Ce să-ți dorești să ai și poți avea în locul unui prieten plecat în lutul ce-atribuie raționament absurdului, certitudine morții și identitate lipsei de sens a vieții?! Nimic…! În locul unui prieten nu poți să primești decât ultima așteptare a ultimei tale zile, după care nu mai există amintire. Altceva, nimic…! Nu există ceva să înlocuiască un prieten și nimic să facă așteptarea uitării răbdătoare, căci a nu mai avea nimic de așteptat nu înseamnă decât să-ți transferi treptat fiecare clipă de viață într-o reacție de năruire a bucuriei de nu fi singur și răpunerea în solitudinea definitivă.
Sunt atât de trist în zilele ultime ale ieșirii din timp a lui 2023 cel pe care parcă l-am așteptat anume și parcă întradins m-a prins din urmă pe făgașul vârstei mele neajunse la final: aveam a mai cunoaște mult, dar mai presus era faptul că trebuia să înțeleg odată și odată că suferința și fericirea, viața și moartea nu pot fi înțelese…!
Două vești, în aceeași zi, la scurt timp una după cealaltă au fulgerat până în adâncul conștiinței mele explicându-mi că pedepsele sufletești sunt inegale între ele și nerepetabile ca formă și intensitate de cruzime. În aceeași zi lugubră de decembrie, 2023, am pierdut doi prieteni atât de curând unul după celălalt încât cred că niciodată până atunci n-a existat în viața mea o mai minuțioasă sincronizare a destinului meu cu ruina sufletească desăvârșită și ireversibilă: artistul Florin Apostol și profesorul Doru Păcuraru. Mesagerii cei ce mi-au reoglindit în gânduri imaginea pustiului ce m-a capturat cu suflet și ființă, făcându-mă iarăși să simt și să pricep clar și dureros că nu există nimic pe lume și în viață pentru care merită să mori au fost artista Ioana Sandu și prietena mea din Italia, Elena Mălinici – le însemnez numele aici pentru ca mai târziu și pentru totdeauna ele să fie asociate adevărului curat și total, deși dureros, a ceea ce s-a petrecut în inima mea în ziua aceasta.
Moartea inexpresivă într-o oricât de vastă descriere mai mult decât în propria-mi trăire, a celor doi regretați prieteni, mi-a luminat mintea cu părerea certă după mine că omul simte despărțirea mult mai profund decât vibrația actelor de comuniune fizică și spirituală, deoarece o descurajare și o durere irezistibile se agață de tot corpul și spiritul lui ca niște flăcări, până ce-l desfac în două entități: una arsă scrum și una încremenită.
Despărțirile seamănă cu moartea…, despărțirea de un prieten răpit de moarte este moartea însăși. A ființei celui ce pleacă pe un drum fără de întoarcere, și a nădejdii celui însingurat pe drumul fără prieteni.
Trist decembrie, nedrept, hain final de an 2023. Doi prieteni, Florin Apostol și Doru Păcuraru au plecat deodată…! Unde, unde, Doamne, să-mi spun mie că au plecat și să cred?! Cum, de ce, cu ce probe de logică și experiment, cu ce credibilă știință, cu ce durabilă speranță să admit eu că au plecat în veșnicie?! Cine sunt eu și câtă știință am să cred că au plecat în eternitate?! Dacă există eternitate unde și neunde ar putea ea să existe, ce sens, ce rost, ce rațiune are provizoratul acesta în nepermisul cunoașterii în demersul de o viață de om spre necunoscut?!
Să plâng, așadar, că au plecat ori să fiu vesel că au răzbit în veșnicie, acest ideal omenesc pe care-l țintim cu glonțul morții pe țeavă?! În sine, jelirea după cineva drag conține și paharul jelirii propriei vieți a celui ce suferă că pierde pe cineva. Când iubești un om ce te părăsește pentru totdeauna împletești tristețea ta cu deplângerea finalului de drum al său.
Rareori am fost cuprins de așa amară disperare! Am pierdut într-o singură zi doi prieteni…! O fărâmă din viața mea sufletească s-a risipit în lacrimi odată cu această pierdere. Unul și celălalt au meritat să trăiască încă ani mulți, și nu vor merita să moară niciodată în amintirea noastră! Fiecare dintre noi trăim din viața noastră, cei mai mulți, în primul și-n primul rând pentru noi înșine. Puțini însă trăim și pentru viața altora. Profesorul a făcut oameni pentru viață, artistul a estetizat viața pentru oameni…!
Artistul Florin Apostol și profesorul Doru Păcuraru au plecat deodată și amândoi au lăsat în urmă nori de regret. Nu știu dacă se vor fi cunoscut, dar în mintea mea, de azi sunt împreună. Destinul unuia și destinul celuilalt le-au zidit un loc împreună și pentru cât voi trăi…!
(Aurel V. Zgheran)
(Foto: Aurel V. Zgheran cu Florin Apostol și Doru Păcuraru, în fotografia reprezentând trei persoane și cu prof. Aurel Vasile, stins din viață nu cu mult timp înaintea profesorului Doru Păcuraru)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..