Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » POVESTE ÎN BRAILLE – ÎNTRE FRAGILITATE ȘI REVOLTĂ

POVESTE ÎN BRAILLE – ÎNTRE FRAGILITATE ȘI REVOLTĂ

Reflecții asupra volumului de poezie al Rodicăi A. Carceanschi

Am deschis volumul „Poveste în Braille”, al Rodicăi A. Carceanschi, cu bucuria de a descoperi o parte din universul interior al unei poete, pe care o prețuiesc deopotrivă pentru sensibilitatea sa și pentru felul în care își dăruiește trăirile cuvântului. Am întors paginile pe îndelete, lăsând versurile să-mi vorbească în ritmul lor, uneori tulburător, alteori delicat, dar întotdeauna sincer.

Apărut în anul 2023, la Editura Colorama din Cluj-Napoca, cu o prefață semnată de Emilia Poenaru Moldovan, volumul ne poartă printr-un univers poetic în care iubirea, singurătatea, dorul și neliniștile existențiale se întâlnesc într-un limbaj bogat în metafore și asocieri surprinzătoare.

Titlul însuși mi se pare o alegere inspirată. „Poveste în Braille” sugerează o altfel de lectură a vieții, una în care sentimentele capătă relief, iar ceea ce privirea nu poate desluși se lasă descoperit prin atingere. Este, în fond, o frumoasă metaforă a sensibilității omenești, a nevoii de apropiere și a dorinței de a înțelege ceea ce se ascunde dincolo de cuvinte.

În poezia care dă titlul cărții, autoarea surprinde fragilitatea comunicării dintre două ființe. Îmbrățișarea, gesturile și atingerea dobândesc o forță expresivă aparte, în timp ce cuvintele își pierd puterea de a cuprinde întregul adevăr al trăirii. Imaginea poeziilor scrise în epidermă este de o sensibilitate aparte, sugerând că în viață avem parte de întâlniri care lasă urme mult mai adânci decât cele pe care le poate păstra o coală de hârtie.

Rodica A. Carceanschi are îndrăzneala de a-și dezvălui frământările fără a le îmblânzi în mod artificial. Poezia ei trece firesc de la tandrețe la revoltă, de la nostalgie la luciditate, de la vulnerabilitate la nevoia aproape dureroasă de libertate. În „Revoltă”, poeta își apără dreptul de a scrie dincolo de constrângerile formale, iar versurile capătă energia unei mărturisiri rostite cu toată ființa.

M-am oprit cu plăcere și asupra poeziei „Amintire”, unde imaginile se succed asemenea unor fragmente de vis. Chipul oglindit în icoana amintirii, lumina care unește punctele cardinale și regretele care sapă rădăcini alcătuiesc un peisaj interior delicat, străbătut de melancolie. Mi-a plăcut îndeosebi această apropiere dintre chip, lumină și rădăcini, trei imagini care vorbesc, fiecare în felul ei, despre ceea ce rămâne din noi după trecerea timpului.

Dar poezia la care m-am oprit cu cea mai mare emoție a fost „Puțin câte puțin”. Sunt versuri care mi-au atins sufletul, în care dorul de mamă se așază cu o tristețe atât de omenească, încât simți nevoia să te oprești și să rămâi o clipă cu propriile gânduri. Autoarea vorbește despre pierderea mamei fără să caute alinări convenționale. Imaginea pașilor adunați într-un labirint și aceea a amintirilor suspendate deasupra capului sugerează rătăcirea lăuntrică a celui rămas în urmă. Iar mărturisirea că mama se îndepărtează treptat, puțin câte puțin, în fiecare zi, dă poemului o profunzime dureroasă.

M-a impresionat felul în care această despărțire nu este înfățișată ca un moment încheiat, ci ca o pierdere care continuă să se petreacă în sufletul celui care iubește. Mama nu mai este alături, dar dorul îi prelungește prezența, iar copilul de odinioară continuă să o caute prin încăperile nevăzute ale propriei vieți. Am simțit în aceste versuri ceva din acea neputință pe care o cunoaștem atunci când am vrea să mai întoarcem, fie și pentru o singură clipă, timpul. Să mai auzim o voce, să mai întâlnim o privire, să mai avem cui spune lucrurile pe care le-am amânat prea mult. Tocmai această simplitate a durerii face din „Puțin câte puțin” una dintre poeziile care mi-au rămas cel mai aproape de suflet.

O altă imagine care mi-a atras atenția se regăsește în „Grădina de semne”. Aici, poeta își lasă imaginația să transforme pământul într-un spațiu al simbolurilor, unde semințele, florile și rădăcinile vorbesc despre timp, despre fragilitate și despre urmele pe care le lăsăm în lume. Este un poem cu o atmosferă aparte, în care realul se împletește cu absurdul și cu o discretă neliniște existențială.

În „Biografie”, vocea lirică își cercetează propriile contradicții cu o luciditate aproape necruțătoare. Sub aparența unor imagini insolite se ascunde o întrebare profund omenească. Oare cât din ceea ce arătăm lumii ne reprezintă cu adevărat? Poeta nu caută răspunsuri comode, iar această sinceritate conferă versurilor sale o forță care merită remarcată.

Lectura volumului mi-a dezvăluit o poezie cu numeroase contraste. Alături de imagini tandre întâlnim și metafore mai aspre, alături de melancolie, accente de revoltă, iar în spatele unor formulări neașteptate descoperim o sensibilitate care refuză să se ascundă. Rodica nu își înfrumusețează întotdeauna sentimentele, ci le lasă să se arate în lumină cu toate contradicțiile și neliniștile lor.

Îmi place această libertate a scrisului autoarei. Îmi place că nu încearcă să ofere cititorului doar imagini plăcute, ci ne provoacă să privim și spre acele adevăruri pe care, uneori, preferăm să le ocolim. Poezia ei devine astfel nu numai expresia unei sensibilități, ci și un exercițiu de sinceritate față de sine.

Originalitatea stilului autoarei se regăsește tocmai în îndrăzneala asocierilor metaforice, în imaginile neconvenționale și în libertatea cu care își construiește discursul liric. Rodica A. Carceanschi este o voce poetică autentică, prin intensitatea trăirilor și prin curajul de a-și urma propriul drum, fără a căuta adăpostul expresiilor previzibile.

Îi doresc din toată inima mult succes în continuarea activității literare, inspirație și împliniri pe măsura talentului și a sensibilității pe care o poartă în suflet. Iar versurilor scrise de ea le doresc să întâlnească mereu cititori care să le înțeleagă nu doar frumusețea, ci și frământările din care s-au născut. Cea mai frumoasă împlinire a unui poet rămâne, dincolo de orice recunoaștere, aceea de a descoperi că o parte din sufletul său și-a găsit locul în sufletul altcuiva, iar poezia autoarei volumului de față își află împlinirea în sensibilitatea celor care o primesc.

 

Violeta ANDREI STOICESCU,

poetă și jurnalistă, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.