Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Dizarmonie culturală: inspectorul școlar „sexoman”

Dizarmonie culturală: inspectorul școlar „sexoman”

În centru atenției stă un poem sexual explicit cu tentă de fetiș sau cu o eroină aparent liceancă ori suferindă de dizabilități fizice. Iar față de așa ceva nu putem întoarce capul nepăsători.
Horia Corcheș a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai, este profesor de limba și literatura română și a fost sau este colaborator la mai multe publicații de cultură cee ce denotă o personalitate chiar complexă. De asemenea, în mediul online apare ca având experiență de inspector școlar în cadrul IȘJ Cluj. Însă o poezie publicată de Revista de cultură „Familia” pare să aibă reflexii de pedofilie sau posibil să aibă ca eroină imaginea unei liceence ori a unei suferinde de dizabilități fizice.
Astfel, personajul feminin are „degete mici”, „oase fragile” și „statura până la subraț” iar în finalul poeziei se amintește și de stilou dar măcar, într-adevăr, lipsește din peisaj un catalog potențial edificator.
Totuși sunt șanse să fie vorba de o femeie majoră caz în care „oasele fragile” pot să denote un soi de fetișism mai ales dacă o corelăm cu titlul nuvelei „O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă”.
„Să ne f**m fără obligații, dragostea ta și jetul dintre coapse” sunt versuri din poezia ce poate fi găsită public încă pe site-ul Revistei Familia la adresa https://revistafamilia.ro/?p=4463
De acord că foarte probabil mulți adolescenți au ascultat Paraziții, „Hotel Cișmigiu” de la Vama Veche sau „lirică pseudo-erotică” din curentul așa-numit „trap”.
Poate unii tineri au citit „Jurnal de sex”, un volum de debut scandalos publicat de Geo Bogza sau „Letopis*ețul” lui Alexandru Vakulovski (nu am redat ad litteram titlul original din motive de cenzură) sau au aflat de poezia compusă și recitată de Medeea Iancu la gala Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Găsim aici detalii https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/cum-a-scandalizat-o-poeta-publicul-de-ziua-lui-1837253.html
Însă ce-i mult nu-i puțin.
Deși am cerut un punct de vedere din partea redacției Revistei Familia, acesta încă nu ne-a venit deși am mai semnalat această poezie frumos zis extravagantă încă de la începutul anului, în cotidianele locale Observatorul Bihorean și Crișana, sub titlul: Revista : „să ne f***m fără obligații, dragostea ta și jetul dintre coapse”. Despre limitele expresiei într-o revistă de cultură.

Revista „Familia”: „să ne f***m fără obligații, dragostea ta și jetul dintre coapse”. Despre limitele expresiei într-o revistă de cultură


https://www.crisana.ro/stiri/controverse-14/despre-rusinea-de-a-vorbi-liber-212071.html
Cine dorește să contacteze direct, pe această temă, revista în care a debutat poetul Mihai Eminescu o poate face prin email la adresa redactia@revistafamilia.ro
Deocamdată conducerea revistei nu a găsit de cuviință să își prezinte scuze față de cititori și colaboratori.
La moment dat ar fi binevenită, bineînțeles, și o explicație din partea autorului privind intenția sa poetică.

Violență masculină „sănătoasă” în nuvela „O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă”
Horia Corcheș a mai publicat și nuvela „O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă” în care violența masculină e văzută de autor ca „sănătoasă”.

Horia Corcheș – O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă


Iată citatul în cauză:
„Doar rochița galbenă lipsește, acum e crem, cu o delicată dantelă pe tiv, o rochiță parcă decupată din interbelic, care i s-ar potrivi perfect, își spune el, cu o pălărie clos, asemeni celor purtate de femeile din preajma scriitorilor din trecut, la serate și petreceri. Și-n clipa în care ea dispare din cadru îi vede scurt, ca o sclipire, marginea de sus a ciorapilor negri, dantelăria fină lipită pe coapsă, ieșind doar milimetric, din mers, de sub rochie. Înghite în sec, în vreme ce ușa de la baie se închide, rămâne o clipă pe loc, apoi se întoarce în bucătărie și se prăbușește în scaun.
Nu prevăzuse nimic din desfășurarea serii, nici nu știe dacă vrea să mai audă ceva de la ea, dacă mai vrea să înțeleagă ceva sau dacă mai vrea să își elibereze dorința, masculinitatea înăbușită pe care acum o simte încă violentă, poate pentru ultima dată de o violență atât de sănătoasă. ”
„nu mai rup oasele din tine” e un alt vers din grupajul de poezii feminine publicate de Revista Familia de la adresa menționată în paragraful precedent.
Ținând cont de acestea poate o evaluare psihologică ar fi binevenită.

„Cu dame de companie versate”, dar fără sex…
În nuvela „Vineri, după-amiază” (https://revistavatra.org/2018/04/20/horia-corches-vineri-dupa-amiaza/) e vorba despre infidelitate, în care eroul își înșeală partenera cu o colegă profesoara (sic!). Dar apare și un fragment contradictoriu: „Ca niște dame de companie versate, își spune, care trebuie că știu cum să-ți facă ora aia de voluptate atât de caldă, încât simți, chiar dacă pentru scurt timp, valuri de emoție. Nu de sex, cum probabil e cu o prostituată, ci de emoție, de împărtășire autentică, profundă”.
Deci ar fi vorba de dame de companie versate în emoții, nu în sex, interesant…

Cum își vede colegii….
În articolul de „Carte/Sex” intitulat „Profi de canapea” (https://www.scena9.ro/article/partaj-corches) se surprinde modul cum își închipuie, sigur, ficțional, Horia Corcheș că și-ar petrece timpul unii dintre colegii săi.
Spicuim din articol: „Câteva din aceste schimbări apar și în . Rețelele sociale, de pildă, sunt foarte vizibile. Profesorii o ard pe Facebook, pe care-l folosesc pentru a posta tâmpenii sau ca să agațe.”

„Peep show” într-o prefață sexy a cărții „În sfârșit am o viață perfectă”
Pe site-ul Trumia găsim o prefață „erotică” a cărții lui Horia Corcheș „În sfârșit am o viață perfectă”
In sfarsit am o viata perfecta – Horia Corches
„M-aș fi mulțumit și numai cu . Cu un peep show de poet cuatrogenar, orgolios și satisfăcut. Plimbând scannerul peste intervalul dintre 40 („la 40/în sfârșit am o viață perfectă”) și 45 („nimic nu mai contează după 45/ decât plăcerea”). Dar Corcheș îmi resetează, benign, fantasma erotică ș mod(ul)ul oniric, și se face VERDE (într-un fel de trip tehno-suprarealist), iar studenții nouăzeciști de la teologie pastorală se auto hipnotizează și se teleportează acasă la iubită („când eram student la teologie pastorală/erau anii cei mai ezoterici ai României”).

Un director adjunct din Lugoj suspendat din funcție pentru un roman pornografic
Horaţiu Suciu, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu” din Lugoj, a fost suspendat din funcţie în anul 2012. Decizia a fost luată în urma scandalului provocat de lansarea unei cărţi a acestuia care conţine pasaje pornografice, fiind posibilă chiar excluderea din învăţământ a cadrului didactic, după cum relatează Redeşteptarea.
„În ceea ce mă priveşte, ca inspector general, l-am suspendat din funcţie pe toată perioada pe care o mai are din mandat. În zilele următoare, se va întruni un consiliu pedagogic şi o comisie de cercetare disciplinară care vor analiza faptele şi vor lua măsuri”, declara la acea dată Cornel Petroman, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Timiş.

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.