23 Aprilie – Ziua Mondială a Cărții, a Dreptului de Autor și a Bibliotecarului
La mulți ani scriitorilor, bibliotecarilor și cititorilor!
CARTEA, SFETNIC DE NĂDEJDE
O carte este exponentul lumii întregi.
Este o fotografie de grup ori personală.
Este imaginea unor momente sau a unei vieți.
Este fereastra vieții cu vitralii policolore.
Este oglinda istoriei omului și omenirii.
Cititul este un refugiu
și un mod limpede de a vorbi,
la început, cu vorbele altuia,
însă nu ne rămâne decât să întoarcem
pagină după pagină,
să le mângâiem pe fiecare în parte,
lăsându-ne alintați de cuvinte
și cu stăruință deplină să adulmecăm
ideile profunde și demne de urmat.
Fiecare cuvânt, fiecare idee din fiecare pagină
devin treptat o evadare spre mai bine și mai frumos,
o înălțare spre culmea educației și instruirii,
o călătorie cu itinerar surprinzător de plăcut și util.
Treptat interiorizăm cuvintele și ideile,
le transformăm cu blândețe în lianți
ori prieteni de nădejde ai noștri,
iar noi cu o infinitate de semeni.
La adăpostul lor ne exprimăm deslușit
cu vorbele noastre înstărite-n conținut.
Așadar, să nu lăsăm cuvintele din cărți
slobode, să zburde iute-n vânt.
Să le încredințăm minții și inimii
pentru a ne epata întreaga ființă.
Astfel vom auzi limbajul binefăcător
chiar și în tăcere, îmbucurându-ne tainic
până la apusul iminent.
Cuvintele nu trebuie să fie o povară.
E nevoie acută să fim omniprezenți
pentru a le sesiza pe cele inutile
și exprimările de prisos care atârnă greu
pe umerii unui parcurs în lumea minunată
a cărților, întotdeauna sfetnici de nădejde.
Cu dârzenie să le dăm un ordin blajin
dar implacabil să dispară din peisajul
vorbirii expresive și a scrisului virtuos,
pentru a nu întina feeria viețuirii
împreună cu nemuritoarele scrieri
și cititul continuu, agreabil și de mult folos
întru evoluție spre lumina cunoașterii.


Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..