E trist că la aproape treizeci și șase de ani de la Revoluția din 1989, unii oameni nu au înțeles încă noțiunea de libertate. Pentru ei libertate înseamnă a striga, a te revolta, a fi scandalagiu și nu înseamnă a încerca să îți rezolvi problemele cu înțelepciune, având liberul arbitru și o mulțime de oportunități.

Hai să gândim altfel, cât mai pe înțelesul tuturor, ca într-o poveste!

Ce nu au înțeles încă unii nici acum, după mai bine de trei decenii de la Revoluția din `89 este faptul că nimeni nu vine niciodată să bage în traistă nimănui. Fiecare trebuie să muncească și să se descurce singur. Acest lucru nu au înțeles unii oameni după ce au obținut ce e mai de preț, libertatea în `89.  Românul, o perioadă de timp, până în decembrie 1989, a fost ca o pasăre în colivie. Acea pasăre a primit de la stăpânul ei câte un grăunte zilnic. Poate a fost suficient, poate a fost puțin, dar a primit. După 1989 colivia s-a deschis și pasărea a putut să zboare liberă unde își dorește. Când o lași în libertate pasărea trebuie sa se descurce singură, altfel moare. Nimeni nu îi mai oferă un grăunte, trebuie să și-l adune singură și nu doar un grăunte, cât dorește și cât poate, trebuie să fie înțeleaptă și să muncească.

Ciudat e ca unii plâng după colivie. Cum aș putea să explic mai bine și mai pe înțelesul tuturor ce se întâmplă acum în țară, decât așa, printr-o colivie și un porumbel, prin simbolul îngrădirii, al dreptului de a înflori conform capacităților tale și simbolul păcii și al libertății, porumbelul.

Când alegem un președinte, trebuie să îl alegem cu mintea limpede, căci un președinte bun trebuie să fie și un bun economist pentru a ajuta bugetul țării, un om obiectiv, cu o gândire logică. Astfel țara poate fi ridicată la standarde înalte în toate domeniile de activitate.

Pentru oameni în schimb, totul este la fel, ești înțelept, descurcăreț, muncești, ai tot ceea ce îți dorești. Nimic nu se obține fără muncă și pricepere. Unii oameni refuză să înțeleagă acest lucru și strigă asemenea puilor de rândunică ce stau în cuib și așteaptă ca mama să îi hrănească, dar și aceștia învață la un moment dat să zboare singuri în viață și să se bucure de libertate. Sau și-ar dori să procedeze asemenea puiului de cuc ce se trezește în cuib printre puii altor păsări. Îi aruncă pe aceștia din cuibul ce le oferea protecție și rămâne singur pentru ca toată hrana adusă de părinții lui adoptivi, fără știre și voie, să fie a lui.

Îmi spunea zilele acestea cineva că doar atunci ar fi bine în țară, dacă ar primi toți oamenii aflați în câmpul muncii, indifereant de domeniul de activitate, același salariu.

Oare acel cineva a gândit înainte de a vorbi? Cum poate să fie plătit pentru truda lui un medic ce salvează vieți sau un inginer IT asemenea unui agent de pază de exemplu?

Totul în viață se obține prin multă muncă, de la studiu, nopți nedormite pentru a fi cât mai competent, până la munca ce o vei depune când vei deveni adult. Da, la un moment dat faci ușor totul că ești priceput în ceea ce faci, în meseria pentru care te-ai pregătit, deși mereu curge multă sudoare, indiferent de pricepere, însă rezultatul final este la superlativ, că are în spate dăruire, pasiune și dragoste. Da, da, totul devine astfel, la un nivel foarte înalt, pentru că în spate e atât de multă muncă.

