La ce-s buni poeții?
Muzica ne gâdilă plăcut urechile,
Culorile ne gâdilă ochii,
Prozele, teatrul ne gâdilă intelectul,
Dar poezia? Nimeni nu știe cât am sângerat pentru ea.
Mă văd într-un cărucior sau într-un dric,
Pe marginea unui drum prăfuit, ierburile se-nchină în vânt,
Vai, poezie nu citesc, îți spune un barosan,
Doar femeile singure se apleacă sub veioză,
Descifrează o lacrimă, în vise mă văd mereu
Pe o corabie ce se scufundă, mii de poeți mor
Cu un vis, cu o falsă speranță, lumea cunoaște
Doar două-trei nume, nici acelea nu prea familiare,
Păcatul poeților este că ei știu prea multe,
Dar nu spun mai mult, să nu se supere lumea.
Cui îi este frică de poezie? Poetul este un nimeni,
O pată de sânge, vorba Poetului.
Lira și măgarul
Fiind invitat să cânte la liră un măgar,
Acesta scoase un răget perfect și natural,
Să nu râd niciodată,
Asta îți spun, dimineața este burduhănoasă,
Strâng din dinți, de la pupături la execuții
Se trece ușor, uite cum țopăie nibelungii,
Ei nu se gândesc decât la rele, tu ce faci?
Ești tu Brunhilda? Hai să hohotim cu capul.
Face bine. Ai crezut că sunt hoțul din Bagdad?
Nu, nici Aladin.Uite, umblu printre zei de lemn cu Mugur,
A căzut în iarbă masca veseliei, masca este a mea,
Te rog, nu mai azvârli cu rândunici în mine, ok?
Grozave nopți tropăie pe trupurile noastre,
știi care este norocul nostru? Că eu râd la timp.
Mă învelesc cu vin și versuri. Un fele de Falstaff,
Dar mai moderat, șaptezeci de kile, un metru șaptezeci,
Sub sânul tău zăresc un cap zburlit, o fi ultimul tău poem?
La ce bun cuvântul?
O gâză cu ochi negri, cum au gâzele,
În lumea uriașilor, ele au dimensiuni apreciabile,
m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele?
Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte,
Or fi undeva , mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte.
Mângâierile , înhumările, execuțiile merg și fără cuvinte.
Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, președintele, alții și alții,
Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed,
Shakespeare, postmoderniștii, păi vezi?
Trece un violonist și râde din vioară. Pe acoperiș.
Vine Picasso și râde cu penelul. Gâza mea râde și ea,
Nu-i prea-nțeleaptă, dar se descurcă și fără cuvinte,
Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele.
Atunci – cum de s-au sinucis Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski?
De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani.
Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt.
Caii de foc nechează, caii apocaliptici nu au cuvinte.
Haosul este și el un cuvânt. Gâza mea, ai dreptate,
Se poate și fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele,
Limba, voi trăi fără cuvinte, dar cum? Mă sinucid, nu se mai poate.
Tot cuvinte sunt, chiar inutile.
BORIS MARIAN
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..