Să scrii cărți azi, ce încumetare…,

să le vinzi, ce scumpătate…!

(text revăzut, republicat)

Scrisul este pe cale să dispară…! Rare sunt publicaţiile cerute de oameni ce-şi doresc citirea a altceva decât cuvinte de ştire cotidiană cu încărcătură politică, agresivă ori vulgară, percutată teleghidat şi scurt.

Asta-i! Nu-i încotro! În ţările vestice mai există o altfel de presă. Cum la noi au capitulat ziariştii maturi, garda de azi a presei e angajată în maratonul senzaţionalului.

E frumoasă tinereţea… toţi au avut-o, o au și au s-o aibă! Însă nu mânjii, ci caii au dus marile bătălii. Ceea ce se întâmplă acum cu tinerimea duce la industrializarea omului, la împuşcarea metaforei, la asasinarea literelor, la masacrul cărţilor. E o pandemie de colesterol la creier, de la Internet. Presa de azi e plină cu fotografii ce trec prin om. Sare asupra ochilor puzderie de imagini năucitoare. Nu prea este presă fără acestea. Plecând de la frunză, îmbrăcămintea femeii a trecut prin rochii elegante, fermecătoare şi a ajuns la pielea dezbrăcată şi de cele date de Dumnezeu. Două, trei cuvinte, ici-colo, bârfesc sau descriu „personalităţi” fără personalitate. Scurtele texte sunt scrise în aprigă luptă împotriva literaturii şi gramaticii. Cuvintele sunt seci şi schiloade.

Tinerimea nu mai scrie deloc azi cu cerneală sau pastă, pe coală. Nici pe taste nu mai activează litere. S-a electronizat totul. În loc de cuvinte sunt comenzi de simboluri. Comunicăm ca în preistorie, când nu era progresul vorbirii articulate şi se vorbea cu ghioaga şi cu strâmbături. Cuvintele sunt sugrumate, ca şi cum ar cădea greu la creier, aşa cum ar cădea la ficat slănina. În loc de vorbesc se scrie „vb”, în loc de când se scrie „cd”, în loc de iubesc se scrie „ib” şi tot aşa…! Cândva, îndrăgostiţii scriau iubitelor poezii. Azi li se trimit emoticoane cu buze roşii. Înapoi se primesc tot buze electronice, ca să fie sărute electronic! Se face dragoste şi prin telefon, încât poate se va ajunge să se plătească pensie alimentară la reţele. Vor rămâne fără pâine ginecologii, vom avea nevoie de informaticieni. Nu se va mai face dragoste cu ce a vrut Dumnezeu, ci cu urechea! Idioţenia şi vulgaritatea publică stimulează masacrul cultural şi iubitul electronic.

Nici carte nu se mai învaţă azi, se urmează facultăţi cu toptanul, dar carte nu se învaţă. Nimeni nu mai gândeşte cu propriul cap. Internetul lucrează în locul creierului. Dacă într-o zi s-ar deregla totul şi nu ar mai funcţiona nimic, cine ar mai reinventa ce-a fost, pentru că tinerii nu depun efort mintal nici pentru a scrie un cuvânt întreg?! Cuvântul împănat cu incultură şi vulgaritate ajunge axiomă a prostiei, încât anesteziază brusc urechile. Combinat cu imagini ineducabile activează ridicolul show-urilor cu atmosferă de maidan şi mahala, precum şi al grămezilor unei părţi infecte a presei. Persiflante şi obscene, acestea sunt  echivalentul prostului gust, cinismului, violenţei, profundei precarităţi culturale, cu deplasare în viteză, de pe ecran, în caruselul presei scrise. Sunt de un idiotism fixat pe dezordinea de astăzi din societatea românească, dintr-odată catapultată într-o lume a civilizaţiei vestice şi democraţiei, pentru care nu era pregătită.

Titlurile de articole sau emisiuni au ingrediente de management. Necontinuate cu citirea, ori vizionarea până la capăt a textului sau emisiunii, ele sunt câteodată nişte grenade mediatice ce nu pot fi dezamorsate decât de poanta circumscrisă cinic în detaliu, cu condiţia de a fi citit în totalitate articolul respectiv, ori de a fi vizionată emisiunea până la sfârşit. Şi chiar şi aşa, odată lansate în spaţiul public, unele torpile de presă şi televiziune fac o distrugere ireparabilă.

