Moto: „ Dacă dragostea, gândurile pozitive ar putea fi transmise- și pot fi transmise-și recepționate de oameni, acestea ar putea fi o sursă de energie fantastică, extrem de mare, care ar face inutilă existența celorlalte posibilități de a capta energia, cum ar fi hrana. Prin hrană omul preia o energie infinit mai mică decât cea pe care o poate primi prin gândurile bune și dragostea de la ceilalți oameni. Captând energia divină, omul va intra în rezonanță cu Dumnezeu și va putea deveni ceea ce Creatorul a vrut ca omul să devină, o fărâmă de Dumnezeu iar calea pentru a ajunge în acea stare se află la îndemâna tuturor oamenilor.”
Dumnezeu a zis. „ Să fie lumină!”și în secunda următoare explozia „atomului primar”, în care era concentrată întreaga masă a Universului, a făcut ca spațiul infinit să fie brăzdat de fragmente ce zboară și azi în toate direcțiile. Cei din Viitorul foarte, foarte, foarte îndepărtat le-au numit galaxii, pe altele quasari. Big Bang-ul a făcut ca din nimicul care exista la început să apară o lume fascinantă pentru inteligența creată cu mult mai târziu de momentul marelui început.
La marginea Universului, dintr-o stea aflată în constelația X, un echipaj se pregătește pentru marea călătorie ce avea să urmeze pentru întâlnirea cu Viitorul foarte, foarte, foarte îndepărtat. Roșu-foton, fiind cel mai mare din echipaj, rostește către ceilalți șase frați:
-Parcurgerea Universului nu-i o treabă atât de simplă, cum nici misiunea pe care ne-o asumăm, aceea de a lupta cu Marele Îngheț și Profundul Întuneric. Să fiți tot timpul uniți, iar tu, Violet-foton, chiar dacă ești cel mai mic, să fii cu băgare de seamă la vecinul tău Ultra, acesta se mai încurcă cu câte-o moleculă și rămâne absorbit. De vecinul meu Infra am eu grijă. Și trebuie să mulțumim celor din Viitorul foarte, foarte, foarte îndepărtat, cum ar fi Einstein, că ne-au botezat așa frumos, fotoni.
Pregătirile fiind făcute, fiecare și-a luat cuanta de energie și membrii echipajului ROGVAIV s-au îmbarcat pe nava LIHGT ce avea să-i poarte în marea călătorie ce începea. Imensitatea spațială pe care o parcurgea naveta în miliarde de ani le oferea spectacolul nașterii și morții stelelor. Întâlneau stele în primul stadiu de evoluție, când contracția gravitațională făcea ca gazul și pulberile din norul cosmic să cadă în interiorul acestuia, și stele în plină evoluție care radiau energia reacțiilor termonucleare în care primul element chimic, pe care Mendeleev din Viitorul foarte, foarte, foarte îndepărtat l-a așezat în tabelul ce-i poartă numele, 1H, dispărea împreună cu fratele său deuteriu, 2H, să apară vărul lor ceva mai mare heliu, 4He.
-Privește, Roșu-foton, cu ce viteză se mișcă pitica aceea albă, observă Verde –foton, față de care creatura lui Dumnezeu OMUL-„oglindă” a Universului cel Mare, ce are imprimată în el aceeași expansiune care a făcut din sămânța Big-Bang-ului să se ajungă la o rază de 15 miliarde de ani lumină, are o sensibilitate mai mare.
-Da, este o stea foarte densă, formată din materie degenerată. Și-a închis cuptorul termonuclear și trăiește pe seama rezervei de energie termonucleară acumulată în trecut. Dar, peste ceva timp, se va răci și va deveni o pitică neagră. Să fim atenți să nu ne ciocnim de vreuna că nu se vede.
Și călătoria intergalactică continuă. Miliarde de ani se scurg și LIGHT, plecată de pe unul din quasari, unul din cei mai îndepărtați aștri pe care omul din Viitorul foarte, foarte, foarte îndepărtat bănuia că i-a descoperit, după ce lasă în urmă cefeidele ( stele cu strălucire variabilă în timp) din nebuloasa Andromeda, ajunge în galaxia Calea Lactee, unde Creatorul i-a închriat OMULUI una din planetele Sistemului Solar.
-Mingea asta de foc ce susține nouă planete pe lângă care trecem este asemănătoare celorlalte stele din Univers, observă Galben –foton.
-Este greu de presupus că ar putea exista viață într-o lume veșnic întunecoasă și rece, lipsită de lumina și căldura oferită cu atâta generozitate de Soare. După cum vedeți, această planetă de la granița Sistemului Solar este înghețată și neprimitoare. Pluto i-au zis contemporanii Viitorului foarte, foarte, foarte îndepărtat.
-Uriașa sferă incandescentă are 90% din masa întregului Sistem Solar, intervine Indigo-foton. Și în cuptoru-i termonuclear ard de miliarde de ani imense cantități de hidrogen transformându-se în heliu. În Viitorul foarte, foarte, foarte îndepărtat proporțiile sunt de 75% H și 25% He.
