Eugen Coșeriu face parte din ființa românească a Basarabiei, concrescând cu ea, așa cum este fătul în mama sa.

Dintre puținele poezii scrise doar în limba română de el am ales una, bună și antologică.

Adică de aur.

Sângele nostru

de Eugen Coșeriu

Din sângele nostru

s-au hrănit câteva popoare.

Din sângele nostru

s-au născut poeți și cărturari ruși.

Mai ruși decât rușii.

Din sângele nostru

s-au născut voievozi și regi maghiari,

hatmani de cazaci,

fruntași albanezi,

fruntași sârbi,

fruntași chirghizi.

Din sângele nostru s-au născut cârmuitori,

eroi și vlădici greci.

Mai greci decât grecii.

Dar să nu vă temeți!

Nu!

Nu vă cerem să ni-l dați înapoi–

Sângele pe care vi l-am dăruit la nord

și la sud

de Dunăre!

Vă rugăm numai să nu ni-l cereți

Și pe cel pe care

îl mai avem.

Lăsați-ne și nouă

măcar câteva picături,

ca să ne putem înfățișa

cu ele,

ca noi înșine,

la Judecata de Apoi.

Poezia a fost scrisă în limba română, de basarabeanul care și-a scris proza în italiană, iar studiile lingvistice doar în spaniolă, franceză și germană.

Nu a reușit să scrie poezii decât în limba română.

Cel, despre care Grigore Vieru a scris următoarele cuvinte:„Eugen Coșeriu este cel mai de seamă lingvist modern al lumii.

Născut în Basarabia, a ținut cu toată ființa sa la această chinuită palmă de pământ.

Evident, marele savant a fost însoțit permanent și de un mare noroc, venit și el de Sus, de la Dumnezeu: norocul de a viețui în străinătate.

Dacă locuia printre noi, nu rămânea demult nici oscior în el–îl mâncau în primul rând confrații.

Românul cu adevărat poate să prețuiască numai valoarea refugiată în străinătăți sau numai pe cea care s-a dus în mormânt.

Știind asta, marele savant plecase la timp din Țară.

Dar îndureratul său gând a fost întotdeauna îngemănat cu destinul ei”.

Eugen Coșeriu a fost și el un poet de sorginte eminesciană.

În caz contrar n-avea cum să spună despre noi, basarabenii, ceea ce a spus și a scris.

Odată, la prelegerile lui de la Universitatea germană din Tübingen, un student român i-a spus că a rămas cam demodat într-o lume post-modernă, în care Eminescu este vetust, ca și basarabenii, de altfel, din care își trage obârșia, care basarabeni, din păcate, au rămas la Eminescu.

–Nu, i-a răspuns el prompt. Basarabenii mei nu au rămas la Eminescu.

Ei au ajuns la Eminescu.

Și atunci toată rumoarea din sala de studiu și nedumerirea unora dintre studenți s-a topit pe loc.

by

Referinţă Bibliografică

Poetul Eugen Coșeriu, cel care ar trebui iubit pentru sângele lui, cel puțin/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 august 2026