TĂCERILE
Ce grele sunt tăcerile din jurul meu, când mă cuprind și le ascult pe toate! – revin din arcul frânt al unui curcubeu cu lungi păreri de rău…
ALESUL
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas, iertările pierdute se întorc agale, din câte-au fost, din câte-au mai rămas, speranțe noi adun în mitice pocale….
NOAPTEA ACEEA…
Noaptea aceea – noapte toridă de vară, nici-o adiere, nici un zgomot afară… Pereții curbați, adunați în oglindă, voiau în ghiocul lor să mă prindă, iar umbrele nopții,…
LUDIC PĂCAT
Eu nu mai știam că trecusem odată prin satul acela pierdut printre ploi, că lumea prin curți aștepta speriată o toamnă nebună venind dinspre văi. Dar astăzi, acolo,…
DILEMĂ
Marea agitată lângă stâncă strânge amintirile sub mal, numai dorul rătăcește încă agățat de creasta unui val. A plecat vaporul neuitării fără nici-un pasager la bord, au…
VEȘNICIE
Statui rămase-n neuitare cu ochii rezemați pe cer citesc poeme milenare înscrise pe un nor stingher. Din ritmurile lor celeste, cu rime faste pe contur, adună magică poveste…
CUGET RĂNIT
Stă cugetul rănit pe brâul unui troc, tot așteptând să vină o schimbare, pentru-aș găsi, din nou, pretinsul loc pierdut cândva la tragerea cea mare. Iar clipele, ce…
DECOR ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE
Ascult, meditez și încerc să-nțeleg tăcerea din gândul ce stă să pornească, dar încă rămas priponit în talveg pe-o albie sură din bolta cerească. Mai caut răspunsuri în…
MIZĂ DE-MPRUMUT
Lăsați-mă o clipă în pragul neuitării să pot privi în urmă la tot ce-a mai rămas din toamna-ntârziată ce alunga cocorii și ne punea regrete în acele de…
PLECARE IMINENTĂ
O punte nevăzută mă duce peste vreme să regăsesc uitarea, în timp nedefinit, când dorurile mute încearcă să mă cheme la vechile hotare, pe unde ne-am iubit. Dar…
ELEGIE
Mai aud și astăzi dulcea ta chemare revenind prin vreme ca un lung ecou cu-nveliș de umbre din cireșe-amare mai demult uitate într-un bibelou. Îmi aduce-n cuget…
NEIERTAREA
Să vină o furtună, să șteargă neiertarea rămasă agățată pe muchii reci de timp, în umbra unor visuri venite pe cărarea legendelor cu zâne furate din Olimp. …
PĂCALĂ CEL VEȘNIC
Prea multe întrebări s-au adunat, nici nu găsim răspunsuri pe măsură, căci tot prezentul parcă-i răsturnat într-un cazan alimentat cu ură. Ne răsucim pe strâmte amăgiri, purtăm în…
CÂND NOAPTEA SE AȘTERNE PESTE GARĂ
Își cerne toamna frunzele uscate peste-amintiri lăsate în trecut, iubitele din viața mea plecate revin acum cu-un tren necunoscut. Apar pe rând în gara neștiută cu loc…
OMAGIU
Ani mulți s-au adunat în urma mea cu amintiri venind necenzurate și timpu-n loc parcă ar vrea să stea ca să-mi adun păcatele uitate. Vă simt pe toate,…
PĂDUREA SECULARĂ
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară, stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut, rămân uimit privindu-i ca întâia oară, când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut….
ÎN INIMI DE PĂDURI ÎNLĂCRIMATE – POEM ȘI ANALIZĂ LITERARĂ
ÎN INIMI DE PĂDURI ÎNLĂCRIMATE (Corneliu Neagu, 14.03.2022) Vă rog acum să nu mă întrebați de unde știu poveștile uitate pe crengile de arbori retezați în inimi…
MANSARDA
Revin în mintea mea, disimulate, povești pe care le credeam uitate sub scoarțe prăfuite de albume păstrate în cotloane fără nume, la ultimul etaj, urcând pe scară, într-o…
DIN TOT CE AM…
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas, simt clipele prin amintiri cum zboară din câte-au fost, din câte-au mai rămas duc mai departe-a timpului povară….
MIRAJUL REVEDERII
O nouă primăvară ajunge la fereastră cu ode renăscute în glasul fermecat al păsării măiestre trezită sus pe creastă când soarele răsare pe dâmbul dantelat. În suflet redeschide…
ULTIMUL BAL
Te caut și astăzi prin vagi neuitări, rămase pe muchii de timp agățate, când umbrele lor mai ajung uneori călare pe vânturi de iarnă turbate. Se prind…
FANFARA
Privesc în tăcere spre pomii de-afară, aș vrea să te-aduc din trecut înapoi, departe se-aude cântând o fanfară, un plâns de alămuri venit după noi. . Coboară bemolii…
NU ARUNCAȚI TRECUTUL…
Ani mulți s-au adunat în urma mea, nu fac acum bilanțuri efemere, dar cred că am lăsat câte ceva din frământări, din chinuri și durere. Cărările umblate…
DECOR AUTUMNAL
Frigul a venit cu un vagon rătăcit pe șinele din gară, vântul căuta lângă peron notele fugite din fanfară. A găsit întâi doar un bemol în rugina…
FĂRĂ PARTITURĂ
Toamnele venite din trecut se așază-n cuget către seară, îmi aduc, cu vântul nevăzut, amintiri lăsate într-o gară. Aş fi vrut cu mine să le iau, laolaltă să…
TREC ANII MEI…
Trec anii mei ca păsări călătoare spre un tărâm de vis nedeslușit lăsând în urmă clipa care moare pe-o margine de dor fără sfârșit. Și-atâtea vechi speranțe, revenite,…
ICOANA UNEI MUZE
Cu lungile ecouri rămase agățate pe dorurile mute, venite din trecut, aud și glasul vostru, iubite neuitate, rămase-n amintire pe brâuri de sărut. La ora neuitării, tăcerea…
EROI NEȘTIUȚI
Noi încă mai suntem eroi neștiuți, cu ochii pe hărți adunate-mpreună în ani fără glorii, în grabă vânduți pe visuri lăsate la margini de dună. Când clipa ne…
ALESUL
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas, iertările pierdute se întorc agale, din câte-au fost, din câte-au mai rămas, speranțe noi adun în mitice pocale….
