LILIANA GHEORGHE-LUCA
O EPISTOLĂ…
Bună ziua, stimată doamnă Mirela-Ioana Dorcescu.
Am citit cu multă bucurie minunata dumneavoastră carte și m-am gândit să vă împărtășesc aici câteva impresii de lectură despre BONANZA, romanul care mi-a redat curajul de a-mi urma harul.
Încă de la prima pagină, romanul dumneavoastră mi-a devenit un îndrumar, o voce interioară care mi-a reamintit care este rostul meu în această lume. Iar acest fragment m-a însoțit pe tot drumul lecturii:
„Domnul te va întreba ce-ai făcut cu darul tău de har. Și ce-i vei răspunde? Că n-ai avut timp de el??? Acestuia trebuie să i te dedici. Toate celelalte vor fi la locul lor, și fără contribuția ta. Ce te privesc? Trebuie să-ți pui în lucrare talantul! Și nu oricum, și nu printre picături. Cu prioritate.”
Vă mulțumesc din suflet pentru generozitatea de a-mi fi trimis romanul. L-am așteptat cu nerăbdare, dorindu-mi să-l citesc pe îndelete. Trebuie să recunosc că a sosit într-un moment de răscruce al vieții mele, când aveam nevoie de asemenea rânduri inspirate, care să-mi deschidă inima și să-mi redea curajul de a mă întoarce la scris. „Ce ai făcut cu darul tău de har?” Această întrebare m-a însoțit până la ultima filă.
Am închis cartea pe care am citit-o, parcă, dintr-o singură respirație, într-o singură noapte. Numai că o veste neașteptată și cumplit de dureroasă (moartea copilului celor mai buni prieteni ai noștri) mi-a tulburat gândurile și mi-a îngreunat sufletul, astfel încât nu am mai găsit puterea de a mă așeza să aștern câteva rânduri în acest mesaj de mulțumire.
Pe alocuri, povestea din carte s-a contopit cu propria mea poveste. Mă regăseam pe marginea canapelei, alături de dumneavoastră, cu mintea plină de idei, dar fără tihna necesară pentru a le așterne pe hârtie. Cu cât înaintam în lectură, cu atât descopeream că BONANZA este mult mai mult decât o poveste despre doi oameni care se iubesc. Am regăsit în ea o carte despre timp, pierdere și regăsire, despre credință, vocație și rostul scrisului, despre fragilitatea existenței și, mai ales, despre iubirea care nu se diminuează odată cu trecerea anilor, ci capătă tot mai multă profunzime, devenind sprijinul fără de care viața ar fi mult mai greu de dus.
Mi-a plăcut nespus relația dintre dumneavoastră și domnul Teodoru, în care iubirea nu exclude admirația intelectuală, iar apropierea sufletească nu presupune renunțarea la exigență. Ce dar să poți vorbi atât de mult cu omul iubit și să nu simți că ai epuizat subiectele! Invitația de a pătrunde în intimitatea casei și a familiei mi s-a părut o formă de apropiere sufletească deosebită. M-a impresionat felul în care surprindeți durerea despărțirii de mamă, fără să o transformați în lamentație, dar și grija necontenită pentru domnul Teodoru. Cuvintele „Nu-mi tihnește nimic când sunt fără el. Orice plimbare mi se pare o trădare. Ies din casă, doar ca să rezolv probleme presante… Și numai cu ochii pe ceas. De unde tihnă?… Mi se rupe inima să-l las singur” sau: „Într-o după-amiază, am făcut un drum la Carani, ca să discut cu agentul imobiliar și cu proprietarul prețul căsuței pe care Teodoru și-o dorea tot mai mult” mi-au rămas întipărite în memorie ca o mărturie a iubirii asumate, a acelei iubiri care se exprimă prin grijă și responsabilitate. M-a fascinat felul în care împletiți cotidianul, cu toate obligațiile și micile lui întâmplări, cu frumusețea vieții trăite în doi. Iar ideea care se desprinde din firul narativ, că fericirea nu înseamnă absența încercărilor, ci capacitatea de a găsi soluții, de a ne adapta și de a păstra bucuria de a fi împreună, mi se pare deosebit de valoroasă.
Cred că unul dintre marile merite ale romanului dumneavoastră constă tocmai în această împletire a confesiunii cu reflecția, a întâmplărilor cotidiene cu meditația filosofică și teologică, a memoriei personale cu memoria culturală. Scriitura are naturalețea unei conversații, dar și densitatea unei vieți intelectuale intense. Dialogurile sunt vii, uneori jucăușe, alteori grave, iar numeroasele referințe culturale nu întrerup povestea, ci mi se pare că îi amplifică sensurile.
Stimată doamnă Mirela-Ioana Dorcescu, vă mulțumesc pentru această carte! Am citit-o dintr-o singură răsuflare, ca pe o lecție despre cum să-ți porți crucea fără să renunți la bucurie, cum să iubești fără măsură și cum să nu-ți abandonezi talantul, indiferent de vârstă sau de încercările vieții.
București, 11.11.2026, 09:30.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..