Omul leneș, mai puțin competent, ce dorește ca totul să-i cadă din cer se observă de mic, de când se sustrage de la responsabilități, de la studiu, iar când devine adult e lucrat de invidie și ar dori să fie recompensat pentru ceea ce nu este și nu poate. Și aici nu pot să nu mă duc cu gândul spre pilda talanților. Fiecare primește talanți în funcție de abilitățile lui. Nu poate agentul de pază să fie chirurg. Astfel, un om a primit cinci talanți de la stăpânul său, a muncit și i-a înmulțit, altul a primit mai puțin, în funcție de abilitățile lui, doi talanți, dar a muncit, i-a înmulțit și a fost mulțumit și fericit, însă cel cu un talant l-a îngropat, nici pe acela nu l-a valorificat, că tot spunea același cineva că unii oameni nu cunosc nici capitala țării, greu credibil acest lucru, iar vina o arunca pe profesorul de geografie. Da, „vinovat“ că nu i-a luat el talantul și să răspundă în locul lui, când copilul de ieri era prin cine știe ce locuri fizic sau cu mintea, numai la școală și învățătură nu. Adesea profesorii bat la uși închise lovindu-se de ostilitatea părinților, a copiilor ce sunt la vârsta când nu înțeleg prea multe, câteodată mai reușesc să ridice pe cineva, câteodată ușa rămâne zăvorâtă.

Până și păsările din curtea omului gospodar ce primesc zilnic aceeași măsură de grăunțe, nu reușesc să ciugulească același număr de boabe asemenea suratelelor. Și aici mănâncă mai multe grăunțe cele mai agere. Cu siguranță acel cineva nu știa ce spune.

Foarte mulți dintre cei care au dificultăți financiare astăzi sunt ajutați, atât din bugetul țării, fonduri europene obținute în acest sens, ONG-uri, fie de oamenii milostivi ce muncesc, apoi împart și altora din roadele muncii lor. Apreciez că se întâmplă acest lucru, că ne ajutăm unii pe alții. Trist este când dintre cei ajutați unii se revoltă ca și cum li s-ar cuveni să primească mai mult decât cel care muncește din greu. Ce-i drept, nu sunt toți așa. Există și oameni cu mult bun simț, dar aceia, aceia ce sunt cu adevărat săraci și care nici nu întind mâna din prea mult bun simț sunt aproape invizibili. E ca în textul literar „Ciorbă de bolovan“ a lui Vasile Voiculescu, când străinul reușește să adune de la toți câte ceva, să facă o mâncare și să o împartă pe urmă cu dragoste cu toții. Trist e că unii așteaptă doar să fie ajutați și nu încearcă să progreseze și singuri, iar unii cu adevărat nevoiași stau undeva în umbră neobservați și adesea neajutați de nimeni.

Cât de frumoasă e libertatea! Astăzi te rătăcești într-un câmp de maci sau printr-o pădure întunecoasă, dar mâine observi seninul văzduhului, te lași mângâiat de razele soarelui de dimineață și guști apa cea limpede a izvorului, înflorești, rodești și guști adevărata plinătate a vieții.

Cum să te întorci la uneltele de piatră când roata olarului s-a învârtit, știința a făcut progrese în toate domeniile de activitate? Ce nostalgii îndeamnă pe unii să rătăcească printre rune? E drept, că toate ne sunt temelia celor ce suntem astăzi, o pildă de învățătură, dar mergem cu fruntea sus spre alte realizări, nu ne pierdem în trecut. Trecutul este rădăcina noastră și o pildă pentru toți, dar prezentul e cel pe care ni-l făurim clipă de clipă.

Colivia e pentru păsările de curte ce au uitat să mai privească cerul, să caute scorburi adânci în inima naturii, dar și acestea odată ieșite în câmp încep să înflorească, de parcă acolo, în acel mediu, le-au crescut aripi de zână.

Porumbelul e prieten cu libertatea, e blând, caută să se bucure de tot ceea ce zâmbește sub soare.

Să lăsăm colivia să ruginească, să lucrăm la propriile cuiburi ca păsările în primăvară, să ne întărim aripile și să zburăm, să zburăm spre tot ceea ce ne dorim, să ne bucurăm de viața ca la final să nu fim în postura aceea în care  observăm că am trăit degeaba!

Haideți să trăim cu adevărat, merităm fiecare acest lucru!

Colivia și porumbelul din volumul în lucru „Emoții“ / Ana-Cristina Popescu

by

Referinţă Bibliografică

ANA CRISTINA POPESCU: Colivia și porumbelul/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 mai 2025