NEAGU CORNELIU: TITANUL
Pe curba directoare a miturilor scoase din zvonuri aruncate în noul anotimp îl plânge încă Omul pe cel care furase secretele păstrate de zeii din Olimp. . Legenda…
SE-ADUNĂ ANII…
Ah, cum se-adună anii peste noi, venind cu amintiri necenzurate!… Privesc prin ceața vremii înapoi, mă pierd în umbra clipelor ratate. Adesea mă întreb: de ce-am ratat?…
EPITAF FĂRĂ CUVINTE
V-am explicat cândva, distinsă doamnă, că nu sunt eu acela care plânge cu lacrimile ploilor de toamnă căzând în suflete cu stropi de sânge, nici cel dojenitor certând…
FANTEZIE HIBERNALĂ
Se-așază pe casă zăpezile reci…, iar vântul pătrunde prin horn de afară, lipită de mine îmi spui că-o să pleci cu trenul ce încă așteaptă în gară. …
PĂDUREA RETREZITĂ
Aduceți mai aproape pădurea de foioase, când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri de jurăminte false, pe la răscruci rămase la margini de legendă, venind de nicăieri. Atunci voi înțelege că…
GÂNDUL
O, cum se duce gândul pe căile astrale şi în infimul clipei, ajuns la infinit, destramă karma sorții din mitice pocale la porți întredeschise pe timp nedefinit. ….
ISTORIA
Vom mai vorbi de-această întâmplarecând vor mai trece către sud cocorii,lăsând pe cerul toamnelor barbarepoveștile ce mor, nescrise în istorii. Dar noi, fără să vrem, vom ține mintecum…
POVESTE DE IARNĂ TÂRZIE
La trei de dimineață tata s-a trezit – câțiva tăciuni rămași în sobă încă ard, o flacără își lasă umbră de stindard pe-ntinderea tavanului neîncălzit. Aruncă tata-n…
SPPRE ALTĂ POARTĂ
Simt timpul peste anii mei cum zboară,cu aripile-ntinse mă seduce,din depărtări, în fiecare seară,un dor pribeag în suflet îmi aduce. Îl pun în partituri, pe triolete,să îi alin…
NOSTALGII AUTUMNALE
Aduce vântul frunze la fereastră,nori negrii se adună peste văi,se ofilesc garoafele în glastră,copacii plâng sub brume, tot mai goi,și-atâtea amintiri revin spre seară, pe când aprindem focul…
ULTIMA ORĂ
La marginea nopții întârzie somnul în gândul rămas lângă ușă stingher pe franje de karma ce umplu ecranul cu doruri căzute de-a valma din cer. Le văd…
MANSARDA
Pe gânduri se aștern, disimulate,povești pe care le credeam uitatesub scoarțe prăfuite de albumepăstrate în cotloane fără nume,la ultimul etaj, urcând pe scară,într-o mansarda rece și murdară,unde ajung…
LICORNUL CU FRÂU DE ARGINT
Se lasă-nserarea și ninge afară, cad fulgii de nea peste case dansând, mă uit pe fereastră…, aș vrea să apară licornul cu frâu de-argint, galopând. Din hăuri…
PARADIGMA
Îmi adun tăcerea zilei următoare din adânc de taine, fără început, o îmbăt cu visuri puse în ulcioare păstrate cu grijă pe un pat de lut. Pun pe…
PARADIGMA
Îmi adun tăcerea zilei următoare din adânc de taine, fără început, o îmbăt cu visuri puse în ulcioare păstrate cu grijă pe un pat de lut. Pun pe…
APUS ÎN SAHARA
Curgea în tăcere pe dune apusul, iar soarele-n zare părea tot mai greu, cu raze de aur broda necuprinsul,venind mai aproape de sufletul meu.Sub tălpi tremura un râu…
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
Cu amintiri sosind câteodată pe gândurile ce alergă-n gol apari și tu, în alb înveșmântată, alunecând prin ușa de la hol. Rămasă-n urma ta întredeschisă, aud cum vântul…
RESIMT NEMĂRGINIREA
Pe culmea neuitării ajung câteodatătemutele dileme ce parcă mă străpungcu amintiri furate din ceața alungată de vânturi rătăcite la margine de crâng. Iar de privesc tăcerea apusului de…
TABLOU VOTIV
Vântul, rătăcit târziu pe deal, mătura poteca-ntortochiată, un amurg de toamnă ireal dezlega enigma dintr-odată. Din trecutul ce părea lăsat la o margine de gând precară ajungeau…
ACUL DE BUSOLĂ
Nu mai avem demult același cer, nici orizonturi sacre împreună, ne-a mai rămas în suflet un mister uitat cândva în oaza de sub dună. Pe malul apei,…
VEȘNICIE
Statui rămase-n neuitare cu ochii rezemați pe cer citesc poeme milenare aduse de un dor stingher. Din ritmurile lor celeste, cu rime faste pe contur, adună magică poveste…