În viața de zi cu zi, ne întâlnim frecvent cu aceeași lozincă, trebuie să sprijinim sportul, politica, arta, literatura. Adică tot ceea ce, într-un fel sau altul, se bucură de aprecierea și simpatia publicului. Am menționat literatura? Da, categoric. Însă aici apare marea dilemă, de ce ar trebui ca aceasta să fie susținută necondiționat din bugetul de stat și nu din resurse private? Dar și așa trebuie să calculăm pentru ce anume o facem? Bugetul public este format din taxele, impozitele și dările tuturor cetățenilor, de la toate breslele – adică de la tot ce „stă și mișcă” în această țară – nu doar de la o grupare de privilegiați. Dacă sportul și politica strâng mii de simpatizanți, iar marile competiții adună zeci de mii de oameni pe arene, în cazul publicațiilor literare situația este radical diferită. Cine le mai dorește azi, în afară de scriitorii care publică în ele? Câți cetățeni mai cumpără aceste reviste cu bani din buzunarul propriu, plecând acasă cu bon fiscal? Banii obținuți din vânzarea reală a acestor reviste nu acoperă probabil nici măcar curentul electric consumat în redacții, ca să nu mai vorbim de costul hârtiei. Și atunci cum rămâne cu lefurile tehnoredactorilor, și ale comitetelor de redacție – directori, redactori- șefi, redactori și alți angajați cu sutele la nivel de țară- trecute generos pe lista de plată ale statului?. Dacă încasările din exemplarele vândute ” la bucată” nu acoperă aceste cheltuieli, merită ca o revistă să apară în format tipărit? Doar pentru orgoliul și laudele celor care își văd semnătura în paginile ei?. Nu vorbim aici de revistele independente tipărite sau electronice, care nu cer bani de la stat și își oferă munca gratuit.            Evident oricine are dreptul să se mândrească cu prestigiul său. Întrebarea legitimă este însă: Pe banii cui te lauzi? Pe cont propriu sau pe spatele celor care trag la normă din greu, în aspect material, în sistemul privat pentru fiecare bănuț, lucrând adesea ore suplimentare pentru a-și asigura un salariu din care să plătească taxe și impozite? Dacă interesul cititorilor -măsurat în facturi și bonuri fiscale pentru exemplarele cumpărate direct, nu dăruite gratuit pe la diverse obiective nu acoperă nici măcar prețul hârtiei de tipar, atunci despre ce mai discutăm? Pesemne discutăm în van, dacă nu le dorește nimeni dintre cititorii obișnuiți.                  Poftiți stimați prieteni, în aspectul acestor reviste tipărite din bugetul statului, format din banii dumneavoastră, aveți dreptul legitim să vă spuneți cuvântul.