Există multe emisiuni nota zero, ce-aduc la însuşirea de virtute mediocritatea primitivă şi persiflarea scandaloasă, în stare să mobilizeze şi o parte a presei la continuarea atacului la persoană şi insultei, vizând personalităţile, preponderent pe artişti şi nu o singură dată pe ilustre personalităţi, cu efect de indignare asupra oamenilor cu bunăstare mintală. Aceasta devine un fenomen ce-aruncă umbre asupra artei, culturii, istoriei noastre. S-a prădat mult în  ţară şi au mai rămas de prădat meritele elitelor României, s-a vândut aproape tot şi au mai rămas de vândut biografii false.

Ca la un teatru primitiv, tribal, sunt terfeliţi artişti venerabili pe care cultura românească trebuie să îi monumentalizeze, oameni de cultură, jurnalişti corecţi şi de valoare, personalităţi istorice. Se parodiază batjocuritor, se creează personaje, caraghioase, ridicole, plecând de la persoane de valoare cărora li se strâmbă caracterul şi li se mutilează înfăţişarea într-atât încât să nu pară nici pe departe o glumă, ci un atentat direct la imaginea chiar şi a unor corifei ai artei şi culturii noastre sau, în chipul cel mai grav, a celor ce-au făurit istoria modernă a României, eroicii noștri regi.

Acest tip de show-uri, acest tip de presă sunt de un comic deplasat, de un cinism jucat cu orice preţ, chiar şi acela al despiritualizării, mergându-se până la cele mai declasabile producţii de presă şi televiziune în stil inform, bufonic, incult.

Tonurile sarcastice, caustice, absurde, groteşti sunt modelul pentru râs vândut ieftin! În fiecare dintre acestea se străvede întrucâtva o anumită desăvârşire prin exerciţiu, o creionare a propriilor moravuri, culturi şi aptitudini ale celor ce le produc. Personalităţile pe care le maimuţăresc atribuindu-le ce nu au făcut şi ce nu le seamănă, nu se pot regăsi nici în grimasele şi strâmbăturile show-urilor descalificabile, nici în şiruri murdare de presă retrogradă!

În această stare de fapt cărţile cu şi despre artişti, nu trebuie să fie rare. Înşişi artiştii trebuie să impulsioneze scrierea lor – spun aceasta ca unul ce, pentru alcătuirea cărţilor mele, nu îmi este ușor din perspectiva cheltuielilor, cel puțin. De aceea, nimic nu mă mâhnește mai mult ca faptul că artiștii în vogă cred că la orice se pot aștepta în viitor, numai la o decădere nu și în consecință desconsideră importanța fundamentală a aportului ziaristului ori scriitorului la menținerea lor adecvată, protejată și elevată în atenția publicului, iar cei cu notorietate sunt siguri că au realizat totul și, după ce au avut ardent  nevoie să se facă foarte cunoscuți, acum cred că se pot dispensa de cei ce-au muncit pentru ei, promovându-i cu implicare totală și consecventă.

Dar eu am scris și voi scrie articole și cărți fără să urmez conștiința ce-mi spune să fiu mai practic și să îmi vând munca, nu să îmi plătesc propria muncă, ci inima care îmi spune că despre oameni frumoși trebuie să am gânduri frumoase…! Deși mă mâhnește, nu mă descurajează faptul că unii dintre protagoniști nu își cumpără cel puțin câte un volum, ca să acopere cât o umbră palidă focul trebuinței de bani pentru edituri. Destui s-au obișnuit să considere că li se cuvine mult. Poate că unii sunt, poate că nu sunt departe de adevărul acestei impresii, dar și ei trebuie să înțeleagă faptul că deși sunt autorul cărților mele, mă usucă toate cheltuielile presupuse de la încredințarea către edituri până la scoaterea de la tipar. Nimeni nu mi le face degeaba, fiecare exemplar așteptat cadou mă costă și ce m-aș face să împart cărți tuturor protagoniștilor care sunt sute și au suficient, iar eu unul singur și nu am nimic?!

Suntem un popor ce s-a culcat cu un președinte și s-a sculat cu altul. Doamne, ne dă pe dinafară cât rău ni s-a făcut în șaptezeci și șapte de ani, parcă mai mult ca oricând în ultimele două decenii. Fă Doamne bine, să ne culcăm cu un președinte și, exact la 30 decembrie anul acesta (2024), să ne sculăm cu unsa Ta, Doamne, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române…! Și mai fă ca cei ce știu scrie de bine, să scrie, iar cei ce cenzurează scrisul acesta să se oprească…!

by

Referinţă Bibliografică

Argument/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 19 octombrie 2024