Sărbătoarea Crăciunului este călăuza unei călătorii afective prin propria viaţă a fiecăruia dintre noi, în care se reoglindesc an cu an amintiri cel mai strălucitor colorate şi cel mai exaltat descătuşate în voioşiile manifestărilor ritualice, spre deosebire de Paşti, de exemplu, când suntem cel mai mişcător adânciţi în meditaţie. Dintotdeauna, strămoşii au ştiut a-şi făuri sărbătoarea chiar şi atunci când aveau pe suflet supărări grele ca pământul. Dar noi, generaţia supratehnicizată am sluţit-o, ajungând azi să petrecem necrezut de urât, din ce în ce mai urât…!
Cu Crăciuni şi Crăciuniţe ce-l reneagă pe cel din mit, cu brazi de plastic şi ghirlande artizanale din folii sintetice, cu pâlpâiri ca scânteile de polizor, cu bubuituri de petarde şi răcnete primitive…! N-a mai rămas nimic din simfonizările sărbătorilor cu înfiorări calde sufleteşti şi înflăcărări ale inimii îmbătate de melancolii, copiii nu mai răzbat înfofoliţi şi zgribuliţi omăturile, nu-i mai răsplătesc gazdele colindate cu şiraguri de covrigi, traiste de colaci şi nuci, nu se mai aud zurgălăi nu mai brăzdează nămeţii urătorii pe la casele înfundate în nămeți albi…
Colindele, urăturile, sorcovele au forme de rit orgiastic, inautentic şi texte de factură impresionabilă prin banal, ridicol, agresiv sau vulgar… Azi vin în praguri petreceri cu manele, totul e noutate urâtă, în faţa căreia tradiţia, mitul, lumina sărbătorii capitulează…!
De aceea, în plină înflorire a bravadelor de automatizare conceptuală, de împachetare comercială a sărbătorii, de destrămare a frumuseţilor strămoşeşti, de dezagregare a spiritului vechilor şi perenelor moşteniri culturale săteşti, de trăire a sărbătorii în concurs de opulenţe, de animare a ostilităţilor între oameni, de însufleţire a zisei muzici de sărbătoare fără legătură cu specificul sărbătorii, nimic nu iluminează cu dragoste şi candoare precum colindele copiilor ce topesc de iubire pe cei ce-i privesc şi îi ascultă. Mirabilă feerie sufletească țese pe firul sărbătorii Crăciunului iubirea.
Cu cine știe câte zile înaintea cernerii torentului alb de sus, însumi absorb din colinde cele mai alinătoare sentimente, nemaiașteptându-l pe Moș Crăciun căci anul acesta sunt bolnav și n-am veselia să-l primesc…! Fermecătoare cântece de iarnă, minunate cântece de sărbătoare, sublimitate muzicală, mângâiere cu glasuri de catifea, cu glasuri dulci ca sunetul de clopoţei de porţelan răzbat la mine din copilărie până azi. Ce măreţie sufletească de pură sensibilitate şi necuprinsă iubire…!
Magice claviaturi îmi cântă vibrant amintirile mele…! Cum de-am putut să nu îl aștept pe Moș Crăciun, cum pot să nu mai prețuiesc marile şi nepreţuitele lui daruri pe care el nu obosea și făcea sacrificii ca să mi le aducă?! Nu pot, Doamne, nu pot anul acesta, oricât aș vrea să mă întorc în contra vârstei la melancoliile copilăriei, măcar o secundă. Eu trag de fiecare leu ca de fiecare fibră de mușchi, că-mi trebuiesc medicamente și fac exerciții de tortură fizică pentru recuperare – aceasta îmi dăruiesc eu mie, în locul lui Moș Crăciun.
Am însumi a dărui din toată ființa mea recunoștință și iubire unor oameni – știe fiecare dintre ei pentru care fapte: dr. Adriana Mihaela Mihăilescu, dr. Margareta Miron, dr. Daniel Monoran, asist. Lăcrămioara Baiceanu și toate celelalte asistente de la compartimentul Neurologie al Spitalului Municipal de Urgență Bacău, infirmierele Maria, Carolina Cojan și toate celelalte infirmiere, acelaşi compartiment, artistul Cornel Borza, prietenele mele de azi și dintotdeauna, Carmen și Eugenia.
Magistre ale vieţii iubirea, prietenia, recunoștința au legătură inseparabilă de frumuseţea şi grandoarea momentelor de cumpănă prin care omul trece uneori…! Inimile de aur au înger în ele…! Mulțumesc lor! Lacrimile mele de durere și disperare au fost și sunt mărturii înaintea cuvintelor acestora. Ce frumoși sunt oamenii buni…! Ce mirabil este extazul Crăciunului şi cât de profundă viaţa estetizată de colind muzical!
Ce bine sufletesc făcut celui ce suferă! Cel mai frumos din Universul cunoscut este omul frumos…! Dacă nu am iubi pe omul frumos, ce ne-ar mai rămâne de iubit?! Iar dacă l-am iubi și n-am spune, degeaba l-am mai iubi. Eu iubesc pe cine am scris mai sus, căci numele lor sunt scrise mai înainte în inima mea bolnavă…!
(Aurel V. Zgheran)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..