Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » COMUNICATE PRESA » CRONICAR S » Adrian SIMEANU: Muzica zilelor noastre – Noiembrie, anu` curent (încă). La Filarmonica Pitești

Adrian SIMEANU: Muzica zilelor noastre – Noiembrie, anu` curent (încă). La Filarmonica Pitești

Muzica zilelor noastre

 

Noiembrie, anu` curent (încă). La Filarmonica Pitești

 

A-nceput cu Trio Equilibrum. Din Capitală. Pian la șase mâini. Recital interesant. Autoare, Marta Claudia Băceanu Tudor, Ioana Valentina Cojuharov Găina, Mădălina Dima. Virtuozitate și sincronism. Apoi, Constantin Grigore cu o tânără violonistă niponă. Wakana Kimura. Laureată, pe merit, a Concursului internațional „George Enescu”. Beneficiind îndreptățit și de o tabletă de sine stătătoare din partea-mi…

  După, a urcat pe scena instituției Leyah și ai săi instrumentiști acompaniatori. Șase la număr. Amintind de muzica pop americană. Dion, Carey și alte voci din acea parte de lume. Spectacol în premieră. Atractiv neîndoielnic. Întorcându-ne la simfonic, l-am reîntâlnit pe Gian Luigi Zampieri. Un conductor de orchestră italian de fel și din ce în ce mai român. A făcut echipă cu Sarah Williamson (din Anglia, pare-mi-se) și clarinetul ei. Interesantă îndeosebi compoziția (în premieră p-aci) a lu` Zampieri…

Rămânând tot în areal simfonic, Mădălin Voicu jr. a izbutit cu brio un Mozart foarte agreabil. Împreună cu amicu-i Tibi Dragoș Oprea la pult. Același dirijând și concertu` aniversar de Ziua Națională, cu Iana Novac și Octavian Dobrotă. O soprană și-un tenor, soț și soție, de peste Prut. Piese pop din ambele părți (de ce nu ne-om fi unind precum eram odată? Nu se vrea în Răsărit?). Același Oprea cu bagheta, prieten și cu ei. Menționez de asemeni și recitalu` de muzică religioasă susținut de soprana Camelia Bărbuță, pianistu`George Rizea, ambii de la Târgoviște, împreună cu mezzosoprana piteșteană Andra Bivol Costea. Bach, Stradella, Pergolesi, Vivaldi. Cântare faină, categoric…

În fine, închei cu jazz. Trioul piteștean de profil i-a asigurat suport ritmico-armonic Dalmei Kovács, (de la Brașov parcă). Standarde de gen în program. Am lăsatu-i la urmă pe Costinel Mirea și Florin Pană. Pentru recitalu` lor creând și postând o tabletă specială. Căci Mirea se dovedește poate cel mai bun ceteraș de jazz pe plai românesc. Atâta, pe scurt. Uite-așa trece timpu` și pășim curând în Geraru` viitor. Numai bine și la mulți ani!

 

Adrian SIMEANU

Facebooktwitterby feather