CE-I MEMORIA ?
#AnnaNoraRotaru – autor
Nu-nţeleg bine ce-nseamnă cuvântul Memorie,
Oricât să fi-ncercat vreo definiţie să-i găsesc…
O punte spre trecut sau peste timpuri o victorie ?
Putem să mergem înapoi, să ne-amintim de glorie?
În seifurile minţii deschizând, acolo unde se dosesc,
Amintirile, se regăsesc…
Nu ştiu de-are gust dulce, d-elixir sau, de venin,
De-i hrub-adâncă, plină de cadavrele zilelor trecute…
De-s în cromozomi înscrise memoriile unui Destin,
Cu cele rele, cele bune, cu toate bucuriile sau, chin,
Din vremi uitate, prin mărăcinii istoriei nerăzbătute,
Vremi… ascunse şi tăcute…
Memoria e cârja, de care se sprijină ologul Timp,
La care apelez, dacă Prezentu-i crud şi doare ?
Poate… când clipele îmi trec, zile, luni şi anotimp,
Să pot să mă întorc, să gust câte ceva-n răstimp,
Din adolescentina vreme, c-o iubire, care moare,
Sau… vise false în vâltoare…
Cumva nu-i oglindă scorojită, ce-n mreje mă atrage
Fascinant, prin ea să trec, ca vremi să pot învinge ?
Să retrăiesc din amintiri sau-n alte lumi mă bage,
Necunoscute mie, închipuite, citite prin hârţoage,
Cu mistere şi-adevăruri pe care nu le poţi atinge ?
De ne-am putea-ntr-un fel convinge…
De câte ori, rănită fiind, ma strânge dura realitate,
Mă-ntorc la ea, la Memorie, in minte sa se inculce,
Ducându-mă spre înapoi, pe cărările de imensitate,
La întâlnire cu Necunoscutul sau cunoscutele uitate,
Pe patul amintirilor, ca liniştea cu-ncetul să mă culce,
În somnu-mi lin şi dulce…
__________________ NORA ________________
versuri din vol. __ „ Pe urmă paşilor pierduţi ” __


Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..