O singură întrebare doresc să pun tuturor clericilor: dacă nu ați fi plătiți, ați mai face duminică de duminică și în sărbătorile religioase slujbele și celelalte rugăciuni în biserică sau în alte locuri, așa cum procedați acum? Dumneavoastră sunteți plătiți pentru că vă aflați un timp anume într-o anumită biserică, dar enoriașii nu. Nu mă refer aici la personalul auxiliar care face diferite servicii în biserică sau pe lângă aceasta, evident pentru o anumită retribuție bănească.
În acest sens, știu că un preot nu poate fi în această postură fără enoriași, fără a exclude excepțiile în care unii slujesc la mănăstiri drept călugări sau ocupă diferite poziții în ierarhia funcțiilor din lăcașurile respective. Mai pun aici o întrebare: dacă profesorii de religie nu ar fi plătiți, ar mai preda lecții elevilor și studenților în diferite unități de învățământ? Poate că, din respect pentru Dumnezeu și pentru unii semeni, ar ține lecții cândva, însă doar după posibilități, atunci când timpul le-ar permite, în afara unui serviciu care le asigură traiul de zi cu zi.
Care este ideea din spatele conceptului că dragostea și credința în Dumnezeu pot fi dovedite doar dacă ne adunăm prin constrângere într-un anumit imobil? Oare dragostea unui părinte față de copilul său și invers nu se manifestă, înainte de toate, în suflet? Când ar spune o mamă că nu îi poate dărui ceva fiului ei — atunci când situația cere urgență — pe loc, în cel mai scurt timp, dacă are la ea cele necesare, decât numai dacă se deplasează în alte locuri, urmând principii materiale, financiare sau alte interese, și nu pe cele ale sufletului? Când îți este dor de mama sau de tata, acest simțământ este valabil nu doar acasă, ci peste tot.
Datoria și respectul față de Dumnezeu nu stau în adunări făcute doar de fală, ci în a respecta cu strictețe cele zece porunci dumnezeiești. Precum muza în gândul scriitorului, harul și bunătatea lui Dumnezeu nu vin la cineva prin intermediari, ci vin direct, prin idei. Singurele excepții sunt atunci când Tatăl Ceresc îndeamnă pe cineva să te ajute sau să te sfătuiască ce să faci ca să-ți meargă bine, evident fără a cere ceva în schimb. Dorul, dragostea și respectul față de Tatăl Ceresc, precum și față de părinți, fii, frați și nepoți, nu sunt limitate la un anumit imobil, ci le porți în suflet peste tot pe unde umbli. Tot ce se întâmplă în afara acestor valori ține doar de interese, pofte, fală și câștig de imagine.
Vasile Dan MARCHIȘ
poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene
![Facebook](https://www.facebook.com/sharer.php?u=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D76448&t=CREDIN%C8%9AA%20F%C4%82R%C4%82%20PRE%C8%9A%3A%20%C3%8ENTRE%20VOCA%C8%9AIE%2C%20INTERES%20%C8%98I%20DRAGOSTEA%20DE%20DUMNEZEU&s=100&p[url]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D76448&p[images][0]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2F882224564_1419992067012466_7950490302011236173_n.jpg&p<div class="stitle" ><h3 ><span></span></h3></div>=CREDIN%C8%9AA%20F%C4%82R%C4%82%20PRE%C8%9A%3A%20%C3%8ENTRE%20VOCA%C8%9AIE%2C%20INTERES%20%C8%98I%20DRAGOSTEA%20DE%20DUMNEZEU "Urmareste-ne pe Facebook"){kind=small}
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..