Motto: „Vrabia mălai visează!”
Când ai timp, mă vizitează!
Dar senină-ți fie vrerea,
Căci mi-i aer revederea
Și mereu iubirea-mi trează.
Când ai timp, mă vizitează!
Că mă-mprejmuie tăcerea,
Că mi-i tulbure vederea
Chiar când ziua e-n amiază.
Când ai timp, mă vizitează!
Chipul tău mi-i re-nvierea,
De-ți văd trupu-n mlădierea
Crângului când re-nviază.
Când ai timp, mă vizitează,
Floare ruptă-n adierea
Vântului ce-ți ia puterea,
Fi-ți-voi eu… apa din vază!


