situații în care primează omenia omului-om, a omului pentru oameni, să fac reverință și să îi mulțumesc, la rându-mi…! (Aurel V. ZGHERAN)

by

Referinţă Bibliografică

Teodorina Bucur. Ascensorul cu ceas/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 august 2026