Buhuși, din pragul istoric până azi, dincolo de răscrucea unor două secole și milenii este o așezare bacăuană nord estic moldoveană frumoasă, curată, liniștită, învăluită de aerul împrospătat și răcorit de briza râului Bistrița, înmiresmat de florile, și pădurile seculare mărginașe, înstelat de

spiritul trecutului frământat armonios cu prezentul în decursul a peste 580 de ani. Ne situăm în luna naturii suav  împăturite-n culori galben roșcate a toamnei anului 2026. Orașul este azi, ca dintotdeauna, locuit de oameni blânzi, buni, harnici, într-o familială și constructivă comuniune spirituală și materială.

Pentru populația buhușeană și din suburbii, Fabrica de postav de cândva a fost baza statorniciei materiale și spirituale. Istoria dezvoltării economice buhușene urmează până în 1989 aceeași cronologie cu a fostei fabrici renumite în țară și în lume și încetează pentru o perioadă grea și irezistibil de lungă, odată cu întreruperea pulsului productiv al ei. Nu mai există astăzi, dar i s-a datorat fundamental condiția vieții sociale, spirituale și economice a majorității comunității buhușene și suburbiilor, cât timp a existat. Pe blazonul frânt al ei respiră peste un secol de istorie. Dintotdeauna s-a spus că Buhuşiul aparţine fabricii de postav, iar nu fabrica a aparţinut oraşului. Din 1989, ea aparţine trecutului…!

Rețeaua școlară ancorată în istoria comunei, apoi târgului și mai apoi orașului Buhuși este reperul primordial al dezvoltării multiple. În orașul Buhuși funcționează cinci școli gimnaziale și un colegiu – până în 1989 a existat și o școală profesională cu profil textil și mecanic, pentru deservirea industriei ușoare textile, la care învățau meserie în domeniul amintit elevi din întreaga țară; astăzi, întrucâtva restrâns și reprofilat, continuă școlarizarea profesională, practica fiind ceea ce mai este de avut în vedere. Ctitorii pentru istorie şi spiritualitate, despre edificiile zidite încă din Evul Mediu cronicile de istorie scriu dens și substanțial. Lăcașurile de cult ce deservesc pe credincioșii orașului Buhuși, dintre care biserica Sf. Înviere, istorică, patrimonială, fiind zidită prin marea râvnă a boierului întemeietor Theodor Buhuş între anii 1815-1817, acoperă o largă arie confesional religioasă, cu precădere ortodoxă. Cultură, artă, sport, oglindă a orașului în decursul anilor, pe alocuri ai celor recenți, este luminoasă și sublimă ca un vitraliu de catedrală. Valoarea culturală a oraşului Buhuși și-a creat loc statornic în cronicile consacrate teatrului și cinemaului, poeziei, prozei literare, artelor plastice, dansului, muzicii într-o relevanță profesionistă, acoperind efigia cu o pleiadă proprie: regizoarea Elisabeta Bostan, actriţa Maria Teslaru, scriitorii Ion Fercu, Ion Iovian, Ion Dinvale, balerinul, artistul plastic, scriitorul Sergiu Pobereznic, balerinul Sandu Pobereznic, sculptorii Vasile Tudor și Mihai Cămară, pictorii Ștefan Tistu și Constantin Coșa… Este important de scos în lumină numele Dumitru Dan, buhușean călător pe jos de jur-împrejurul lumii (pornit la drum în anul 1910), dar, poate ca o încoronare laudativă pe merit, numele de dicționar și enciclopedie universală al primului oceanograf român explorator în Groenlanda, Constantin Dumbravă.

Sportul buhușean este, de asemenea, indiciul de aur al gloriei handbalului, fotbalulului, boxulului

local, național și internațional, purtând pretutindeni numele orașului Buhuși. Între ramurile ce-ncununează cu victorii sportive monografia localității scrise complet, cinstit și argumentat în mai multe ediții și de către mai mulți autori este fotbalul divizionar, profesionist – ajuns într-o perioadă a triumfului cu desăvârșire mirabil, raportat la condiția de orășel cu o populație foarte mică, în diviziile C și B, fiind chiar și furnizor de jucători valoroși în componența diviziei A. Ne oprim cu prezentul eseu în dreptul unui fotbalist talentat, muncitor, serios ce și-a făurit celebritate locală și nu doar pe seama acestor vocații și rezultate sportive în arenele gazonate, ca fotbalist de valoare și-n ergală măsură prețuit și ovaționat de spectatorii efervescenți ai tribunelor arhipline de altădată: Iulian Pristavu – azi profesor de Educație Fizică și Sport în învățământul gimnazial și colegial, la Brașov. Nu pot fi însumate decât într-o carte suficient de cuprinzătoare detalii despre activitatea sa sportivă competițională, ceea ce poate voi face într-o zi, dar aici, fiind vorba despre o carte a recunoștinței în care îmi aștern sufletul în semn de recunoștință în fața oamenilor pentru oameni ce mi-au fost alături când eram bolnav și sufeream cumplit, își află locul întocmai aceste reverențe în cuvinte spuse pe cât o pot eu și pe cât sunt ele în măsură de a o exprima în plinătatea semnificației. Mulțumesc, prieten bun, prof. Iulian Pristavu! Am fost bolnav, m-ai înțeles ca un frate, mi-ai vorbit ca un înger: frumos, consolator, încurajator…! Cât bine fac toate acestea pentru un om ce-a suferit atât de mult…! Mulțumesc, din toată ființa mea șubrezită de un în  delungat și cumplit chin în decursul a deja opt luni de boală. Mulțumesc…! Din adâncul inimii mele bolnave, mulțumesc… ! Pentru omenie, pentru cuvântul bun, pentru prietenie, pentru empatie…, acestea sunt un ajutor imens, iar prezenta carte celor ce mi l-au acordat li se adresează…! Alătur între prietenii buni, bunii mei oameni buni cu care am stat de vorbă călduros, amical, consolator, împreună cu prof. Iulian Pristavu, pe omul cu inimă frumoasă, cu o conversație extrem de agreabilă, plăcută, întemeiată pe subiecte inteligente și interesante, profesorul de istorie, fost diriginte al fiului meu Maximilian, Doru Munteanu. Mulțumesc deosebit și lui. Cândva el, precum și profesorii Doru Păcuraru și Vasile Aurel erau o triadă de prieteni dintre care cei doi dintâi nu mai sunt, dar de care ne este dor. Mulțumesc Doru…, noi am rămas și ducem în continuare o prietenie frumoasă, supraviețuitoare spre a nu lăsa destinul crud să sfarme totul prea devreme. Mulțumesc, Doru Munteanu, mulțumesc Iulian Pristavu, oameni buni din partea cărora vorba bună contează pentru mine nespus de mult…! (Aurel V. ZGHERAN) 

by

Referinţă Bibliografică

Prof. Iulian Pristavu. Fotbalul, activitatea didactică, omenia…, vocație, destin și dedicație în comuniune umană și spirituală/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 august 2026