Cât vă mai rabdă azi pământul, hapsâni cu inima de piatră?
Țării îi pregătiți mormântul, căci nu iubiți a noastră vatră!
Ați pus tot statul la mezat: petrol, și gaze, și uzine,
Și băncile-ați devalizat, ca să vă meargă vouă bine!
Din tot ce-a fost cândva de preț – învățământ și sănătate,
Tratate astăzi cu dispreț, plecat-au în străinătate
Și medicii și studențimea dau azi tributul băjeniei,
Tratând și-mbogățind Apusul în detrimentul României!
Și-n parlament dorm șobolanii, ce rod bugetul sforăind
În largi fotolii, căci dumanii se fac că lucră legiuind,
Dar scot doar legi avantajoase pentru penali și mafioți;
Votează sinecure grase și alocații mari la hoți
Căci nu se știe ca pământul când vor ajunge-n pușcărie,
Și-și pregătesc așezământul s-aibă confort și veselie!
Pensionarii fac azi foamea, iar muncitorii doar o mint,
Noroc că s-a-ncălzit și vremea, iar gerul, boala n-o mai simt!
Străbunii în mormânt se-nchină când voi pământul ni-l vindeți,
Căci sângele și-au dat în tină și mulți au fost scurtați de vieți –
Voi, scârnăvii ce nu vă spală nici apele din Marea Neagră
Ați fi în stare pentru-o țoală să vindeți garderoba-ntreagă!
Dar nu-i trecută astăzi vremea când veți plăti întreg veninul,
Cu care-ați otrăvit voi lumea, iar pentru noi sfârși-va chinul –
Un Țepeș trebuie s-apară dintre vlăstarii neamului,
Și să transfere Parlamentul în centrul Bărăganului!

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..