-Ne vom stabili cartierul general aici în fotosferă, hotărăște Roșu-foton, căci grosimea ei de câteva sute de km ne va garanta existența cel puțin câteva miliarde de ani.
Și nava LIGHT își poartă echipajul în toate misiunile cosmice plecând, de fiecare dată, de pe steaua pe care poposise, Soarele, și ajungând pe singura planetă locuibilă, Terra, acolo unde istoria omenirii va începe cu patru mii de ani î.Hr. Echipajul ROGVAIV a fost martorul tuturor minunilor create de om, singura ființă inteligentă care, de-a lungul mileniilor, caută, descoperă, zidește, dar, după o vreme, începe să distrugă. A luminat calea vechilor civilizații care au construit cele 80 de piramide ale Egiptului, înșirate pe o distanță de 70 km, cu începere de la Cairo spre sud, pe malul de apus al Nilului, despre care Edison spune mult mai târziu:
„ Pe Pământ toate lucrurile se tem de timp, dar timpul se teme de piramide.”
Pe malul mării, Arhimede din Siracuza pregătește sistemul de oglinzi îndreptate către soarele care arde din înaltul cerului. Cei 7 membri ai echipajului ROGVAIV se îndreaptă spre suprafețele reflectătoare după care se năpustesc cu toți deodată asupra corăbiilor romane pe care le incendiază.
Că oamenii au ajuns să folosescă energia în scop distructiv, s-a văzut în august 1945, la Hiroșima…și a izbucnit o lumină, parcă s-ar fi dezintegrat o stea. Dar nu era LIGHT cu echipajul său. A fost un fulger care a orbit 300.000 de oameni. Explozia s-a auzit de la 40-45km…Enola Gay, avionul purtător, „vomase” din pântecul său pe Little Boy, bomba ce avea să schimbe cursul omenirii. Pentru cei aflați mai aproape a urmat tăcerea veșnică.
Sub căldura blândă a Soarelui, rănile se cicatrizează, sistemele vii se regenerează, viața merge înainte atâta vreme cât echipajul ROGVAIV ajunge pe Terra. Și oamenii au continuat să caute, să descopere, să inventeze…
-Cred că am ajuns în Viitorul foarte, foarte, foarte îndepărtat, face remarca Albastu-foton. Suntem în anul 1882 când Edison, care de-a lungul vieții a avut peste 1000 de invenții, proiectează și pune în funcțiune, la New York, prima centrală din lume și, de acum, multe nave terestre cu echipaj ROGVAIV clonat parcurg distanțele pe planeta albastră alungând întunericul când Soarele se duce la culcare. Multe lucruri minunate au făurit oamenii: au stăvilit apele râurilor cu baraje uriașe ca să le folosească energia; nărăvașului atom i-au pus „căluș” în reactoarele nucleare unde-l determină să elibereze energia în mod controlat; s-au desprins de sol învingând gravitația și au construit avioane și rachete. Leonardo da Vinci spune:„ Marea pasăre își va lua zborul și omul desfășurând aripile va umple universul de uimire.”
Nava intergalactică LIGHT a ajuns și-n țara binecuvântată de Dumnezeu România, luminând calea atâtor oameni deosebiți:Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, etc.
În vara anului 1910, Henri Coandă a desăvârșit primul avion fără elice, propulsat de un jet reactiv, cu însușiri aerodinamice superioare. La 14 decembrie, același an, acest avion s-a ridicat de la sol pilotat de inventator, efectuându-se astfel primul zbor din lume cu un avion propulsat cu un motor cu reacție. Deși a fost remarcat ca fiind un aparat în care totul a fost nou, prioritatea aviației cu reacție a fost revendicată decenii mai târziu de alți constructori de avioane. De altfel, Gustaf Eifel, elogiind realizarea lui Coandă, i-a prorocit cu regret: „Păcat, tinere, că te-ai născut cu 30 de ani prea devreme.”
Acum fotonii de pe LIGHT se zbenguie pe lentilele ochelarilor profesoarei de fizică care le explică elevilor despre Soare de unde vin ei în 8 minute și 20 de secunde, ajungând pe Pământ prin „ferestrele” atmosferei ( 350-700 nm). Cam peste cinci miliarde de ani Soarele va deveni o „gigantică roșie” care cu dogoarea de 1000 de ori mai mare va topi planetele din apropiere. Evoluția tehnologică va permite oamenilor să colonizeze alte lumi ale galaxiei. O posibilitate ar fi Titan, satelitul lui Saturn, care se pare că poartă primele „cărămizi” organice ale vieții, hidrocarburi lichide (etan și metan). Dotat cu atmosferă ar putea fi viitoarea „casă” pentru oamenii generației viitoare constrânși să părăsească Pământul , golit de resurse și amenințat de creșterea în volum a Soarelui.
Cercul de fizică s-a terminat. Afară, ploaia repede de vară s-a oprit și Soarele se ivește de după nori. Pe cerul care începe să se limpezească echipajul ROGVAIV salută OMENIREA.


