Iubirea este balsamul care tămăduiește rănile, Speranța este cea care aduce marea lecție a smereniei în fața timpului și a divinității.
Iubirea și Speranța
Din îmbrățișarea cerului și a pământului,
S-au născut Iubirea și Speranţa.
Speranţa e rugăciunea universului,
Iubirea este sângele care curge și animă toate mădularele noastre,
Și din huma care suntem, am devenit putere vie.
Speranţa este suflarea sufletului și ultima suflare a omului.
Iubirea tămăduiește și pe cei mai mândri împărați
De chinurile vieţii frământaţi.
Căci mândria e zidul ce-nchide izvorul,
Iar fără speranţă, traiul crud şi zbuciumat te frânge neîncetat,
Să te soarbă ar vrea în pripă, nu-ţi dă pace nicio clipă.
Iubirea este busola în noaptea brună, bogăție și putere,
Bucurie, mângâiere…
Ea știe și să tacă solemn.
Ochii ei, liberi de orice oboseală,
Nu se închid niciodată, nici ziua, nici noaptea,
Iubirea este viața lumii care adesea moare cât trăiește…
Și învie în viaţă.
Speranţa este puterea înțeleaptă și dreptatea noastră dreaptă,
Ea este cea care îi smerește pe cei mari,
Căci la miezul nopții, când zbuciumul cedează,
Omul își îndoaie genunchii înaintea Domnului.
Atunci, rugăciunea se săvârșește tăcut,
Până la ivirea amurgului.
Și iată că amurgul răsare din rugă,
Iar chinul și teama pornit-au în fugă.
Din huma zdrobită de traiul cel crud,
Izvoare de viață prin palme se-aud;
Căci sub cerul ce-mbrățișează pământul,
Suntem putere vie… în duh și în gând.
Când Iubirea tace sub povara crucii,
Speranța șoptește prin crăpăturile durerii,
Una e rădăcina ce hrănește pământul,
Cealaltă e ramura ce caută cerul.
În tăcerea uneia, cealaltă devine strigăt,
Și-n geamătul lumii, amândouă sunt un singur descântec.
MOTO:
Iubirea este viața lumii care adesea moare trăind… și învie în moarte.
Ea nu e doar un sentiment, ci busola în noaptea brună a ființei.
Când ea tace sub povara crucii, Speranța devine auz:
șoptea prin crăpăturile durerii, acolo unde lumina nu ajunsese încă.”
Camelia Opriţa, (volumul insomniei în alb și negru),

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..