Am copii…! Prin forța rațiunii, vrând, nevrând, îmi asum condiția lor de muritori. Dar Dumnezeu are o omenire întreagă…! De neînchipuit uriașa Lui asumare a condiției noastre de trecători dintr-o lume a tuturor într-o lume a fiecăruia în parte…! Aici judecata mea se rupe bucăți!
Tot ce pot înțelege e că nu înțeleg. De aceea, cel mai chibzuit ar fi să nu spun nici nu nici da în legătură cu ceva ori cineva nevăzut și neînțeles decât dintr-o scriptură tabu. Însuși cuvântul biblic vorbește în numele Lui Dumnezeu foarte complicat pentru mintea mea foarte simplă. Eu nu am genialitatea de a mă raporta dintr-o cunoaștere fundamentată pe propria-mi știință palidă și experiența insuficientă, la înțelesurile multipolare în funcție de cultura, mistica, tradiția, religia zonal planetară, sensurile parțiale, instabile și infinitimale ale unei credințe concrete și justificate.
Și atunci, pe ce să mă bazez ca să o fac pe deșteptul afirmând că dețin adevărul total despre un singur Dumnezeu al meu și al întregii lumi? Aș avea împotrivă-mi în primul rând contraargumentul cel mai simplu că doar și pe o singură stradă întâmplătoare dintr-un oraș întâmplător, al unui întâmplător colț de lume pot exista o vastă multitudine de diversități confesionale și tot atâtea păreri aparținătoare de mai multe religii, convingeri sau ipoteze privind Dumnezeul, sfinții, sfintele, ritualul, rânduiala calendaristică ale fiecăruia?!
Cine sunt eu să spun că știu, cine sunt eu să spun că nu știu o iotă dintr-o atât de problematică știință universală? Cine sunt eu să spun că adevărul este de partea mea și nu, de exemplu, de al vreunui băștinaș din vreun încă nedescoperit sat primitiv, înghițit de junglă, sau chiar de vreun individ sau o comunitate civilizată, națională, necreștină?! De ce eu și nu altcineva am dreptate, de ce nu eu ci altcineva are dreptate?!
Pe un singur lucru însă sunt mai sigur decât aș fi pe faptul că ziua e zi și întunericul întuneric: indiferent în cine crede oricare dintre noi, indiferent cum este reprezentată divinitatea la nivelul de percepție al fiecăruia, nu există nimeni în lume fără Dumnezeu…! Chiar dacă ar fi ca într-o zi cineva să piardă toată bunăstarea sa materială și fiecare licăr de speranță, tot va exista și pentru el un Dumnezeu, undeva, chiar dacă aproape de momentul terminus al vreunei nădejdi…! Puterea, bunătatea și iubirea dumnezeească pot fi o prelungire a Lui Dumnezeu, fără ca noi să percepem altceva decât cea ce reprezintă ele raportat la noi, nu la exterioritatea de origine a lor, așa cum soarele ne ajută cu lumina lui să vedem lumea, dar noi credem că doar ochii noștri o fac…!
Să luăm un exemplu simplu: cineva te înțelege și te sprijină la un moment dat, financiar să spunem, dar nu numai, atunci când tocmai aveai nevoie, îți pierdusei speranța că vei mai găsi un astfel de om, supărarea și dezamăgirea te copleșiseră…! Dar, când nu te mai așteptai, cineva nu te lasă la greu și te scoate din necaz! Nu poate fi aici și inima cui îți face bine și iubirea Lui Dumnezeu? Cine ți-a întins mâna în impas poate că te iubește, dar, în același timp, nu se poate să fie aici și iubirea Lui Dumnezeu?! Eu cred că da și mai cred și că iubirea se poate și trebuie restituită pe același itinerariu în direcție inversă…! Iubind pe cine îți face un bine îți sporești iubirea iubindu-L și pe Dumnezeu…!
Cel ce scrie rândurile de față nu o face după un mit ori o ipoteză a sa, ci dintr-o reală întâmplare pe care a trăit-o chiar azi, o trăiește de fapt în chiar clipa în care alcătuiește din cuvânt afectiv o mărturisire de iubire pentru cine i-a venit în întâmpinare ca providența însăși, iar dacă acea ființă sublimă nu a știut-o, nu întârzie să i-o spună cel ce o admiră și îi este îndatorat: iubesc pe cine mi-a dat motive să reflectez astfel, dar să nu creadă că doar de azi și doar pentru dărnicia sa de azi…!
Iată că cine crede în Dumnezeu nu îl simte niciodată și nicăieri mai aproape și mai adevărat ca în iubire, cine nu crede în Dumnezeu nu ar descoperi calea mai rațională de se apropia de credință, ca iubirea…! Sunt unul dintre oamenii, mulți ori puțini, care nu țin secrete iubirile sale și pe care nimic nu îl face mai fericit decât să le mărturisească…! Eu văd pe Dumnezeu și rațiunea de a exista a Lui Dumnezeu și a noastră, în iubire…!
Este astăzi ziua, rostul și argumentul să mulțumesc unei ființe dragi și să-i vorbesc despre conștiința mea, ca și cum azi aș fi redescoperit că iubirile trăiesc atât timp cât există viață sufletească… și ca și cum aș descoperi azi că nu este nimic mai minunat în viața aceasta finită ca retrăirea ei din act în meditație afectivă, având tot timpul un loc luminos și curat în conștiință în care să ții amintirile ca-ntr-un rai întins din primăvara până în iarna vieții…!
Fotografie: Aurel V. Zgheran în garsoniera pe care o ocupă temporal, București, vis-a-vis de Colțea, 23 mai 2015
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..