Selecție de text din volumul: Zota Mihai, La umbra gândului – Carte de cugetări, Editura Booksprint, 2024.
Lupta omului stă în deșteptarea din somnul timpului.
Omul se deșteaptă din timp în veșnicie.
Ne înșeală timpul cu visul vieții.
Înțelegând că omul va fi creat pentru veșnicie, diavolul a hotărât să se răscoale.
Înțelepciunea vine să stăpânească, de aceea numai cel cu adevărat smerit o poate suporta.
Plină de ochi, ne urmărește clipa.
Ne varsă clipa în timp.
S‑a dat sufletului veșmântul clipei.
Împărțim timpul în clipe și veșnicia în timp.
Imaginația și memoria tind să dea la o parte adevărul.
Timpul, unealta minții.
Timpul, unica libertate a omului.
Amânarea este jumătate din uitare.
Nici un lucru nu e rău prin sine, ci prin închipuirea cu care îl legăm de mintea noastră.
Lumea va fi atât de avansată încât nu ne va rămâne decât să repetăm gândurile care au mai fost și la altcineva. Durerea, atât, va fi personală. Va rămâne singurul etalon al sinelui.
Pentru ce mă mai zbat, dacă zbaterea-mi e comună, de robot?
Nu văd bucuria viitoare decât ca pe una personală, din care se pot crea universuri.
Floarea sufletului se desface în sunet de suferință.
Lacrima curge prin interiorul cuvintelor.
Cuvântul sângerează în lacrimă.
Dragostea trimisă prin cuvânt dăinuie veșnic.
Amestecând gândul în cele ale aproapelui, ne vom afla în faptele sale.
Voi urma viața măruntă a închipuirii sau viața înaltă a conștiinței?
Omul care se schimbă își va citi amintirile într-o limbă străină.
Cuvântul citit care nu participă la viața noastră e al măririi de sine sau al judecării aproapelui.
Lăsând toate ne vom duce în țară străină și vom vorbi limba jalei.
Trăind din întâmplare mi-e frică să nu mor din nebăgare de seamă.
Așteptăm să fim. Doar atât. Și uităm să trăim.
Adorm cu gândul pe căpătâiul morții și mă visez neființă.
Ce va fi mai târziu, nu știu, și ce este acum, nu cred.
Mizerabil, mă afund în gândul meu gunoi.
Mai vreau timp, fără să realizez că deja îl am.
Totul este al omului și omul al nimănui.
Ce va mai fi după ziua de astăzi? Tot zi, sau veșnică noapte?
Mâine e prea depărtat de cugetul meu pentru a-l putea gândi.
Ne este oaspete clipa, pentru a ne aminti că suntem oaspeți ai locului.
După moarte, realitatea va fi a gândurilor.
Nemaiavând trupul ca sprijin, gândurile stăpânesc mintea.
Omul se descoperă prin gândul gol.
Au înviat străbunii în mine, și-și povestesc cu înflăcărare clipa morții.
Trebuie să fim extrem de atenți la orice început, căci tinde să devină obișnuință.
Omenirea nu are memorie, ci doar istorie.
În extaz, prezentul pur se desprinde din timp și se face veșnicie.
Avansul tehnologic se dăruiește după măsura neputinței omului.
Urâțirea chipului diavolului a venit din spaima de nedescris ce l-a cuprins la gândul neființei.
Orice om are un anumit dar, și orice clipă, o anumită frumusețe.
Mă simt ca și cum ar fi murit toți cei din jurul meu, ca și cum cuvintele ar fi rămas orfane.
De la credință încolo, numai bucurie.
Ținând batista uitării în mâini, am încercat să scap de timpul curs pe chip; ori clipa nu se șterge…
Trecând în trecut, din clipă viitorul s-a făcut infinit.
Tocmai pentru că o dobândim atât de ușor, disprețuim clipa. Conștiința e osteneală.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..