Muzica zilelor noastre
Mai 2026. Bilanț
Vă sunt dator c-o informare, succintă ca de obicei, despre ce fuse luna trecută la filarmonica piteșteană. Încep, deci, cu „Tulip Jazz Festival”, ediția a doua, ce-a durat patru seri. Români și străini au atras la sediu melomanii genului. Sonorități interesante, unele ungând pe suflet…
Apoi, imediat, „Apollo Cvartet”, în care-l regăsim pe Aron Cavassi, vreun an înainte șef partidă vioara I în colectivul iubit de localnici. Sau pe Mihai Agafița la pult în tandem cu Răzvan Suma, cellist la Orchestra Radio, revenit în concert dup-o vreme-ndelungată și-n orașu’ de pe Argeș. Elgar și Brahms fost-au în program. Urmați de un tânăr violonist Rareș Sandu și de pianista Eliza Puchianu. Mozart, Beethoven, Ceaikovski pe pupitre. Evenimentu’ lunii l-a constituit așa-zisa aniversare a nouăsprezece ani de la înființarea simfonicului local. Instituția propriu-zisă fiind validată juridic abia două luni mai târziu, dacă nu mă-nșel. Repet acest lucru pentru exactitate istorică. Au fost pe scenă dirijoru’ casei Tiberiu Dragoș Oprea. Iar soliști, Paula Iancic și tenoru’ Teodor Ilincăi. Preponderent, muzică vocal-instrumentală. Imediat, vineri, iarăși Oprea la pult, în compania grupului „Ad Libitum”, a Monicăi Anghel și a lui Alexandru Anghel. În fine, dirijorul Alexandru Ilie, mezzosoprana Alexandra Dumitrache și pianista Ana Antonia Tudose. Cam atât oferind Floraru’. Rămâne s-auzim ce ne oferă vara…
Adrian SIMEANU

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..