Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, micul roman cu suflet mare

al scriitorului peruan Mario Vargas Llosa (2)

Incă din Capitolul II ancheta avansează nițel, după vizita făcută de Lituma mamei lui Palomino și după convorbirea cu Moisés, patronul și chelnerul localului El Riobar, „om cu urechi lungi, în formă de clopoței”, căruia i se mai zicea Dumbo. De la doña Asunta află că Palomino, ca fiu al unei vădane („ăilalți doi mi-au murit”), nu trebuia să facă armată, dar că sfrijitul, cum îi spune cu milă jandarmul, „se înrolase ca să plece din Piura, dintr-un motiv ce era pentru el o chestiune pe viață și pe moarte”, spunând cu disperare că „trebuie, orice-ar fi, să mă duc la Talara”! Îndurerata mamă adaugă că ea a insistat ca Palomino să ia chitara cu el („Nu, nu, băiete, ia-o, o să te simți mai bine având-o cu tine, cânți din gură și te acompaniezi cu ea”) și că, în ton cu categorica afirmație a vraciului, ea este convinsă că „Ăi care au chitara, ăia l-au omorât”.

Iar de la Dumbo mai află Lituma că Palomino era „tăcut și foarte timid”, că „Albii îl plăteau să le cânte serenade” și că avea parte de o „iubire imposibilă”, dragostea lui locuind „pe undeva pe la aeroport”.

Înarmați cu aceste informații, îndeosebi cu „dragostea din zona aeroportului”, totodată îmboldiți din spate de voinica și voluptoasa doña Adriana, patroana bodegii unde zilnic iau masa și cu care Silva – în pofida diferenței de vârstă (mai că putea să-i fie mamă !) – dorea „să-și facă pofta”, cuplul locotenent-jandarm (primul bătăios și idealist, celălalt prudent și pragmatic) se îndreaptă spre Baza aeriană. Primiți într-un târziu de colonelul Mindreau, „un bărbat scund, îndesat, cu niște adâncituri accentuate pornind de la tâmple și ducând până spre mijlocul capului și cu o mustăcioară «sare și piper» tăiată milimetric”, nu numai că nu le permite să-i interogheze pe colegii de dormitor și de pluton ai lui Palomino, dar acest „maniac al regulamentului” le face vânt cu următorul ordin: „Să nu mai veniți aici, în legătură cu această chestiune, până nu-mi veți putea cere ceva concret”!

Tot acest comportament țânos și disprețuitor al colonelului, îl îndreptățește pe timoratul Lituma să-i spună în sinea lui „rasist împuțit”…

Apoi, după nereușita încercare a locotenentului de a-l trage de limbă pe locotenentul Richardo Dufó, logodnicul oficial al Aliciei, care seară de seară se îmbată criță și face scandal în stabilimentul chinezului Liau, până ce este ridicat/umflat de Poliția Aeronautică, la Comisariat găsesc un bilet fără greșeli de ortografie, cu informația că Palomino Molero a fost scos de ucigași din casa doñei  Lupe din Amotape.

Ajunși în localitatea Amotape („Stăpâne, astupă !”), cei doi anchetatori află, după îndelungi încurajări și insistențe, de la sărmana și înfricoșata doña  Lupe că, da, a oferit casă și masă („Patul li l-am dat gratis”), timp de două zile, celor doi îndrăgostiți necopți, care îl așteptau pe parohul Ezequiel. Dar cum părintele întârzia și nimeni nu știa când se va întoarce, la sfatul doñei Lupe, cei doi hulubași au hotărât ca a doua zi, duminică dimineața, să meargă la San Jacinto, unde în fiecare duminică un părinte din Sullana merge să slujească. Dar n-au mai apucat să plece, deoarece sâmbătă seara a apărut o mașină, din care au coborât și apoi au intrat în casă doi bărbați: unul în vârstă, celălat tânăr.

Fata nu voia să urce în mașină, însă pirpiriul trăgea de ea, spunându-i :„Eu am încredere în el. Cum să n-am încredere, doar este cine este !”

Vizibil marcat de cele auzite, locotenentul îi spune jandarmului că singurul lucru sigur este acela că Mindreau și Dufó „au venit după tineri și i-au luat”. Foarte impresionat de faptul că, deși scutit de armată, totuși, Palomino se înrolează „din proprie inițiativă, numai din dragoste, ca să se știe lângă aleasa inimii”, Lituma exprimă neobișnuitul prin exclamația : „Așa ceva nu vezi în fiecare zi !”

Pasul decisiv al anchetei este făcut tot cu ajutorul Aliciei, care merge neconstrânsă la Comisariat, unde le spune celor doi jandarmi că l-a iubit „mai mult decât un picuț” pe Palomino (rebotezat Palito de ea, prenume mai puțin cholo), adăugând pe un surprinzător ton neutru că nu știe dacă s-a îndrăgostit de el până la urmă, pentru ca apoi să sugereze că a fost abuzată de tatăl ei. Pe Lituma îl încearcă mila față de această femeiușcă țicnită când o aude că întreabă ce va păți tatăl ei pentru faptele săvârșite („Va fi arestat? Va fi împușcat pentru asta?”) și se cutremură când ea spune apăsat: „Eu îl urăsc. Îi doresc tot răul din lume”…

Cum spuneam, punctul culminant al acțiunii îl constituie întâlnirea neprogramată pe plajă a colonelului cu cei doi anchetatori. După ce le face cunoscut că fata lui suferă de incurabila boală Dilusions („în același timp iluzie, fantezie, dar și înșelăciune, fraudă”), el fiind avertizat de medicii americani că-l va acuza de viol sau că a vrut să o omoare, deoarece „ea își crede și își trăiește minciunile, ca și când ar fi adevărul adevărat”, după ce afirmă că nu regretă această această consolare (bestiala uciderea a lui Palomino) acordată locotenentului Dufó și-i înștiințează că a lăsat o notă la Post, cei trei se despart, iar colonelul se împușcă. Din notă, jandarmii află că Mindreau a omorât-o și pe fată…

Ultimul capitol ne face cunoscut că doña Adriana l-a rușinat atât de mult pe locotenent, încât acesta s-a lecuit de toana lui carnală, că oamenii nu cred în uciderea Aliciei și în sinuciderea colonelului (unii văd mobilul crimelor în contrabandă, alții în spionaj sau homosexualitate) și că „răsplata” amândurora pentru soluționarea cazului constă în transferul lor: Lituma la dracu-n praznic (pe culmile sierrei, departe-hăt de căldurică și prieteni), locotenentul încă nu se știe unde.

Printr-o perfectă circularitate lingvistico-artistică, romanul se încheie cu înjurătura lui Lituma de începutul lui: „ Grijania și anafura mă-sii !”

Sighetu Marmației,                                                                             George  PETROVAI

26-27 sept. 2026

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, micul roman cu suflet mare al scriitorului peruan Mario Vargas Llosa (2)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 septembrie 2026