ODAIA FĂRĂ UŞĂ…
#AnnaNoraRotaru – autor
Întunericul îmi domneşte în odaie…
Ce n-aş da iarăşi să mai pot ieși în tindă…
În ogradă să fac un foc înalt de paie,
Să se topească bezna nopții-n vălvătaie
Şi-ncet, încet s-alunece, să se desprindă,
De pe pereţii odăii mele, de pe-oglindă…
Bâjbâind, caut să găsesc pe-aici vreo Uşă…
Îmi declară Neputinţa cu Soarta război…
Nu pot fugi, că mă-mpiedic de-o cătuşă,
Mi s-a stins și focul sub spuză şi cenuşă
Și, mi-e inima de gheaţă, rece ca un sloi
Simţind în ceafă șopot și hohot de strigoi…
M-apucă Deznădejdea ciocănind în piept,
Uşa… uşă caut, să ies mai repede afară !
Răbdare fac spunând că aşa o fi-nţelept…
Dar cât ? Uşa caut s-o găsesc, să ies aştept !
Mă-nghite Întunericul, negru și de ceară…
Mă rog Speranţei mele bune să nu-mi piară !
Nu vreau să mă gândesc că poate nu există…
Încerc chiar să visez minuni ce mă aşteaptă…
Alung negre gânduri, șterg lacrima-n batistă,
Căutând lumina să-mi schimbe noaptea tristă
Şi Soarta, care-mi joacă feste, cam nedreaptă,
Împingându-mă către ultima ei treaptă !
Dintr-o dată… citesc pe-al vieţii mele livret,
Ascuns în Întunericul avid de sentiment,
Că, piedicile şi Uşa nu mi-au fost secret…
Că, ani, zile-n şir trăisem, așa, ca biet ascet…
La cei ce vor veni, lăsa-voi însă testament:
În mine fost-au Întuneric, Uşă, Impediment,
Numai că eu… am fost Prezentului absent…
_______________ NORA _______________
versuri din vol. __ „ Pe urma pasilor pierduti „__



