Viața unui om, în mare parte, este irosită fără rost pe rutina fizică și cotidiană.

Adică acesta trăiește o viață, consumând și nimic semănând pentru vremea când, fizic, nu va mai fi.

Da, vine o vreme când nimeni dintre cei de aici nu vor mai fi pe pământ, însă faptele unora ar putea să rămână și chiar să dăinuie în eternitate.

Pentru aceasta ar trebui într-un ceas al istoriei să ne zmulgem din neființă, vorba lui Anatol Codru ori din propria complicitate la crima contra creștinilor, ca Saul din Tars, viitorul mare Apostol Pavel.

Mihai Eminescu auzea cum iarba crește, iar Constantin Tănase și-a auzit patria vuindă.

Și din acel moment a scris nenumărate cronici, eseuri și pamflete politice, care au ajutat Patria să nu moară.

El a spus despre sine că nu este decât un „învins biruitor,” ce și-a dedicat viața scrisă celor care „mai cred și mai luptă”.

Cu vederea lui Esop, publicistul rănit de parfumul veritabilei poezii, s-a aruncat în oceanul unei lupte, care părea fără de țărmuri.

Apele învolburate veneau să acopere și omul, și dorința lui nebună de salvare a Patriei lui.

Dintr-o luptă poți ieși învins, dar totodată biruitor, dacă ai luptat cu credință pentru o cauză dreaptă, scria el.

O luptă zilnică, mai adăuga el.

Ca și pe câmpul de bătaie, continua el, și aici te poți pomeni, la un moment dat, încercuit din toate părțile. Învinsul biruitor este acel care iese din încercuire cu fruntea sus, concluziona autorul.

–Cum s-a implicat publicistul nostru intransigent pe câmpul de luptă?-mă întreb.

–Subiectiv și emoțional până la capăt, răspunde el, cel care își amintește brusc de Mihai Eminescu, „cel mai mare gazetar român, care se plângea într-o scrisoare către Veronica Micle că munca la ziar l-a stricat cu toată lumea”.

Pentru că vedea peste tot o „patrie fără patrioți”, „desfaceri de alianțe politice”, „aruncarea cuvintelor în vânt”, „rusificarea pe banii noștri”, „o zonă minată de istorie: relațiile dintre Republica Moldova și România”, „povara prosoapelor noastre”, „amurgul zeilor de paie”, „actorii clipei”, „neamul înhămat” și alte matrapazlâcuri ale vieții social-politice din Basarabia comunizată, ai căror conducători erau în așteptarea Proorocului Moise, nevăzându-l printre ei.

Din mijlocul unui „mare balamuc”, publicistul nostru, tot cu claritate esopică, deconspira „consumatorii de istorie”, întrebând de ce nu apar și „făuritorii istoriei” noastre, după atâta vreme de ocupație rusească?

Omul politic, ales în Parlament, datorită trezirii domnilor intelectuali, se umplea de sine și de averi, lipindu-se întru totul de cele pământești, de stricăciunea și deșertăciunea lumescului nedebarasat din ei.

Publicistul Constantin Tănase le cerea să se conecteze la cer, constatând mai întâi o realitate a „pământului nostru păcătos”: „Populația și politicienii sunt două entități antagoniste. Ca urmare, și liniile de start de la care pornesc populația și politicienii sunt linii antagoniste. Politicienii, SUFICIENT DE AMORALI, au transformat „cu inocență” politica în găinărie, bucurându-se din plin că Dumnezeu nu le-a dat pe capul lor un popor „activ și cucernic”. „Populația doarme adânc”, continuă autorul, „și singurul „puseu” care îi mai amintește Puterii de existența lui este sforăitul: profunda stare de inhibare în care se află populația îi permite clasei politice să practice fără jenă și frică de răsplată meseria de găinari politici. E „noaptea marii beții” a Puterii, când se poate ucide și fura fără teama de răsplată, când politicienii, asemenea barbarilor preistorici, beau sângele învinșilor, din tidvele învinșilor”.

Întrebarea autorului, adresată populației, conține și răspunsul imediat, oferit tot de el.

Constantin Tănase întreabă:–Сâte partide există astăzi în Republica Moldova, care-și definesc, programatic, scopurile politice prin „conexiuni la Cer?”. Programele  lor sunt scenarii de cucerire a Puterii, dar nu scenarii de evoluție spre „binele comun”.

Publicistul este obiectiv atunci când adeverește că „aceste partide se definesc doctrinar în afara ideii de moralitate și de Dumnezeu, ci exclusiv pe criterii „spațiale”, care nu reclamă inocență și răspundere–„de stânga”, „de centru”, „de dreapta”, adică-și definesc locul pe care-l ocupă în raport cu Puterea, dar nu cu Morala. Iată de ce, un partid autodeclarat „de dreapta” nu este „din oficiu” un partid bun, dacă scopurile urmărite de el, dar mai ales mijloacele de atingere a lor, nu au „conexiuni la Cer”.

Concluzia publicistului este clară și fără echivoc:„Nu poți ieși din criză cu o clasă politică lipsită de inocență și cu un popor ce nu are încredere în Dumnezeu”.

Pornind de la spusele Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa și ale filosofului Andrei Pleșu despre necesitatea conexiunii oamenilor politici la Cer și încrederea populației în Dumnezeu, ca să se lase mobilizată de această încredere, publicistul nostru descrie un peisaj rupt dintr-o apocalipsă cotidiană a Basarabiei, specificând că „expresia „a avea conexiuni la Cer” poate fi sinonimă cu „a avea frică de Dumnezeu”.

Apoi se întreabă: „Câți dintre politicienii noștri care hoinăresc prin poienițele pline cu poame dulci ale politicii noastre, au frică de Dumnezeu?

Dar câți dintre cetățenii noștri sunt activi și cucernici, au încredere în Dumnezeu și se lasă mobilizați de această încredere?”.

Această întrebare, trâmbița cu numele Constantin Tănase a adresat-o cititorilor săi la 31 mai 2000.

Parcă a fost adresată astăzi.

Într-o lume tot mai neconectată la Cer, cu o populație tot mai încrezută în sine și vuindă numai în goana după averi trecătoare, unde Patria noastră nu este o excepție.

Pentru care excepție a crezut și a luptat Constantin Tănase.

Un învins biruitor, totuși.

Cel puțin în lucrările sale ardente, purtând mireasma metaforei deșteptătoare, răsărită pentru ridicarea Neamului său din robia Minciunii, spre a-l reconecta la Cer și a-l face să se încreadă în Creator și nu în creaturile Lui.

Mai ales în cei care-și zic: politicieni.

by

Referinţă Bibliografică

Metafora deșteptătoare în publicistica ardentă a lui Constantin Tănase/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 octombrie 2026